Complexul Franciscan din Mediaș
Dimensiune font:
Al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, Mediașul este localizat în inima Ardealului, la 55 de kilometri de reşedinţa de județ Sibiu, pe valea râului Târnava Mare. Atestat documentar pentru prima oară în anul 1267, acesta este unul dintre cele șapte orașe săsești. În anul 1552, a devenit centru administrativ pentru satele săsești din împrejurimi. Localitatea încă mai are o populație săsească care numără peste 1.000 de persoane, iar din anul 2004, la fel ca Sibiul, are un primar de origine săsească.
Un obiectiv turistic ce trebuie vizitat în orașul Mediaș este Complexul Arhitectural Franciscan. Acest complex este alcătuit din două edificii distincte, biserica franciscană și mănăstirea, cea din urmă devenind în zilele noastre muzeu municipal. Acest impunător complex a aparținut franciscanilor observanți din Transilvania.
Biserica franciscană este asemenea unei biserici tip sală cu corul alungit față de dimensiunile navei. Nava bisericii prezintă o boltă semicirculară cu penetrații, pereții bisericii au fost decorați prin patru pilaștri care se impun prin masivitate și care în partea superioară sunt bogat profilați. Corul bisericii este prevăzut cu o boltă în plasă, iar în partea de nord a corului se poate observa o sacristie deasupra căreia se înalță turnul bisericii, folosit în timpuri de răscruce ca turn de apărare a edificiului. În partea de sud a bisericii se găsește o capelă care păstrează o fereastră gotică, această capelă a fost refăcută în anul 1742, fiind înzestrată cu o boltă dublă. În biserică sub capelă se pot observa cripte care datează din jurul secolului al XVIII-lea.
Conform „schematismului secțiunii transilvănene”, în anul 1444 biserica se afla în posesia călugărilor ordinului franciscan, dar dacă ar fi să ne luăm după unii autori, biserica ar fi fost finalizată abia în anul 1490, deoarece în aceea perioadă au fost ridicate zidurile orașului din zona unde se află biserica. Totuși datele cele mai exacte ni le oferă însăși arhitectura bisericii, care ne edifică faptul că această datează din perioada gotică, cea mai importantă dovadă fiind portalul de pe partea de vest, care se aseamănă cu portalul bisericii fortificate de la Biertan, realizat la începutul anilor 1500 probabil de acelaşi meșter.
Biserica ar fi fost părăsită timp de un secol, începând cu anul 1556 când franciscanii au fost izgoniți din cetatea Mediașului în timpul reformei luterane. Aceștia și-au primit lăcaşul de cult înapoi în timpul dominaţiei habsburgice la intervenţia generalului Damian Hugo von Virmond. Ca semn de recunoştinţă franciscanii îl vor înmormânta pe general într-una din bisericile franciscane din Sibiu.
Al doilea edificiu care face parte din complexul franciscan de la Mediaș este mănăstirea. Aceasta are formă de trapez și partea cea mai veche a mănăstirii este cea de est, care corespunde fazei gotice, pivnița având travee boltite semicilindric, legate între ele prin intermediul unor arcade în arc frânt.
În prezent, mănăstirea franciscană din cadrul complexului servește drept sediu al muzeului municipal din Mediaș. Aici se pot admira peste 20.000 de piese, unele dintre ele având valoare de patrimoniu național. Printre piesele prezente aici se numără ceramică arheologică, steme, sigilii, piese de port popular românesc, german și maghiar, colecții de carte veche și tablouri. Muzeul din această mănăstire franciscană, care datează din secolul al XV-lea, are trei secții de bază: științele naturii, istorie și etnografie.
Mediașul este un adevărat muzeu în aer liber, aici puteți vizita monumente istorice și de artă medievală.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3889.
Sursa foto: lexikon.adatbank.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau