Laleaua pestrită atrage atentia in această perioadă datorită coloritului special. Specialistii Romsilva spun că o putem admira, dar nu trebuie ruptă, pentru că este o floare rară si este protejată. Cine incalcă interdictia se va alege cu o ame ...
Nu peste mult timp vom sărbători Luna femeii, motiv pentru care am lansat o serie de dialoguri cu doamne implicate in comunitatea Iasului si a Moldovei. Am stat de vorbă cu ing. Simona Hodoroabă, editor si PR al Organizatiei Inner Wheel Iasi. - O f ...
Administratia Prezidentială a precizat, intr-un răspuns pentru „Adevărul”, că seful statului si-a exercitat in permanentă atributiile constitutionale in cei 9 ani de mandat, acesta nefiind in niciun moment in „concediu de odihnă, in sensul n ...
Fostul presedinte rus Dmitri Medvedev afirmă deschis intentiile Kremlinului, lucru pe care il ocoleste deocamdată Vladimir Putin. In timp ce Putin face pe alocuri declaratii despre „pace” dar numai cu conditia legitimării „noilor realităti ...
Solicitarea de efectuare a urmăririi penale cu privire la săvarşirea unor infracţiuni de abuz in serviciu presupuse a fi săvarşite de fostul premier, senatorul PNL Florin Ciţu, formulată de Parchetul General la sesizarea DNA in dosarul vaccinuri ...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sfantul Ioan cel Nou’ Suceava a efectuat primul implant de stimulatoare cardiace permanente, se arată intr-un comunicat de presă transmis, vineri, de unitatea medicală. Potrivit sursei citate, Labo ...
Deputatii au adoptat marti, un proiect de lege care scuteste persoanele cu handicap să se prezinte la evaluările periodice ale comisiei de specialitate pentru a li se prelungi termenul certificatului. Astfel documentul, certificatul va deveni unul per ...
Mituri şi adevăruri despre manichiura semipermanentă Datorită durabilităţii şi rezultatelor estetice superioare pe care le oferă, manichiura semipermanentă se bucură de o popularitate in continuă creştere in lumea unghiilor, greu de e ...
Polonia se opune dorinţei Germaniei de a obţine un loc permanent in Consiliul de Securitate al ONU, a declarat joi ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, pentru postul de radio public, relatează dpa, potrivit Agerpres. Propunerea, făcu ...
Conflictul dintre primarul Florentin Pandele, sotia acestuia - ministrul familiei Gabriela Firea si purtătorul de cuvant al BOR s-a purtat si in privat. Vasile Bănescu dezvăluie, in exclusivitate la Digi24, că primarul Voluntariului l-a sunat de mai ...
Premierul Marcel Ciolacu a discutat marti la Berlin cu cancelarul Olaf Scholz incheierea unui plan de actiune, echivalentul unui parteneriat strategic, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Romania are in acest moment parteneriate strategice ...
Toţi elevii de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” din Bucureşti, unde zeci de lucrări au fost anulate din motive „absurde”, au promovat examenul la Limba romană. Una dintre profesoarele colegiului, care a relatat incă de la inceput s ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marti, la Berlin, intr-o declaratie de presă comună cu cancelarul Olaf Scholz, că speră ca Romania să găzduiască trupe permanente ale Germaniei, afirmand că războiul din Ucraina va fi unul de durată. "Cunos ...
Statul roman este criticat pentru aruncarea banilor intr-o nouă clădire pentru Reprezentanta Permanentă a Romaniei pe langă Uniunea Europeană. Desi in 2002 au fost cheltuiti 5,6 milioane de euro pentru achizitionarea unei clădiri, la care s-au ad ...
Centrul medical de permanentă din localitatea Straja, judetul Suceava a fost redeschis. Cinci medici acordă servicii in regim de gardă tuturor persoanelor din cele 6 localităti arondate, indiferent de calitatea de asigurat sau neasigurat al acestor ...
Agenţia Naţională de Integritate sesizează Parchetul in cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, pe care il acuză de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale. ”Agenţia Naţional ...
Conform reglementărilor legale, Primăria Iaşi, prin direcţiile proprii şi societăţile subordonate, va asigura program cu public pană in ultima zi a anului. Primăria Municipiului Iasi va avea program normal in perioada 27 – 30 ...
Activitatea a cinci din totalul celor 13 centre de permanenţă din judeţul Botoşani a fost suspendată, in baza unei decizii a directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), a declarat directorul Teodor Ferariu. Potrivit sursei cita ...
Ministerul Sănătătii a postat in consultare publică un proiect de ordin care reglementează programul de vizitare a pacientilor internati. Documentul prevede, intre altele, că programul de vizitare este zilnic, intre orele 15-20, iar in weekend toa ...
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnalat miercuri seară intenţia de a candida pentru un nou mandat prezidenţial in 2024, indiferent de rezultatele actualului scrutin parlamentar intermediar, dar a precizat că decizia formală o va anun ...
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat joi că in Germania muncesc circa 870.000 – 880.000 de lucrători permanenţi şi in jur de 180.000 – 190.000 de lucrători sezonieri. Declaratia ministrului a fost fă ...
Roman Abramovic (55 de ani), patronul rus al lui Chelsea, ar urma să fie interzis permanent in Marea Britanie. Miliardarul nu a mai fost văzut de luni bune pe Stamford Bridge, iar sursele The Sun precizează că este putin probabil ca acestuia să i ...
Machiajul permanent este o tehnică de micropigmentare si o modă care continuă să crească. Cu toate acestea, foarte multe persoane au suferit reacţii adverse. Machiajul permanent a devenit celebru pentru posibilitatea de a reconstrui sprancenele ...
Mai sunt doar cateva zile pană la Crăciun, iar unii comercianti au inceput deja să crească preturile chiar si cu 2 lei pe kilogramul de carne, pe motiv că au cheltuieli mai mari cu utilitătile si cu achizitia mărfii. Nu mai este un secret faptul ...
Dacă pentru un flux suficient ar trebui să fie prezenti in centrul de donare de la Iasi aproximativ 80 de donatori eligibili, abia se adună, in zilele bune, 50 de persoane. În aceste conditii, reprezentantii Centrului Regional de Transfuzii S ...