Cei de la REPER cred că pot ocupa funcţia de primar al Iaşului cu un arhitect care, in vremea studenţiei, a făcut parte din echipa ce a lucrat la primul proiect pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Anunţul candidaturii arhitectului Andrei Ciuhodaru a fost făcut in Parcul Copou, in apropiere de Teiul lui Eminescu. Tanărul arhitect ieşean Andrei Ciuhodaru, cunoscut şi pentru implicarea in acţunile pro autostradă, a spus celor prezenţi la eveniment că işi doreşte ca Iaşul să fie nu doar un oraş smart, ci şi unul inteligent. „Candidez pentru că am o viziune pe ca ...
Primarul comunei iesene Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, impreună cu cei 8 consilieri locali ai PNL au trecut la PSD si vor candida din partea acestui partid la alegerile locale din 9 iunie. Potrivit unui comunicat al PSD Iasi, fostii membri PNL „au regăsit in echipa social-democrată condusă de prefectul Bogdan Cojocaru mediul constructiv de continuare a proiectelor si investitiilor pentru comunitate intr-o manieră onestă, echilibrată si competentă”. „Mă bucur că echipa noastră se consolidează din ce in ce mai mult la nivelul comunitătilor locale. La Stoln ...
Contractul de supraveghere a construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi a fost atribuit de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sănătate (ANDIS) asocierii formate din companiile Tecnic Consulting Engineering Romania (lider de asociere) - Tumas Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitlik AS - RomCapital Invest SA. Contractul are o valoare de aproape 44 milioane de lei. Iniţial, caştigătoarea licitaţiei a fost declarată asocierea Venturo Investment (lider) - Koltek Musavirlik, dar au fost identificate deficiente majore in modul in care ANDIS a eva ...
Avem nevoie de natură in viata noastră! Silvicultorii ieseni vin cu o provocare pentru comunitătile locale, institutii si persoane fizice cu dragoste de natură! Pepiniera Silvică Galata are la vanzare o serie de plante ornamentale produse in spatiile proprii de regenerare din sămantă sau multiplicare vegetativă. Plantele noastre sunt produse de noi, nu importate de la diversi comercianti care folosesc ingrăsămant foliar pentru o dezvoltare frumoasă a tulpinilor si a aparatului foliar, iar rădacinile răman mici, nedezvoltate normal, nefiind folosite la capacit ...
Serghei R., un tanăr basarabean, a venit in Iaşi, acum cinci ani, pentru a lucra in construcţii. Şi-a găsit foarte repede un loc de muncă plătit excelent, caştiga destul cat să intreţină, să trimităceva bani acasă, dar şi să se distreze. Cum nu-şi găsise o parteneră stabilă, s-a apucat să studieze site-urile de matrimoniale. Aşa a dat de Bianca C., o tanără prostituată ce prestează non-stop, intr-un apartament din zona pieţei Nicolina. I-au plăcut pozele postate de fată, a sunat-o şi a intrebat-o de tarif. S-au inţeles pentru 250 lei ora de amor. Însă, i ...
Avand in vedere lucrările de asfaltare executate de Citadin SA pe tronsonul cuprins intre strada Bucium şi bulevardul Primăverii, vineri, 29 martie, incepand cu ora 8, circulaţia mijloacelor de transport in comun in zona respectivă va suferi o serie de modificări, informează Compania de Transport Public. Astfel, autobuzele de pe traseele 19, 30, 30b, 202 si 203 vor circula pe următorul itinerariu: Frigorifer - str. Bucium - Calea Chisinăului - Bd. Primaverii - intersectie Cotnari. Autobuzele de pe traseele 42, 43, 43c, 46 vor circula din intersectia Frigorifer - str. Bucium ...
Coalitia „Votez pentru Sănătate” a organizat, joi, la Iasi, o dezbatere publică cu autorităti locale, regionale si centrale si un stand de informare pentru publicul larg, ca parte a campaniei de mobilizare publică „Votez pentru Sănătate”, prin care societatea civilă solicită o alocare de 9% din PIB pentru „Sănătatea Nouă”. Împreună cu reprezentanti ai autoritătilor locale si regionale din Iasi si alte judete ale Moldovei, cu reprezentanti ai pacientilor si medicilor, reprezentantii Coalitiei au discutat despre mecanismul de alocări bug ...
Pe fondul inmultirii cazurilor de violentă in mediul scolar, Ministerul Educatiei a solicitat inspectoratelor scolare organizarea unor sesiuni de informare/formare fată in fată cu directorii unitătilor de invătămant pe problematica aplicării procedurii aprobate prin OME nr. 6235/06.09.2023. În acest context, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a organizat joi, la Colegiul National, o sesiune de formare cu cei 268 de directori ai unitătilor de invătămant, de stat si particular din judetul Iasi, in vederea prezentării modalitătii de implementare a procedurii de management a caz ...
Inovatii financiare: schimbările ce redefinesc lumea afacerilor Paradigma de business se schimbă spectaculos, pe măsură ce tehnologiile digitale rescriu modul in care afacerile isi gestionează resursele financiare, umane si operationale. Cum influentează aceste transformări inovatiile financiare? Iată care sunt cele mai importante modificări in firme mari si mici, din diferite domenii de activitate! Impactul tehnologiei blockchain asupra domeniului financiar Tehnologia blockchain promite să revolutioneze lumea financiară prin cresterea securitătii si transparentei tranzactiilo ...
Trei copii cu varste intre 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina in care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, in localitatea Mureşenii Bargăului, din Bistriţa-Năsăud `Pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, in zona localităţii Mureşenii Bargăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, un copac a căzut peste un autoturism aflat in deplasare, in care se aflau cinci persoane”, a anuntat initial Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Romane. La locul accidentului au fost găsite şapte persoane persoane, doi adulţi şi cinc ...
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs vineri dimineată in sudul Greciei, in largul coastei de vest a Peloponezului, potrivit Reuters. Acesta a fost precedat de un seism cu o intensitate mai mică. Cutremur in Grecia Seismul a avut loc la ora locală 09:12, la o adancime mică, de 17 kilometri, la o distantă de 122 de kilometri sud-vest de orasul Patras si 36 de kilometri vest de Filiatra, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC). Acesta a fost precedat cu un minut de un alt cutremur, cu magnitudinea 5,2, in aceeasi zonă, potrivit EMSC. Autori ...
Drumul Expres Focsani – Brăila si Drumul Expres Filiasi – Targu Jiu Proiectul privind constructia Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii) – sectiunea Miercurea Nirajului – Leghin, care urmează să facă legătura intre Moldova si Ardeal, a trecut din administrarea Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) in cea a Companiei Nationale de Investitii Rutiere (CNIR), potrivit unui Ordin semnat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Alături de A8 au mai fost trecute in administrarea CNIR, potrivit aceluaisi ordin, si alte proiecte de infr ...
Ce este moringa si care sunt beneficiile sale pentru sănătate Moringa oleifera este o plantă originară din nordul Indiei, care poate creste si in alte locuri tropicale si subtropicale, cum ar fi Asia si Africa. Medicina populară a folosit frunzele, florile, semintele si rădăcinile acestei plante timp de secole. În mod traditional, moringa a fost folosită ca remediu pentru afectiuni precum: · diabet; · inflamatii de lungă durată; · infectii bacteriene, virale si fungice; · dureri articulare; · sănătate ...
Vasile a divorţat de Mihaiela in urmă cu trei ani. Conform partajului, a obţinut custodia fiicei lor, precum şi o pensie alimentară din partea fostei consoarte. Au vandut apartamentul lor din Paşcani, au impărţit banii şi s-au mutat in casele părinteşti, ambele situate in comune din judeţul Neamţ. Femeia n-a respectat niciuna din prevederile hotărarii de divorţ, n-a plătit niciun ban şi a luat fata cu ea, nepermiţandu-i fostului soţ să-şi viziteze copila. Văzand că nu o poate scoate la capăt pe cale amiabilă, Vasile a dat-o in judecată pe Mihaiela, cerandu-şi dreptu ...
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, precum si ministrii Apărării si Afacerilor Externe, au transmis vineri mesaje cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea Romaniei la NATO. Pe 29 martie 2004, Romania a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Pe 2 aprilie in acelaşi an, drapelul romanesc a fost arborat la sediul NATO din Bruxelles. Klaus Iohannis: „Astăzi, Romania celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianta Tratatului Atlanticului de Nord. Cu două deceni ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă mult aşteptată pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de euro, de a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. „Schema de ajutor de stat aprobată de către Guvern pentru susţinerea investiţiilor mediului de afaceri are o valoare de 500 de milioane de euro. Proiectele care ar urma să fie depuse au o valoare minimă de 10 milioane de euro şi o valoare maximă de 100 de milioane de euro. Sunt activităţi care se referă doar la indus ...
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea Romaniei la NATO, că apartenenţa Romaniei la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că Romania va continua să fie un actor influent şi constructiv in interiorul NATO. ”Apartenenţa Romaniei la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. In cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Romania a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia in interiorul alianţei respectandu-şi angajamentele de securitate in zona Mării ...
Primăria Municipiului Iasi face apel la firmele de construcţie să se inscrie la licitatia pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers. Pentru finalizarea acestei investitii, municipalitatea a alocat de la bugetul local suma de 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89 lei cu TVA, termenul limită pentru depuenrea ofertelor fiind 9 mai 2024. „Date fiind rolul in desfăsurarea traficului rutier a bulevardului Poitiers precum si solicitările primite de la ieseni, cat si valoarea considerabilă a investitiei (peste 9 milioane de euro), conducerea Pr ...