Mănăstirea Sinaia

 Considerată „Perla Carpaţilor”, staţiunea Sinaia este aşezată la poalele munţilor Bucegi, la 49 km de Braşov.
Străjuită de Vârful cu Dor, Vârfurile Furnica şi Piatra Arsă, localitatea s-a ridicat pe un perimetru sacru, unde a fost înălţată o mănăstire. Tradiţia populară spune că exista aici, odinioară, un schit ascuns într-un luminiş din Muntele Molomot, Furnica de azi. Aici erau adăpostiţi pustnici, iar legenda spune că în noaptea de Sfânta Marie, îngrijitorul schitului a ieşit de la utrenie şi ar fi stat puţin să se odihnească pe culmea dealului sub care este astăzi Mănăstirea Sinaia. Acesta a adormit şi a visat cete de îngeri care cântau Troparul Adormirii în poieniţa din vale. Peste timp, auzind despre asta, Mihai Cantacuzino şi-a adus aminte că pe vremea când se ascundea de turci pe Muntele Sinai, a promis că dacă va reuşi să ajungă cu viaţă în ţară, va face o biserică. Astfel, zideşte biserica în poieniţa de sub deal, numind-o Sinaia.
Între anii 1690 - 1695, spătarul Mihail Cantacuzino, fratele domnului Şerban Cantacuzino, construieşte Mănăstirea Sinaia, după modelul Mănăstirii Sfânta Elena de pe Muntele Sinai. În 1701 sunt aduşi 40 de oameni de la Trăisteni, pentru a păzi mănăstirea, din cauza numărului mare de tâlhari din zonă.
Biserica de stil brâncovenesc, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, are un plan în cruce, de inspiraţie barocă, reprezentând un element nou pentru acea epocă. Patru coloane decorate în torsadă şi trei arce în acoladă separă pronaosul de naos. În pridvor şi naos se păstrează fragmente din picturile originale, executate de zugravul Pârvu Mutu. Zidurile de apărare ale mănăstirii, având rolul de o feri de tâlhari, îi dau aspectul unei fortăreţe.
Biserica nouă a Mănăstirii Sinaia are hramul Sfânta Treime şi a fost ridicată de stareţii Ioasaf şi Paisie, între anii 1842-1846. În 1892, pe latura sudică a incintei, a fost adăugată clopotniţa, în care a fost instalat un clopot de 1.700 de kg, adus de la Turnu Colţea din Bucureşti, imediat după ce acesta s-a dărâmat. Între anii 1897-1903, biserica este renovată, prilej cu care îi sunt adăugate elemente stilistice moldoveneşti, cu ziduri groase şi contraforţi masivi, dar şi câteva din stilul muntenesc, având brâuri mediane la faţade.
Datorită regelui Carol I, biserica devine primul lăcaş de cult electrificat din România. În pictura realizată de pictorul danez Aage Exner, pe un fond de mozaic aurit, apare regina Elisabeta, alături de prinţesa Maria, dar şi întemeietorul bisericii vechi a mănăstirii, Mihail Cantacuzino.
Mobilierul bisericii este sculptat, iconostasul, mobila din naos şi scaunele regale sunt aurite. Pe unul dintre scaune este imprimat blazonul regal şi emblema „Nihil sine Deo”, adică „Nimic fără Dumnezeu”. Un alt scaun poartă iniţialele E.D. şi a aparţinut reginei Elisabeta.
Epitaful, brodat în mătase şi fir de aur, este o piesă remarcabilă a muzeului, fiind realizat de Ana Roth între anii 1897 şi 1900. Puteţi observa şi cele două icoane ruseşti „Sfântul Serghei” şi „Sfântul Nicolae” care au fost donate în 1903 de ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei stareţului Nifon Arhimandritul. În 2006 au fost finalizate renovările la biserica veche.
Ansamblu monastic adăposteşte unul din cele mai vechi muzee de artă religioasă din România, înfiinţat în 1895, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la sfinţirea bisericii vechi.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3744