Mănăstirea Agapia

default

Dimensiune font:

| 16-04-2014 07:15

 Odată ajunşi la Mănăstirea Agapia, veţi pătrunde într-o curte străjuită de construcţii cu ziduri albe, unde muşcatele de culoare roşie înviorează cerdacul. Mănăstirea Agapia mai este numită şi Agapia Nouă, deoarece aceasta a fost construită după Schitul Agapia Veche.
Această mănăstire ortodoxă este situată pe valea pârâului Agapia, în mijlocul unei păduri departe de aglomeraţie, la o distanta de 3 km de satul Agapia şi la 9 km de oraşul Târgu Neamţ. Aici locuiesc în jur de 400 de maici, fiind una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din ţara noastră, pe primul loc fiind Mănăstirea Văratec.
Începuturile vieţii monahale la Agapia datează încă din prima jumătate a secolului al XV- lea, însă tradiţia atribuie Agapia din Deal lui Petru Rareş şi soţiei acestuia.
Agapia din Deal cum mai este numită Agapia Veche este la depărtare de 2 km de actuala mănăstire , în mijlocul munţilor. Acesta a fost întemeiată de către monahul Agapie, în a doua jumătate a secolului al XIV- lea, în poiana căreia i se zicea Livada părinţilor. Soţia lui Petru Rareş, doamna Elena, în anul 1527, a ridicat în locul bisericii din lemn o biserică din piatră, care după mai mulţi ani, în secolul al XVI-lea, a fost refăcută de către Petru Şchiopu. Deoarece şi această biserică odată cu trecerea timpului s-a ruinat, Doamna Anastasia Duca a înălţat una din lemn în anul 1680. Aceasta a ars iar în anul 1821, a fost ridicată o altă biserică realizată din piatră. Deşi această biserică a fost distrusă de nenumărate ori, se pare că Dumnezeu a dorit ca pe acel loc să rămână mereu un lăcaş sfânt şi astfel biserica a fost refăcută de fiecare dată de oameni binevoitori cu o inima mare. Ultima construcţie a bisericii Agapia Veche cu hramul Adormirea Maicii Domnului datează din 1992-1993.Schitul de aici este de rit vechi: maicile care locuiesc aici nu consuma carne, iar în incită nu este permis să rămână străini odată ce soarele a apus.
Terenul pe care se află această mănăstire nu este unul prea stabil şi de aceea o parte dintre călugări au hotărât să se retragă puţin mai la vale, unde au întemeiat la începutul secolului al XVII-lea Agapia Noua, fiind construită în locul unei biserici mai mici din lemn. Această nouă mănăstire, de zid, de plan triconoc, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost întemeiată cu ajutorul hatmanului Gavriil, fratele domnitorului Vasile Lupu şi al soţiei Liliana, între anii 1642 - 1644. Lucrările acestei construcţii au fost coordonate de arhitectul Enache Ctisi din Constantinopol.
Până în momentul sfinţirii bisericii, care a avut loc în anul 1647, au fost construite chiliile, turnul-clopotniţă de pe latura estică dar şi zidurile de incintă.
În anul 1821 mănăstirea a fost arsă de către turci, aceasta a fost reparată între anii 1858 - 1862, fiindu-i schimbată înfăţişarea originală.
Arhitectura bisericii are un stil neoclasic, mănăstirea purtând amprenta marelui pictor Nicolae Grigorescu, care a pictat-o între anii 1858-1860, pe când acesta avea frageda vârstă de 20 de ani.
În muzeul mănăstiresc, amenajat în patru săli spaţioase şi două săli de trecere, puteţi admira icoane realizate de Nicolae Grigorescu sau de zugravi din secolele XVI –XVII, care au făcut parte din şcoala de la Văleni, din judeţul Neamţ, cărţi vechi cum ar fi Evanghelii care au fost tipărite la Mănăstirea Neamţ şi multe altele.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric, prin telefon la numărul unic 0332 780 780, urmat de codul obiectivului ales: 2829

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei