Despre Ramnicu Valcea

Municipiul Ramnicu Valcea este resedinta judetului Valcea; important centru economic si cultural al tarii, este asezat in partea central-sudica a Romaniei, respectiv la confluenta dintre Olt si Olanesti. Situat la intersectia paralelei 45º07’ latitudine nordica cu meridianul 24º22’21’’ longitudine estica la jumatatea distantei dintre Ecuator si Polul Nord, orasul se afla in plina zona temperata, cu cele mai favorabile conditii climaterice pentru dezvoltarea vietii omenesti. Pe aceeasi latitudine se mai afla: Torino (Italia), Bordeaux (Franta), Minneapolis (S.U.A.), Peninsula Crimeea si Delta Volgai. Ramnicu Valcea este amplasat in Subcarpatii Getici, la 18 km de defileul Oltului, in lunca raului, si formeaza la confluenta cu Olanestiul o zona carlig cu orientarea N–S. Largimea maxima a luncii este de 2,5 km in partea de nord, de 1,9 km in zona centrala si de 2 km in zona sudica.

Municipiul Ramnicu Valcea are o suprafata de 6.221 ha si impreuna cu comuna suburbana Goranu se ridica la 8.866 ha. Oralul se invecineaza cu urmatoarele localitati: comuna Bujoreni (N), comunele Daesti si Golesti (NE), comuna Budesti (E), orasul Ocnele Mari (V), comuna Mihaesti (SV) si comuna Vladesti (NV).

Orasul se intinde la est de dealul Capela, pana dincolo de cursul raului Olt, depasind spre sud confluenta acestuia cu apele raului Olanesti. Este marginit la sud de dealul Troian, iar la sud-vest de dealul Petrisor. La nord hotarul municipiului Ramnicu Valcea este marcat de dealul Cetatuia.

Orasul este amplasat pe terasele Oltului, care sunt evidentiate mai mult in partea de vest, deoarece in zona estica dealurile coboara pana aproape de firul apei. Se disting doua terase. In trecut, aglomerarea urbana era dispusa pe terasa superioara, datorita frecventelor inundatii pe care le producea Oltul. Prin lucrarile de amenajare a raului si prin constructia barajelor, aria de locuit s-a extins si pe terasa inferioara, pericolul inundatiilor fiind inlaturat. Zonele vechi, cu constructii aflate aproape de albia minora a Oltului, sunt aparate de inundatii prin inaltimea mare a malurilor. Altitudinea medie a localitatii este de 240-260 m.

In cadrul judetului, orasul este situat in partea central-estica, iar in Subcarpatii Getici se incadreaza in Subcarpatii Valcii intre Oltes si Topolog. Ramnicu Valcea este asezat intr-o zona depresionara (Horezu-Olanesti-Muereasca-Calimanesti-Berislavesti-Salatrucu-Dobriceni-Zmeureni). La nord de largirea depresionara de la Ramnicu Valcea exista dealuri inalte de peste 700m unde apar creste. In apropiere de oras atat pe stanga cat si pe dreapta Oltului predomina un asemenea relief de creste generat de vaile torentiale in conditiile unor structuri geologice monoclimale (L. Badea,1955, si Mihaela Dinu, 1995).

Tabara militara organizata de generalul Magheru la Troianu – poarta sudica a Ramnicului, a reprezentat o garantie pentru victoria revolutiei, care a fost sarbatorita la 29 iulie 1848 „intr-o campie inconjurata cu arbori de la marginea orasului”, pe locul unde mai tarziu avea sa fie amenajata gradina publica Zavoi. Sub steagurile revolutiei un cor condus de Anton Pann si o multime de entuziasti adunati sa serbeze triumful revolutiei au intonat cantece pline de armonie printre care – considerau unii istorici – si „Desteapta-te romane” ce avea sa devina imnul national al Romaniei.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poposit de doua ori la Ramnicu Valcea fiind intampinat cu multa caldura de locuitorii orasului care salutau astfel pe fauritorul Unirii Principatelor.

Tributul de sange platit de ramniceni pentru cucerirea independentei tarii in 1877 a fost deosebit de greu, dar alaturi de jertfa celorlalti romani a constituit fundamentul Romaniei moderne. In cinstea acestor eroi a fost ridicat la poalele dealului Capela un impunator monument ce a devenit un simbol al orasului: Statuia Independentei, opera a sculptorului Ion Iordanescu sprijinit de un participant la acel razboi, doctorul Gheorghe Sabin ajuns prefect de Valcea.

Dupa 30 decembrie 1947 mica burghezie ce contribuise la cresterea economica a regiunii, precum si marile familii cu traditie in zona (Simian, Otetelisanu, Bratianu, Plesoianu, Hanciu, Lupas si Procopiu) dispar sau isi pierd cu totul influenta sub dictatura comunista. Apar prioritati noi, linistea urbei semipatriarhale fiind inlocuita de dezvoltarea exponentiala a unor cartiere muncitoresti menite sa adaposteasca o mana de lucru ieftina si usor de manipulat ideologic. Au fost distruse in acea perioada multe exemple de arta arhitectonica veche, pierzandu-se astfel, printr-o nepasare de neinteles, valori inestimabile.

In 1968 orasul redevine capitala de judet, este ridicat la rang de municipiu si ajunge un puternic centru industrial. De asemenea orasul inregistreaza o impresionanta dezvoltare demografica si urbanistica.