Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”

 În centrul Bucureştiului, se regăseşte Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”, spre care merită să vă îndreptaţi, fiind considerat cel mai mare teatru din România, instituţie publică de spectacole, de interes naţional, teatru de repertoriu.
Istoria acestui teatru începe în aprilie 1836, când „Societatea Filarmonica”, societate culturală înfiinţată de Ion Heliade Rădulescu şi Ioan Câmpineanu, cumpără Hanul Câmpinencii pentru a ridica în acel loc clădirea Teatrului Naţional.
În anul 1840, a fost propus domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcţia Teatrului Naţional din banii statului. Proiectul este acceptat, iar domnitorul Gheorghe Bibescu se pregăteşte de înfiinţarea teatrului şi aproba noua locaţie: fostul han Filaret. S-a ales această locaţie deoarece se întindea până la mijlocul Podului Mogoşoaiei, care este azi Calea Victoriei şi pentru că se afla în centrul oraşului.
Pentru întocmirea planului construcţiei teatrului, s-a apelat la trei mari arhitecţi din Paris, Viena şi München, deoarece Bibescu considera „clădirea Teatrului în oraşul Bucureştilor fiind un lucru care priveşte nu numai la folosul acestui oraş, dar a tot neamului Românesc, prin influenţa izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor năravuri cât şi asupra desăvârşirii limbii Naţionale şi dezvoltării literaturii Româneşti”. În urma analizei, comisia a ales planul arhitectului Roesner din München, însă domnitorul nu fost mulţumit şi în anul 1845 se depun noi planuri. De această dată a fost ales planul Villacrose.
În anul 1848, încep lucrările pentru ridicarea teatrului, iar 4 ani mai târziu are loc inaugurarea Teatrului Naţional, cu piesa „Zoe sau Amantul împrumutat”.
Teatrul a fost construit în stil baroc, avea un parter cu 338 de locuri la stal, trei rânduri de loji, un foyer luxos cu scări de marmură de Carrara şi o frumoasă galerie, unde puteau intra doar studenţii şi elevii, în mod gratuit. În primii doi ani de când a fost deschis, teatrul era luminat cu lumânări de seu iar începând cu anul 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiţă. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian şi apoi, cu lumină electrică. În anul 1875, Teatrul cel Mare din Bucureşti devine Teatru Naţional, fiind condus de scriitorul Alexandru Odobescu.
Clădirea Teatrului Naţional a fost bombardată, în anul 1944. Cu toate acestea, teatrul continuă să funcţioneze cu două scene „de împrumut” - Sala „Studio” şi Sala Comedia, pană în anul 1990, când s-a decis să fie mutat şi pe terenul vechiului Teatru Naţional s-a construit Hotelul Novotel.
În decembrie 1973, a fost inaugurată actuala clădire a teatrului în versiunea ei originală şi a fost modificată în perioada 1983-1984. În anii 1980, Nicolae Ceauşescu a dorit să fie remodelată complet clădirea la exterior şi parţial la interior, fiind păstrate părţi din versiunea originală. Se spune că el a dorit această schimbare deoarece forma clădirii nu amintea de o „casă” în sens clasic şi aducea cu o pălărie.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3548

Sursa foto: ro.wikipedia.org