Peştera Meziad

 Peştera Meziad se numără printre primele formaţiuni carstice amenajate, fiind declarată mult timp cea mai lungă peşteră din România, datorită lungimii sale de 4.750 de metri, dispuşi pe mai multe nivele.
Peştera se află în judeţul Bihor, pe Valea Meziadului, în regiunea de sud-est a Munţilor Pădurea Craiului, respectiv în vestul Munţilor Apuseni. A fost declarată de timpuriu monument al naturii şi rezervaţie speologică, fiind intens cercetată. Celebrul speolog român Emil Racoviţă, împreună cu o echipă de geologi, a cercetat această formaţiune în anul 1921. După reamenajare, Peştera Meziad a fost deschisă turismului, în anul 1972.

O frumoasă legendă este legată de Peştera Meziad. Se spune că, pe vremuri, în peşteră ar fi trăit oameni. Aceştia şi-au creat toate condiţiile, trăind din vânatul animalelor sălbatice pe care le prindeau cu ajutorul capcanelor sau al arcului cu săgeţi. Printre cei care trăiau aici se afla şi o fată, pe nume Florica. Aceasta şi-a rupt într-una din zile piciorul, atunci când a alunecat de pe o stâncă. Ea nu a mai putut merge cu ceilalţi la vânătoare, astfel încât a rămas singură în gura peşterii, târându-se să ajungă afară, la soare, în apropierea stâncii de la intrare. În timp ce stătea acolo, o pasăre aşezată pe o creangă de fag i-a atras atenţia. Vrând să o lovească, a luat o piatră şi a aruncat-o spre ea, însă nu a reuşit decât să o sperie, iar pasărea a scăpat ceva din cioc. Curioasă, Florica a reuşit să ajungă până în locul unde stătuse pasărea şi astfel a găsit o sămânţă de buruiană nemaiîntâlnită până atunci. Era mult mai mare decât sămânţa ierbii. Fata a săpat o groapă şi a pus sămânţa acolo. A udat-o, apoi în fiecare zi, până când a crescut mare şi a devenit spic. Florica a luat câteva boabe şi după ce le-a frecat în palme, a început să le mestece. A constatat că sunt bune.

Aşa au început să semene din ce în ce mai multe seminţe. Boabele au dat atât de multe roade, încât oamenilor le trebuia din ce în ce mai mult pământ. Au părăsit peştera şi au început să-şi construiască adăposturi lângă holde. Aşa se spune că ar fi apărut grâul, iar nevoia de hrană i-a scos pe oameni din peşteră.

Aflată la o altitudine de 297 de metri, cu gura de intrare de o înălţime de 16 metri şi o lăţime de 10 metri, peştera le oferă turiştilor imagini de neuitat, fiind dispusă pe două nivele de carstificare. Nivelul inferior are 1.542 de metri şi dispune de spaţii neobişnuit de mari. Nivelul superior are o lungime totală de 3.208 metri şi dispune de trei zone principale de racord cu galeria inferioară: Galeria descendentă, Galena de joncţiune şi Gâtul dracului. Un spectacol deosebit de impresionant este creat de suprapunerea celor două niveluri în zona Podului Natural. Aici, înălţimea totală a cavernamentului ajunge la 35 de metri.

Peştera are o încărcătură istorică puternică, cu urme datând din paleolitic şi neolitic. Se pare că aici a locuit specia umană Homo Sapiens şi specia animală Ursus Spelaeus. De asemenea, datorită condiţiilor prielnice, în peşteră se pot vedea lilieci hibernând, în special cei care face parte din specia Miniopterus schreibersii, care formează, în Sala Liliecilor, o colonie destul de numeroasă.
Vizitarea peşterii este posibilă numai sub conducerea unui ghid şi este recomandabil ca turiştii să aibă asupra lor propriile mijloace de iluminat.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 2514

Sursa foto: commons.wikimedia.org