Ibiza, gazda celor mai tari cluburi din Europa
Dimensiune font:
Arhipelagul Baleare adăposteşte o insulă minunată, înconjurată de ape clare, azurii, munţi şi un climat superb, care face ca vacanţele aici să fie de neuitat. Cunoscută şi sub numele catalan de „Eivissa”, Ibiza primeşte vizita turiştilor de toate vârstele, care găsesc aici numeroase forme de distracţie.
Paradisul localurilor de noapte
Viaţa de noapte din Ibiza este una dintre cele mai interesante şi mai diversificate din lume şi îi aşteaptă în sezonul estival pe toţi cei dornici să danseze pe ritmurile celor mai faimoşi DJ internaționali. Cluburile de noapte organizează petreceri fiţoase pentru cele mai fine gusturi ale turiștilor veniți în vacanţă fără nicio grijă financiară şi care vor să se bucure de vreme bună şi compania selectă.
Cele mai populare centre ale distracţiei sunt Portul Ibiza, care găzduieşte câteva dintre cele mai importante cluburi de pe insulă şi San Antonio, unde în plus faţă de distracţiile nocturne, au loc şi pe durata zilei tot felul de evenimente, spectacole şi concerte, de data aceasta pentru toate vârstele şi gusturile.
Vedetele invitate la petrecere…
Tineri din toate colţurile lumii vin aici pentru a afla adevăratul sens al expresiei „nopţi albe” şi petrec până în zori de zi în cele mai glam cluburi, care oferă băuturi sofisticate şi gazde dintre cele mai cunoscute vedete, cum ar fi David Guetta sau Armin van Buuren.
Avicii, de exemplu, va lua parte la petrecerile în aer liber organizate de clubul Ushuaia, în fiecare duminică, începând cu 10 iulie şi până pe 28 august, şi va aduce alături de el invitaţi de seamă dintre talentaţii săi colegi de breaslă. În afară de acest club de lux, în staţiunea Playa den Bossa găseşti şi un elegant restaurant japonez, care îţi răsfaţă simţurile cu o cină uşoară, până la începerea petrecerii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau