„Biserica dintre vii” - Mănăstirea Podgoria Copou

În mijlocul unor vii din Grădina Botanică Iaşi, pe strada Podgoriilor, se află  Mănăstirea Podgoria Copou, cunoscută şi ca „Biserica dintre vii”.

Pe locul în care se află astăzi mănăstirea era o moşie domnească, unde a existat anterior o biserică de lemn. O legendă spune că în timpul unei invazii a tătarilor în Iaşi, Doamna Tudosca, soţia lui Vasile Lupu, a fugit în pădure şi s-a ascuns într-o scorbură de copac. După ce tătarii au plecat şi pericolul a trecut, domnitorul a început să îşi caute soţia pe aceste dealuri şi mare i-a fost bucuria când, cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou, a găsit-o pe aceasta, teafără. Atunci, voievodul a tăiat copacul scorburos şi, în semn de mulţumire că şi-a găsit soţia, a hotărât să zidească o mănăstire. Astfel, în anul 1638, conform pisaniei în limba slavonă aflată deasupra peretelui dintre pridvor şi pronaos, voievodul a ridicat o biserică din piatră ce are hramul Sfinţilor Atanasie şi Chiril. Tot în acest an, la data de 30 aprilie, ea a fost şi sfinţită de către patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului.

În anul 1653, când Vasile Lupu a fost detronat, biserica a fost arsă şi dărâmată, iar mai apoi, de-a lungul timpului, a fost reconstruită de mai multe ori, astfel încât acum nu se mai recunoaşte nimic din stilul bisericii originare.

În exteriorul bisericii, veţi vedea o pisanie din marmură albă, pe care este scris în limba greacă că biserica a fost restaurată în anul 1702 de către domnitorul Constantin Duca. Acesta a înzestrat mănăstirea cu pământuri. Mai apoi, domnitorul Nicolae Mavrocordat a extins terenurile mănăstirii, dându-i un teren cu „pomeţi, paragini de vii, locuri de grădini şi pădure”. Acest teren se întindea pe valea râului Căcaina, de la iazul Mănăstirii Dancu spre nord.

În anul 1809, biserica a fost din nou restaurată de către Serafim, egumenul Mănăstirii „Trei Ierarhi” şi a fost aşezată atunci o a treia pisanie. Pe atunci, de biserică se ocupau egumenii greci de la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, care trimiteau aici călugări pentru a se îngriji de biserică. Mai târziu, în anul 1850, biserica a fost pictată iar în anul 1863, ca urmare a adoptării Legii secularizării averilor mănăstireşti închinate, mănăstirea a fost desfiinţată,  lăcaşul de cult fiind însă folosit în continuare ca biserică de mir.

Începând cu anul 1960, biserica a fost inclusă în perimetrul Grădinii Botanice din Iaşi, cea mai întinsă din România la acel moment. Din păcate ea a fost neglijată şi a început să se ruineze, astfel că între anii 1983 – 1986, cu ajutorul preotului Vasile Vaida, au fost efectuate lucrări de restaurare şi consolidare în interior şi exterior. Biserica a fost împodobită cu frescă, policandre şi mobilier prin contribuţia credincioşilor şi cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

În anul 2001, la data de 20 aprilie, după aproape 150 de ani, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de călugăriţe, aparţinând de Mănăstirea Galata. La 29 aprilie 2001 a avut loc slujba de reactivare a mănăstirii, săvârşită de un mare sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu mitropolitul Daniel. Cu această ocazie, biserica a primit şi un al doilea hram, Duminica Mironosiţelor.

 

 

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic

 

 

 

 

 

 

 

 

0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 2151