Singuratatea te poate vindeca

Pentru ca oricat de tare am incerca sa mimam si sa afisam mereu o stare de bine, de asa-zisa multumire sau si mai grav... de fericire, toti experimentam momente de durere interioara cand urlam mut pentru ca suntem singuri. Valabil pentru ambele sexe. 

Oricat zgomot de fond am avea in jurul nostru, in orisicate activitati ne-am imparti, ceva/cineva din noi ramane mereu absolut impasibil, (re)amintindu-ti cu o voce suava si destul de constanta: „ ding-dong...esti singur/a”. Si aceasta voce are talentul de a aparea fix cand crezi si cand afirmi ca tu de fapt...esti bine.

Mi s-a intamplat sa raspund si eu asa. Pentru ca imi doream enorm sa salvez aparentele si sa par ceea ce nici pe departe nu eram.  De ce? Ca sa fiu in acel rand al lumii. Care rand ?! Buna intrebare. Ca lumea asta noastra mare are multe randuri si vine un moment in viata cand realizezi ca...ce chestie simpla...chiar poti sa iti alegi tu randul in care vrei sa stai sau sa in care vrei sa incepi sa fii.

Cand am simtit ca singuratatea se instaleaza, am inceput sa fug de ea. As putea sa inconjor Pamantul daca as desfasura numarul kilometrilor pe care i-am adunat in acest maraton.  Indragostirea vine cu un alai de fluturi in stomac, cu ochi lipiti de telefon asteptand un sms sau un mesaj pe toate variantele posibile de messenger ( care messenger brusc capata un numar impresionant de vizualizari...pentru ca asteptam statusul „conectat”, „available” mai ceva ca ziua de salariu), cu scurtarea in mod natural a numarului orelor de somn pentru ca este debutul comunicarii efervescente despre cate-n luna si in stele si timpul se dilata. Irelevante cearcanele de a doua zi la birou, pentru ca tu oricum esti in stare sa zambesti tamp unui monitor si mai ales, fisierelor excel sau flipchart-ului din sala de sedinte.

Singuratatea este mai discreta si mult mai sobra. Ea vine cu pasi lenti, obosita, cu emotii linistite, asa cum este o cana de compot. Sampania deja se afla la ani-lumina distanta. Stim ca exista, am gustat din ea, dar cineva insista sa ne serveasca constant compot, ca atunci cand ne aflam intr-o stare de suferinta fizica si tot regimul alimentar ni se schimba, pentru a oferi  intregului organism un pic de repaus.

Singuratatea este o pauza pe care o meritam.  Avem nevoie, constient sau nu, de perioade in care sa acceptam cu un aer firesc – „da, sunt singur/a”. Chiar daca nu este incadrata in nicio categorie patologica, surpriza... ea chiar este contagioasa. Am experimentat si singuratatea in doi si singuratatea cu mine insami. Ambele, privite acum cu detasare, sunt simpatice si au rolul lor comun – acela de a te intoarce catre tine ca sa te intrebi –„auzi, tu ce (mai) faci?”.  

Atunci cand fugim de singuratate, fugim de noi. Intotdeauna. M-am infuriat teribil cand mi se spunea asa ceva, protestam... pana cand am inteles este dureros de adevarat.

Am facut-o si eu, pana cand Viata a decis sa ma ingenuncheze.  Si, logic, fuga s-a incheiat. Si am inceput  sa stau locului. Si singuratatea a inceput sa treaca prin mine, parafranzand un moment din „Dune”. Am gresit, am avut esecuri,  am judecat gresit, am ales dupa cum altii spuneau/credeau nicidecum dupa cum eu simteam, mi-am hranit egou-ul din lucruri marunte, am plans, am suferit, am pierdut, am cazut jos de tot....asa, si ? ASA, SI ?  ...

Asa am aflat cat de misto se vede cerul cand stai cazut pe fundul prapastiei  si habar nu ai cum sa te ridici, pentru ca din nou..surpriza.... niciun training de management nu te invata asta, ca este absolut normal si firesc sa gresesc, ca pot trai si fara perfectiune, ca important e ce cred eu despre mine, ca mai tare imi pasa cum ma simt eu, ca pot sa spun „nu”, ca nu am dreptate intotdeauna, ca oamenii pot fi condusi cu iubire, ca am voie sa incerc sa ma schimb pe mine (atat!), ca putin chiar inseamna mai mult, ca pot oricand sa aleg . 

Oricat de lungi sau scurte ar fi aceste pauze, sunt firesti, normale si daca nu fac obiectul unei alegeri mistice, ele vindeca. Pentru ca atunci cand incepe o noua „ora” de Viata, suntem innoiti. Am devenit o alta versiune a noastra. 

Important de stiut – singuratatea trece. Vine, isi face misiunea de vindecator si pleaca atat de repede pe cat suntem noi capabili sa o acceptam, pentru ca suntem si liniste si zgomot. 

Asadar, fruntea sus.