Manastirea Galata – Iasi

Manastirea Galata din Iasi este o manastire de maici, ctitorita la sfarsitul secolului al XVI-lea de catre domnitorul Petru Schiopul in partea de vest a orasului. Ea se afla pe dealul Miroslava, putand fi observata cu usurinta din diferite locatii ale Iasului. Biserica, inconjurata de ziduri prevazute cu creneluri si avand un turn clopotnita inalt la intrare, are aspectul unei fortarete, servind adesea ca loc de aparare si uneori ca resedinta domneasca. Ea este un exemplu al influentei muntene asupra arhitecturii moldovenesti. Din apropierea bisericii, de pe Dealul Galata, se deschide o frumoasa perspectiva asupra orasului. Ansamblul Manastirii Galata a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Iasi din anul 2004.

Descriere Manastirea Galata

Inainte de construirea actualei manastiri Galata, voievodul Petru Schiopul al Moldovei (1574-1577, 1578-1579 si 1583-1591) ctitorise o prima manastire, denumita “Galata din vale”. Constructia acesteia a fost inceputa in toamna anului 1577, in prima sa domnie. Se presupune ca sfintirea bisericii a avut loc inainte de 22 februarie 1578, cand i s-a constituit patrimoniul funciar, adica i s-au dat mosii. Aceasta manastire a fost construita pe un teren nepotrivit, undeva “sub deal”, in “capul iazului”, adica probabil in apropierea locului unde a fost construita mai tarziu Manastirea Frumoasa. Deoarece temelia a fost asezata intr-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la scurta vreme. Ca urmare a daramarii primei biserici la putin timp dupa ridicare, domnitorul a ctitorit o a doua biserica pe un deal din apropierea orasului, ce domina valea raului Nicolina. Biserica (care a primit hramul “Inaltarea Domnului” si a fost cunoscuta sub numele de “Galata din deal”) a fost construita intre anii 1582-1584, fiind sfintita in anul 1584.
Tot atunci au fost construite si alte cladiri cu destinatie monahala: corpul de chilii pentru adapostirea calugarilor, staretia, trapeza si arhondaricul pentru cazarea oaspetilor. Domnitorul a inzestrat manastirea cu sate si domenii, daruindu-i acesteia valoroase odoare, obiecte de cult si vesminte. Numele manastirii provine de la cartierul Galata din Constantinopol (azi Istanbul), unde locuiau domnii moldoveni care mergeau la Inalta Poarta pentru a primi firmanul de domnie. Galata este un cuvant de origine turceasca care poate fi tradus in limba romana prin cuvantul “poarta”. In urmatorii 30 ani, lipsa de ravna a calugarilor ce “n-au avut pasare, si n’au avut frica lui Dumnezeu intru inima lor” a dus la decaderea manastirii. Chiliile si trapeza s-au ruinat, iar vesmintele si odoarele de pret s-au risipit. In toamna anului 1762 a izbucnit un puternic incendiu in care a ars catapeteasma si toate obiectele din biserica. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 si 1767-1769) a inzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au pastrat, neexistand informatii care sa arate unde au fost duse sau cand au fost distruse. In anul 1811, zugravul Vasile Dubrovski a refacut pictura interioara a bisericii. In decembrie 1863, prin Legea secularizarii averilor manastiresti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Manastirea Cetatuia a fost scoasa de sub tutela Patriarhiei de la Ierusalim, iar calugarii greci au plecat. Mult timp, Biserica Manastirii Galata a fost biserica parohiala, aici slujind un preot o data pe luna.
In anul 1865, in incinta manastirii a functionat o scoala de sericicultura, condusa de M. Viltimescu. In apropierea manastirii a functionat un ospiciu de infirmi, administrat de catre Epitropia Sf. Spiridon. Printr-o decizie ministeriala, casele egumenesti de la Manastirea Galata au indeplinit incepand din 1 septembrie 1923 functia de inchisoare, aici fiind transferati detinutii care fusesera inchisi anterior in cladirea unde se afla astazi Policlinica pentru elevi si studenti (de pe str. Pacurari nr.9), care a devenit camin studentesc. Inchisoarea de la Galata a primit denumirea de Penitenciarul Central Iasi, aici fiind infiintate ateliere de cizmarie, fierarie, lingurarie, tamplarie si olarie, unde lucrau detinuti. Inchisoarea s-a aflat in aceste cladiri pana in anul 1950, cand Penitenciarul Central Iasi s-a contopit cu inchisoarea militara a Corpului IV Armata si s-a mutat din Manastirea Galata in cladirile inchisorii militare din Dealul Copoului. In perioada comunista, biserica manastirii a fost o simpla biserica de mir, aici facandu-se slujbe doar duminica. Intre anii 1961-1971 s-au efectuat lucrari de restaurare a bisericii, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei si Sucevei si a statului. Cu acest prilej, au fost consolidate zidul de incinta, turnul clopotnita si cele doua turle ale bisericii, a fost curatat paramentul bisericii de tencuielile adaugate in decursul timpului si a fost reconstituit acoperisul. Cercetarile arheologice desfasurate aici au dus la descoperirea mai multor morminte, printre care si cel al Mariei Amirali din Rodos, sotia lui Petru Schiopul. De asemenea, a fost reconstruita din imaginatie o parte din Palatul Domnesc de odinioara, pastrandu-se unele ruine conservate la nivelul parterului si pivnita. In anul 1990, cu binecuvantarea IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Manastirea Galata a fost reinfiintata, de data aceasta, ca manastire de maici. In cladirea Casei Domnesti functioneaza un atelier de croitorie de vesminte liturgice, precum si de broderie.
Biserica Galata este un monument reprezentativ al arhitecturii moldovenesti de la sfarsitul secolului al XVI-lea, fiind zidita de domnitorul Petru Schiopul intre anii 1582-1584, in a doua sa domnie. Biserica este construita in plan triconc, fiind impartita in pridvor inchis, pronaos, gropnita, naos si altar. Pridvorul are o bolta semisferica si trei ferestre terminate in arc frant. Intrarea in pridvor se facea prin partile de sud si nord, prin usi cu chenare semisferice. Astazi este functionala doar intrarea dinspre sud. Din pridvor se trece in pronaos printr-o usa incadrata de patru muluri, cu bazele decorate si terminate in arc frant. Din pronaos se trece in gropnita printr-o usa mica care strapunge zidul. Intre incaperea mormintelor si naos nu se afla un zid despartitor, ci ele sunt separate prin trei arcade puternice sustinute de doua coloane libere si de alte doua coloane angajate in zidurile laterale, ca la ctitoria lui Neagoe Basarab de la Manastirea Curtea de Arges. In zidul nordic al gropnitei se afla o usa sapata in zid, prin care se poate urca pe un sir de trepte din piatra intr-o incapere secreta, aflata deasupra boltii sepulcrale. Biserica Manastirii Galata a fost pictata in interior in fresca la inceputul secolului al XVII-lea, in mod sigur in altar si naos, dupa cum remarca secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep. Istoricul Nicolae Grigoras isi exprima opinia ca ar fi fost pictat pe alocuri si pridvorul. Initial, Manastirea Galata a fost inconjurata de un gard din lemn de stejar. Aflat in vizita in Iasi in anul 1653, Paul de Alep a descris Manastirea Galata, mentionand ca aceasta era inconjurata cu un gard de lemn. Un alt calator, Erasm Henric Schneider de Weismantel care a trecut prin Iasi in anul 1713 aminteste de palisadele din lemn de stejar ale Galatei. Zidul de incinta care inconjoara actualmente incinta Manastirii Galata a fost construit in anul 1735 de egumenul Nectarie, cu banii obtinuti din vanzarea unei jumatati din satul Turbatesti (din Tinutul Carligatura) si cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739). Domnitorul Petru Schiopul a construit in incinta manastirii o casa domneasca, unde a locuit o perioada. Ulterior si alti domnitori au locuit in casa domneasca de la Galata sau si-au adapostit familia in timpul epidemiilor, al razboaielor si rascoalelor. Desi nu exista surse cu privire la anul inaltarii turnului clopotnita, se presupune de catre istorici ca ar fi fost construit tot de Petru Schiopul, avand si rolul de loc de intrare in manastire. Constructia initiala avea la parter o intrare boltita, pe unde se intra in incinta manastirii, o camaruta la primul etaj (unde se ajungea printr-o scara in spirala) si o camera a clopotelor la al doilea etaj. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adaugat inca un etaj la cladirea turnului clopotnita, care este delimitat clar de celelalte doua etaje printr-un brau de piatra. Deasupra intrarii, el a dispus montarea unei steme in relief a Moldovei, care s-a deteriorat in mare masura in decursul anilor. Turnul clopotnita a fost consolidat ca urmare a avariilor suferite la cutremurul din 4 martie 1977, cand au aparut fisuri pe zidul sau. Clopotele vechi au fost topite si returnate in mai multe randuri, ele aflandu-se actualmente in incinta manastirii.

 

Sursa: turismland.ro