Mănăstirea „Barbu”

 Situată la 30 km de municipiul Buzău, pe Valea Nişcovului, în satul Leiculeşti (comuna Tisău), Mănăstirea „Barbu” a fost ctitorită, conform pisaniei, între anii 1662-1669 de vel căpitanul Barbu Bădeanu, ajutat de soţia sa Rada şi de cei şase fii ai lor: Hrizea, Radu, Neagoe, Badea, Jipa şi Andronic. În acelaşi timp, domnitorul Antonie-Vodă din Popeşti a ajutat la terminarea lucrărilor, donând o sumă de bani din visteria sa. În trecut, mănăstirea era folosită ca refugiu în timpul luptelor, datorită zidurilor groase care o înconjoară.
În secolul al XVIII-lea, Mănăstirea „Barbu” este închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim, devenind în acelaşi timp metoc al Mănăstirii Văcăreşti. În toată această perioadă, lăcaşul de cult a fost mănăstire de călugări, dar după secularizarea din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, aşezământul monahal este desfiinţat.
În anul 1871, lăcaşul este reîntemeiat în timpul episcopului Dionisie, de data aceasta devenind mănăstire de maici. Toate cele 30 de călugăriţe au fost aduse de la Schitul Sfântul Gheorghe, de lângă Bozioru, pentru că acesta se surpase din cauza izvoarelor. În amintirea acestei întâmplări, la Mănăstirea „Barbu” se află o icoană a Sf. Gheorghe. Între anii 1849 - 1895, biserica este reparată, în urma stăruinţelor părintelui Visarion Ioan Hagiu de la Schitul Nifon şi a stareţei Glafira Georgescu. Tot cu această ocazie, este înlocuită şi pictura bisericii, lăcaşul de cult fiind sfinţit abia în anul 1896.
În anul 1931, biserica Mănăstirii „Barbu” este din nou restaurată, în urma deciziei Comisiei Monumentelor Istorice şi cu ajutorul comunităţii locale, dar în special în urma stăruinţelor stareţei Xenia Dumitru şi a protosinghelului Ioasaf Grigorescu de la Mănăstirea „Ciolanu”. În timpul comunismului, în anul 1959, Mănăstirea „Barbu” este desfiinţată, fiind refăcută abia după 1989.
Biserica cea veche, din care se mai păstrează astăzi doar naosul şi altarul, avea iniţial formă de corabie. Din punct de vedere arhitectural, forma lăcaşului de cult este de cruce cu absidele naosului puţin adâncite şi largi. În stânga şi în dreapta bisericii, se află o turlă mare pe naos şi două turle pe pronaos, caracteristică întâlnită la bisericile din ţinutul Buzăului.
Uşa de la intrarea în pronaos este dublă, din lemn şi are geamuri în partea de sus, iar pridvorul, susţinut de două coloane din piatră, este pictat. Soclul bisericii este ridicat din bolovani de piatră, iar la intrarea principală, sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril pictaţi pe zid, întâmpină credincioşii. Pictura interioară a bisericii s-a păstrat de la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar catapeteasma şi uşile împărăteşti au fost sculptate în lemn şi vopsite cu bronz. În partea sudică a bisericii, la exterior, se păstrează vechea pisanie care datează din anul 1699.
În judeţul Buzău mai puteţi vizita şi Mănăstirea „Poiana Mărului”, ctitorită în anul 1730 de cuviosul Vasile, ulterior canonizat sub numele de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, sau Mănăstirea „Ciolanu”, prima mănăstire atestată documentar din judeţul Buzău care a fost ctitorită în anul 1590 de Doamna Neaga.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 4712

Sursa foto: arhiepiscopiabzvn.ro