Cetatea Giurgiu - Muntenia

Datarea exacta a cetatii Giurgiu este imposibila, dar acum putem presupune ca efortul constructiv s-a desfașurat inainte de anul 1388, intervalul 1388-1389 fiind cel la care turcii otomani cuceresc teritoriile suddunarene. Tocmai de aceea este greu sa ne imaginam desfasurarea unei activitati tactice de o asemenea amploare la curand trasata frontiera cu Imperiul Otoman, sau inainte de 1396, cand in cunoscutul Itinerariu de la Bruges, datat de Maria Holban in intervalul 1380-1390 si nu mult inainte de 1396, este mentionata localitatea Rossy vel Jargo, care ar indreptati presupunerea ca cel tarziu la data redactarii exista la vadul de trecere   peste Dunare cel putin o localitate numita Jargo.

 

Vlad Tepes a ars targul si cetatea Giurgiu in campania cu veleitati de cruciada din iarna anilor 1461- 1462, pentru ca fortificatia sa fie apoi recucerita si ambitioasele planuri ale voievodului zadarnicite de contraofensiva lansata in vara anului 1462 de catre Mehmed II, aducandu-l cu aceasta ocazie la domnie pe Radu cel Frumos. La 6 iunie 1574 Lescalopier va trece prin vadul de la Giurgiu si va consemna ca "in apa se afla un turn patrat si ruina unei fortarete vechi" (turnul pare a fi unul dintre cele amintite de Wavrin.) motiv pentru care inclinam a crede ca turcii construisera pana la aceasta data o fortificatie de pamant si lemn. Dupa aproape un secol si jumatate de stapanire otomana este randul lui Mihai Viteazul sa incerce redobandirea cetatii, astfel incat la 15 noiembrie 1594 acesta arde targul Giurgiului, dar nu reuseste sa ocupe cetatea strasnic intarita intre timp de turci. In octombrie 1595 Sigismund Bathory, impreuna cu Silvio Piccolomini, trimisul ducelui Toscanei, asediaza si reusesc sa infranga rezistenta garnizoanei de la Giurgiu. In 1597 turcii sunt iarasi cei care stapanesc cetatea.

 

Piccolomini (1595) spune ca cetatea se afla in stare buna, probabil in urma unor reparatii executate ori in intervalul 1574-1594, ori chiar in perioada dintre deschiderea ostilitatilor intre Poarta si Mihai. In cazul in care acceptam ca Lescalopier a mentionat implicit aceste incinte adaugate de turci putem sa stabilim anul 1574 drept terminus ante quem. Cronicarul ardelean Iacobinus observa ca cetatea nu era intarita alla moderna, referindu-se cu siguranta la faptul ca pana la aceasta data nu se construise o fortareata de tipul bastionar, lucrarile rezumandu-se la largirea vechii cetati pana la acoperirea intregii suprafete a ostrovului.

 

Pentru a remedia acest neajuns Mehmet-pasa va primi ordin sa refortifice Giurgiul, iar dintr-un document din data de 26.XI.1600 aflam ca pentru a controla Tara Romaneasca se edificase incepand cu 1599 o fortareata in care putea intra o garnizoana de 10.000 de oameni. Cifra este in mod evident exagerata, dar este in acelasi timp lamuritoare in ceea ce priveste intinderea noii fortificatii, daca tinem cont de faptul ca Wavrin (1445) mentiona ca la Giurgiu nu incapeau decat 300 de oameni. Avand in vedere intervalul de numai un an in care a fost construita, fortificatia lui Mehmet-pasa trebuie sa fi fost din lemn si pamant.

 

Urmatoarea si ultima incercare romaneasca de a intra in stapanirea Giurgiului se petrece in timpul domniei lui Mihnea III, care, dupa infrangerea pasei de Silistra, Gian Arslan, la 15 septembrie 1659, asediaza si cucereste cetatea Giurgiu. La inceputul lunii octombrie expeditia de pedepsire trece pe la Rusciuc Dunarea si ocupa cetatea. Asediul inceput de voievod dura de mai mult de o luna. La 23 noiembrie 1659, a primit vestea infrangerii suferite de aliatii sai Constantin Serban al Moldovei si Gheorghe II Rakoczi, voievodul Ardealului, retragandu-se in interiorul tarii.