Statuia lui Gheorghe Asachi

default

Dimensiune font:

| 28-01-2015 00:02

 Oraşul Iaşi se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale României, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1408. Numit Capitala Moldovei, Iaşul a oferit valori materiale şi spirituale inestimabile, dovezi ale istoriei ţării noastre. Oraşul situat pe şapte coline, asemenea Romei, a găzduit de-a lungul timpului numeroşi oameni importanţi.


Spirit enciclopedic, fondator al culturii naţionale moderne, Gheorghe Asachi s-a născut în anul 1788, în localitatea Herţa, ce astăzi face parte din Ucraina. Cu toate acestea, a trăit şi a militat pentru culturalizarea maselor în capitala Moldovei.


După ample studii de filosofie, astronomie, epigrafie şi pictură făcute la Viena, Lember, Lvov şi Roma unde obţine diploma de doctor în filosofie, de inginer, de arhitect, se întoarce la Iaşi în 1812 şi, cu aprobarea domnitorului Scarlat Callimachi, înfiinţează un „clas de inginerie şi hotărnicie”, la 15 noiembrie 1813, reprezentând primul embrion al învăţământului superior în limba română.


Începe în anul 1816 să organizeze spectacole de teatru în limba română, în acea vreme fiind obişnuite doar cele în limbi străine. Între anii 1822 şi 1827 este agent diplomatic al Moldovei şi este trimis la Viena, la revenirea în ţară punând în 1863, bazele înfiinţării gimnaziului din Iaşi. A continuat cu redactarea revistei Albina Românească, primul ei număr apărând la 1 iunie 1829 iar după câţiva ani apare suplimentul cultural literar cu numele Alăuta românească. În domeniul literaturii a scris sonete, fabule, balade, drame şi nuvele istorice.


Ca o recunoaştere a meritelor marelui om de cultură, populaţia Iaşului a adunat fonduri pentru realizarea unei statui. Preşedinte al comitetului pentru ridicarea statuii a fost mitropolitul Iosif Naniescu, ajutat de alte mari personalităţi ale oraşului precum Neculau Ionescu - fost ministru, T. Codreanu şi alţii.


Lucrarea a fost realizată în marmură albă de sculptorul Ioan Georgescu şi a fost dezvelită cu mare fast la 14 octombrie 1890, în faţa Bisericii „Trei Ierarhi”. Însă după terminarea noii construcţii a Teatrului Naţional, statuia a fost mutată în faţa acestuia, pentru ca în 1905, să revină în faţa şcolii ce s-a clădit pe locul vechiului han turcesc. Presa de la începutul secolului al XX-lea a numit acest monument „statuia uşărnică”, datorită mutării ei prin mai multe locuri. Sub soclu, au fost depuse osemintele cărturarului, mutate din cripta familiei de la Biserica „40 de Sfinţi”.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric, prin telefon, la numărul unic 0332 780 780, urmat de codul obiectivului ales: 2081

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei