Mănăstirea Bistriţa
Dimensiune font:
Lângă Piatra Neamţ, la punctul de confluenţă a Bistriţei cu pârâul Viişoara, în satul Bistriţa, veţi zări un lăcaş de cult vechi şi foarte important şi anume Mănăstirea Bistriţa.
Despre mănăstirea ortodoxă cu foarte mare valoare istorică şi arheologică, zidită în anul 1406 de către domnitorul Alexandru cel Bun, se spune că a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi, de lemn, de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Biserica era construită din piatră şi avea o lungime de peste 30 de metri. Domnitorul a ridicat aceasta biserică, gândindu-se că îi va folosi ca loc de veci.
Domnitorul a înzestrat Mănăstirea Bistriţa cu numeroase sate şi moşii, printr-un hrisov fiind amintite două sate şi Biserica de la Bohotin.
Soţia acestuia a fost înmormântată în anul 1418, sub lespedea din gropniţa bisericii, iar în anul 1432 a fost îngropat aici şi domnitorul.
În anul 1498, Ştefan cel Mare a construit un turn-clopotniţă cu paraclis şi tot el a dăruit bisericii un clopot din bronz pe care apărea stema Moldovei.
Petru Rareş este următorul ctitor al acestei mănăstiri, însă lipsesc dovezile istorice. Se zice ca el ar fi refăcut chiliile şi turnul de la intrare, casa domnească şi fosta şcoală în care în prezent este amenajat un muzeu.
Construcţia originară a dispărut în anul 1554, când Alexandru Lăpuşneanu a rezidit biserica mănăstirii, care în zilele noastre nu mai păstrează nimic din ce a fost.
Paraclisul care se află pe latura de nord a curţii mănăstirii, a fost ridicat în anul 1498, la porunca lui Ştefan cel Mare. Acesta este închinat sfântului Ioan cel Nou de Suceava, un negustor martirizat la Cetatea Albă pentru marea sa credinţă şi care a devenit protectorul Moldovei.
Printre lucrurile inedite pe care ar trebui să le cunoaşteţi despre Mănăstirea Bistriţa este că aici se păstrează icoana Sfintei Ana, care i-a fost dăruită soţiei lui Alexandru cel Bun, în anul 1407, de către Irina Dragozzi, soţia lui Ioan al VIII-lea Paleologul.
Se pare că în anul 1821, îmbrăcămintea în aur şi argint a icoanei, ca şi pietrele preţioase ale acesteia, au fost jefuite de eterişti.
Nu ezitaţi să poposiţi în acest lăcaş sfânt, unde veţi putea vedea multe lucruri interesante. Continuându-vă călătoria, puteţi merge la Mănăstirea Pângăraţi, care se află la doar 9 km de satul Viişoara.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic
0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 2710
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau