Castelul de la Miclauseni

La doar 65 de kilometri departare de Iasi, pe partea stanga a drumului E 583 ce duce spre Roman, in comuna Butea, se afla Castelul Miclauseni. Rezistand timpului si oamenilor, care l-au ocrotit ori, dimpotriva, s-au straduit sa-l distruga, castelul a ramas martorul tacut al unor epoci  boieresti demult apuse. In secolul al XV-lea, domnitorul Alexandru cel Bun ii daruia vornicului Miclaus, membru in Sfatul Domnesc, un domeniu generos, situat in apropierea luncii Siretului. Dupa moartea vornicului, mosia a ramas cunoscuta sub numele de Miclauseni. La sfarsitul secolului al XVII-lea, mostenitorii de drept ai mosiei, ramanand fara urmasi, au lasat domeniul rudelor din familia Sturdza.

Descriere Castelul de la Miclauseni

Ioan Sturdza (1710-1792) a fost cel care a inaltat pentru prima oara la Miclauseni un conac boieresc in anul 1755. Acesta avea demisol si parter si era construit in forma de cruce. Conacul avea 20 de camere, cate zece pe fiecare nivel. Cum podelele si tavanele erau din scanduri, adeseori gazdele aveau de furca cu plosnitele si soarecii care bantuiau resedinta. Impotriva acestora, stapanele casei dadeau ordine clare: „sa se puie in var vreo doftorie de plosnita si sa speli cu aceea si podelele pe sus cu badanaua“, in timp ce „bortele de soareci sa se astupe toate cu carbuni pisati cu stecla“. Dimitrie, fiul lui Ioan Sturdza, s-a preocupat la fel ca parintele sau de extinderea mosiei si a ridicat, intre 1821-1823, un lacas de cult care exista si astazi in apropierea castelului. Biserica are o frumoasa catapeteasma in stil baroc si numeroase obiecte de cult valoroase, cu care familia Sturdza a inzestrat-o. In biserica se afla inmormantat Alecu Sturdza Miclausanu, fiul lui Dimitrie, mort in anul 1848. Asupra mortii acestuia planeaza inca misterul. La 1848, Alecu imbratisase ideile revolutionarilor, situandu-se in tabara opusa varului sau, domnitorul Mihail Sturdza. Nu se stie nici astazi clar daca Alecu Sturdza a murit subit de holera sau a fost otravit din ordinul domnitorului Mihail Sturdza. Cert este ca in timpul lui Alecu Sturdza s-a amenajat la Miclauseni, in jurul conacului, un frumos parc in stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali si numeroase alei cu flori. Alecu Sturdza, preluand pasiunea inaintasilor pentru carti si manuscrise valoroase, a crescut semnificativ colectiile de raritati ale conacului. In anul 1863, Catinca, sotia lui Alecu Sturdza, lasa mosia de la Miclauseni fiului George. Acesta s-a mutat la mosie dupa 1869, anul casatoriei cu Maria, fiica scriitorului Ion Ghica. Actualul castel a fost ridicat pe locul vechiului conac, intre anii 1880-1909. Pentru a ridica castelul, George Sturdza a imprumutat de la Societatea de Credit Funciar suma de 100.000 de lei, pe care urma sa o „achite in numerariu moneta de aur“.

Se pare ca George Sturdza a ridicat castelul pentru Maria, mai tanara cu 11 ani decat el, care mult timp nu s-a acomodat cu noul mediu in care se mutase. Castelul a fost construit in stilul neogotic tarziu, dupa planurile arhitectilor Iulius Reinecke si I. Grigsberg. Spre deosebire de vechiul si insalubrul conac, castelul avea parter, etaj, mansarda si beneficia de numeroase decoratiuni, atat interioare cat si exterioare. Decoratia murala a castelului in stilul Art Nouveau a fost realizata in anul 1898 de catre arhitectul Reinecke, ajutat probabil chiar de catre Maria Sturdza, care era o talentata pictorita. Ea ilustrase, de altfel, multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin si prieten apropiat al familiei Sturdza. Ornamentele exterioare, care se mai pastreaza si astazi, abunda in embleme inspirate din blazonul familiei Sturdza. Scara principala a castelului din marmura de Dalmatia, sobele din teracota, portelan sau faianta, aduse de peste hotare, parchetul cu intarsii din esente de paltin, mahon, stejar si abanos, confectionat de mesteri austrieci, mobilierul rafinat – toate desavarseau interiorul luxos al castelului. La acestea se adaugau colectia de carti si documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturile din marmura de Cararra, argintaria, dar si piesele arheologice, numismatice si epigrafice de mare valoare. Din casatoria lui George Sturdza cu Maria Ghica a rezultat o singura fiica, Ecaterina. In anul 1897, aceasta s-a casatorit cu Serban Cantacuzino, cu care nu a avut niciun copil, acesta murind in 1918. In incercarea de a gasi un succesor pentru mosie, Ecaterina il infiaza pe varul ei, Matei Ghica Cantacuzino. Alegerea nu a fost din cele mai inspirate, deoarece Matei, neinteresat de mosie, a emigrat in Occident pe vremea razboiului. In timpul Primului Razboi Mondial, castelul va fi pus la dispozitia unui spital militar, mama si fiica ajutand ranitii, ca infirmiere. Tot in aceasta perioada, castelul a fost vizitat de George Enescu, care a concertat printre paturile cu raniti. Daca soarta a fost blanda cu acest castel in Primul Razboi Mondial, in cel de al doilea lucrurile s-au schimbat in detrimentul resedintei boieresti. In 1944, Ecaterina paraseste castelul, din cauza frontului mult prea apropiat, refugiindu-se departe de acesta. Autoritatile i-au propus evacuarea bibliotecii, care cuprindea 60.000 de carti valoroase, multe din ele fiind editii princeps sau rarisime. Ecaterina a refuzat initial, apoi a predat Episcopiei Romanului doua inventare ale bibliotecii, care au fost apoi luate de Securitate. In iarna 1944-1945, coloanele cu prizonieri nemti au stationat in castelul de la Miclauseni.
In aceasta perioada, cea mai mare parte din colectiile castelului, cartile, piesele de mobilier si alte bunuri au fost furate sau distruse de soldati. Castelul a fost devastat. Multe din cartile valoroase au fost folosite de soldati drept combustibil si arse in sobe, alte volume au fost vandute chiar de catre paznicii castelului unor magazine din Targu Frumos, unde erau folosite pentru impachetarea marfurilor. Din cartile care au mai ramas, o parte au fost luate de Jacob Popper si Jean Ackerman, cu un camion al Apararii Patriotice, in scopul de a le proteja. Volumele stranse de acestia au fost, o parte, depuse la sediu ARLUS din Iasi, a doua parte au fost vandute Bibliotecii Centrale Universitare si a treia au luat drumul Occidentului. Restul cartilor si manuscriselor ramase au fost donate de Ecaterina Episcopiei Romanului. Ramasa fara mostenitori pentru mosia de care era atat de atasata, Ecaterina o doneaza prin testament Episcopiei Romanului, in scopul infiintarii unei manastiri de maici. Dupa moartea sa in 1953, castelul a avut cele mai ciudate destinatii.

A fost depozit militar de explozibil, casa de odihna pentru copii, iar din 1960 pana in 2001, scoala pentru copii cu deficiente mentale grave. In perioada comunista, mansarda castelului devenise unul din locurile secrete unde petreceau adeseori membrii de partid sau copiii acestora. Pe data de 23 decembrie 1968, in urma unei astfel de petreceri, mansarda castelului a ars. Focul, care a pornit, se pare, de la o tigara lasata aprinsa, a distrus ultimele mobile originale ale castelului, depozitate la mansarda alaturi de materiale inflamabile. Apa cu care a fost stins incendiul, infiltrandu-se in interior, a contribuit la degradarea progresiva a imobilului. In 1990, actualul conducator al Bisericii
Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel, fost Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in baza actului de donatie facut de Ecaterina Sturdza, reinfiinta manastirea Miclauseni si mai apoi, in 2001, readucea sub obladuirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei castelul si domeniul Miclauseni. In prezent, castelul se afla inca in proces de restaurare si consolidare.

Sursa: turismland.ro