Catedrala „Sfântul Nicolae”, Bacău
Dimensiune font:
Catedrala „Sfântul Nicolae” din Bacău este o construcţie impresionantă care a fost ridicată în anul 1848, cu ajutor venit din partea credincioşilor milostivi. Sfântul lăcaş iese în evidenţă datorită formelor sale decorative exterioare şi monumentalităţii pe care acesta o afişează. Trebuie să ştiţi că biserica este împărţită în mod clasic în pronaos, naos şi altar.
Dacă intraţi în interiorul propriu zis al bisericii, veţi constata şi aici o tendinţă de monumentalizare a volumelor şi de tratare unitară a lor prin amplificarea dimensiunilor, utilizând aceleaşi elemente decorative şi de structură spaţială.
Este important să ştiţi că altarul este acoperit cu o semicalotă încadrată de cele două obişnuite pastoforii ale bisericilor ortodoxe. În ceea ce priveşte partea din exterior a bisericii, putem spune că se observă în arhitectură, ritmarea faţadelor cu impozante coloane de factură compozită. Biserica Sfântul Nicolae din Bacău este admirată de toată lumea, de la mari personalităţi politice şi culturale şi până la oamenii de rând.
Odată cu trecerea timpului, biserica a suferit mai multe lucrări de restaurare, care au avut ca scop păstrarea sa într-o formă cât mai apropiată de cea originală. Una dintre aceste lucrări a avut loc în anul 1888, când a fost acoperită cu tablă. În urma cutremurului din anul 1934, turlele sfântului lăcaş s-au fisurat şi aşa se face că peste doar 3 ani, respectiv în anul 1937, acestea sunt refăcute. Turlele au mai fost refăcute în toamna anului 1977, deoarece cutremurul din acel an şi-a pus amprenta într-un mod vizibil asupra lor.
Un incident nefericit, incendiul din data de 10 iunie 1976, a dus la afectarea într-un mod foarte grav al lăcaşului. Acestuia, i-a fost refăcută pictura de către pictorii Ecaterina Ardeleanu şi Aurelian Bucătaru, care au încercat pe cât posibil să respecte maniera picturii originale. Pictura bisericii este realizată integral în tehnica uleiului şi prezintă temele iconografiei tradiţionale bizantine.
Dacă vă aflaţi în Bacău, vă recomandăm să vizitaţi şi Biserica „Precista”, care este una dintre cele mai renumite biserici ale oraşului. Sfântul lăcaş este închinat Adormirii Maicii Domnului şi face parte din Complexul arhitectonic al Curţilor Domneşti din Bacău.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă invităm să vizitaţi Catedrala „Sfântul Nicolae” din Bacău. Îndrăzniţi să intraţi nu ca pelerini ci ca simpli creştini, pentru că aici este casa tatălui, care aşteaptă ca fii săi să îl viziteze.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 5422
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau