Un film cu dealeri de arme, filmat si in Romania, in topul incasarilor. Nu e al celor de la Sky News (Video)
Dimensiune font:
Romanii par sa nu se mai sature de "Suicide Squad" (Brigada Sinucigasilor), film care de trei saptamani conduce topul incasarilor la noi in tara. Din urma vine insa un film cu dealeri de arme pentru care s-a filmat inclusiv in Romania, anul trecut. Si nu, nu vorbim despre ancheta celor de la Sky News.
"Suicide Squad", filmul de pe locul intai din box office, o impletire intre actiune, aventura si comedie, a strans in weekend-ul care tocmai s-a incheiat 531.192 lei.
Si in SUA, filmul Will Smith, Jared Leto, Margot Robbie si Viola Davis se afla tot pe primul loc in box office, in ciuda faptului ca recenziile nu sunt dintre cele mai bune.
"Ben-Hur", film de aventura si drama, cu Jack Huston in rol principal, dar in care poate fi vazut si Morgan Freeman, se afla pe locul doi in topul incasarilor. Este urmat de "War Dogs" (War Dogs: Tipii cu Arme), din a carui distributie fac parte Jonah Hill, Miles Teller, Ana de Armas, J. B. Blanc si Bradley Cooper.
Filmarile pentru "War Dogs" au inceput in 2015, in Romania. In timp ce recenziile sunt impartite, toata lumea e de acord ca unul dintre actorii din rol principal, Jonah Hill, face un rol exceptional.
Filmul se concentreaza pe doi dealeri de arme, Efraim Diveroli si David Packouz, care incheie un contract cu gevernul, pentru a furniza arme trupelor americane din Afganistan. Desi pare si poate fi un subiect actual, mare parte dintre evenimentele prezentate nu au avut loc in realitate. Insa poate a fost sursa de inspiratie pentru jurnalistul Stuart Ramsey in momentul in care a decis sa faca "ancheta" pentru care acum atat el, cat si conducerea Sky News e trasa la raspundere de procurorii romani.
"War Dogs" se afa pe locul trei si in box office-ul din Romania, semn ca romanii si americanii sunt atrasi de acelasi gen de productii.
Top 10 filme cu cele mai mare incasari in Romania se continua cu animatia "The Secret Life of Pets" (Singuri acasa), "Pete's Dragon" (Pete si dragonul), "Bad Moms" (Mame bune si nebune).
Urmeaza in box office-ul romanesc, in ordinea banilor stransi din vanzarea biletelor, "Barbie: Star Light Adventure" (Barbie in aventura spatiala), "Ice Age: Collision Course" (Epoca de gheata: Ploaie de meteoriti), "Sausage Party" (Petrecerea carnatilor) si "Lights Out" (Nu stinge lumina).
Iata trailerul filmului "Suicide Squad", care conduce box office-ul din aceasta saptamana.
ziare.com
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau