Chiliile rupestre Aluniş

 Amplasate în Masivul Ivăneţu, o grupă mai puţin înaltă a Munţilor Buzăului, Chiliile rupestre din Aluniş constituie cea mai mare atracţie turistică a zonei. Bisericile şi chiliile vechi săpate aici în stânci datează încă din secolul al III-lea. Acest complex de vestigii rupestre medievale mai este cunoscut şi sub numele de Athosul Românesc.
Conform cercetătorilor, aşezămintele rupestre din această zonă au funcţionat începând cu secolele III – IV, utilizarea lor continuând şi în sec. XVI – XVII. În secolul al XIII-lea zona Carpaţilor de Curbură nu era aproape deloc locuită, astfel, viaţa creştină în acest teritoriu a funcţionat la nivelul unor mici grupări umane, lipsite de edificii de cult sau asistenţă religioasă.
Abia 150 de ani mai târziu, când are loc o dezvoltare demografică masivă, urmată de un salt cultural impresionant, apar în cadrul teritoriului muntenesc, la nivel confesional, Episcopia Râmnicului cu cea a Buzăului şi la nivel politico-militar gruparea boierilor Craioveşti cu aceea a buzoienilor.
Primele chilii rupestre atestate documentar din zona munţilor Buzăului apar la mijlocul secolului al XVI-lea, o dată cu un curent monastic ortodox numit anahoretism. Acest curent care avea ca principii de bază apostolatul fără predică şi traiul fără discipoli, a ajutat la amenajarea bisericilor şi chiliilor săpate în piatră. Din cauza principiilor acestui curent ortodox, schiturile au fost atestate documentar doar începând cu 18 iulie 1587.
Deşi aşezările rupestre par a fi locuite în mai multe perioade istorice, ele nu pot oferi arheologilor nici un fel de detalii cronologice legate de întemeierea lor. S-au format astfel, în jurul acestor aşezări, diferite teorii privind datarea şi originea lor. Conform unor documente istorice, schiturile rupestre Agaton, Aluniş, Sf. Ioan Bogoslovul, Fundătura şi Porfirie datează dinainte de anul 1587. De asemenea, în cadrul Episcopiei Buzăului există documente ce atestă prezenţa mănăstirii Aluniş din 20 iunie 1742, care ar fi fost săpată în piatră de doi ciobani.
O dată cu apariţia sfinţilor Grigore Palama şi Grigore Sinaitul în Ţara Românească, între anii 1346-1371, sunt înfiinţate şi schiturile rupestre din zona Aluniş – Nucu. O altă teorie care ar putea arăta originile chiliilor rupestre de aici îşi are începuturile în anul 325 e.n., când Sinodul I Ecumenic de la Niceea stabileşte ca sărbătoarea Paştelui să coincidă cu ziua naşterii împăratului Constantin cel Mare ( 27 februarie). O sectă creştin ortodoxă, numită audienii, în frunte cu întemeietorul lor Audius, se împotriveşte acestui lucru şi îi critică aspru pe sinodali. Drept urmare, episcopii vremii îl alungă pe Audius în părţile Sciţiei Minor, care, urmat de adepţii săi traversează pe malul stâng al Dunării. Astfel, adepţii acestei secte au ajuns în zona Buzăului de astăzi, unde şi-au săpat propriile chilii în stâncile masive ale munţilor.
Cel mai important complex de vestigii rupestre din munţii Buzăului se află în satele Nucu şi Aluniş. Aici se află 10 peşteri: Aluniş, Agatonul Nou şi Agatonul Vechi (sau Dărâmătura), Bucătăria, Peştera lui Dionisie Torcătorul, Fundătura, Fundul Peşterii, Ghereta, Piatra Îngaurită (sau Peştera lui Iosif) şi Peştera de la Culmea Pietrei cunoscută şi ca Uşa Pietrei.
Dacă doriţi să vizitaţi această zonă, trebuie să ştiţi că aici se poate ajunge doar pe jos, oamenii zonei fiind singura călăuză.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 4705

Sursa foto: skytrip.ro