Miez de noapte de decembrie la Lisabona. E cald, cer năclăios. Aeroportul cam pustiu, o gară de provincie, a rămas undeva in intuneric. Uriaşul radar din preajmă se roteşte lăsand un scarţait de cumpănă de fintană intr-o noapte cu vantoasă. Cocoţat la etajul Imperialei, siluetă cu linie desuetă şi harbuită, vreau să văd totul. Ceva nu mă lasă să privesc. Mă urmăresc incă chipurile cafenii ale negrilor de pe aeroport, chipurile acelea de culoarea cojilor de nucă fierte pentru vopseli, privirile lor speriate, neliniştite. Veneau de undeva de departe, din miezul Africi ...

Iar la Helsinki. Hoinar pe străzi, printre finlandezii care se colorează la soare. Picură de sus sange de urs polar spintecat de o suliţă cerească. Lume nu prea multă. Puţină imbulzeală doar in faţa uneia din băncile cele mari. Mă apropii. Pe mesele la care se scriu cecuri şi se numără bancnote, ceva cu totul şi cu totul neaşteptat. O ciupercărie şi toate ciupercile pămantului. Culori şi nuanţe neştiute, ireale. O comoară de nestemate ori şevaletul unui pictor impresionist. Pe lădiţele de pămant zăresc etichete cu numele acelea latineşti greu de ţinut minte. Umb ...

În drum spre Tapiola, in finlandeză — joc de urşi, cartier nou al oraşului-satelit Esspo, aşezat pe şoselele care se intalnesc şi se despart, asemeni curelelor unui chieptar mioritic. Suflă un vant rece, călător dinspre ţinuturile lapone, un vant care zdrenţuieşte coamele oxigenate ale mestecenilor şi stejarilor. Lăsăm in urmă, intre copacii cuprinşi de valvătăi, vilele cartierului rezidenţial din scandură sau piatră, acoperite de licheni şi muşchi, nişte plăsmuiri ieşite ca din mare. Pădurile-s rare, arborii ser randuiesc ca nişte cruci intr-un ţintir ...

La Otaniemi, fostul sat olimpic, astăzi Centrul pentru cercetări şi invăţămantul politehnic şi reşedinţa Şcolii superioare de poliţie, am văzut unul din cele mai reprezentative edificii pentru noile tendinţe ale arhitecturii finlandeze — Centrul social Dipoli, unde s-au desfăşurat şedinţele de pregătire a Conferinţei pentru securitate europeană. Siluetele mai vechi nu trădează la finlandezi un cult pentru originalitatea formelor, pentru rafinamentul decoraţiilor. Criteriul fundamental a fost soliditatea, realizarea unor construcţii care să infrunte eroziunea vant ...

În apropierea Teatrului suedez, sub o clădire puţin tristă, o carenă ruginită, langă clădirea cinematografului şi clubului Bio-Bio, de unde se preling continuu acorduri cu muzică lascivă, viscerală, se află piaţa hippyoţilor. Străinii prezenţi la Helsinki ii privesc cu interes zoologic. Se invartesc printre ei ca printr-o turmă domesticită. Se adună mai ales seara, cand lumina incepe să ardă roşu la Bio- Bio. Nu sunt prea mulţi. Tineri, băieţi şi fete. Nici revoltaţi, nici violenţi, ci doar derutaţi. Nu-s desculţi, nici supărător de murdari. Unii dintre ei ...

Dimineaţă la Helsinki. Pe marile bulevarde maşini, oamenii intr-o defilare sincopată de stopurile de la intersecţii. E o curgere de fluviu ori o rostogolire lichidă de mercur. Cu tot acest freamăt de metropolă, oraşul nu pare zgomotos, emană linişte chiar şi la aceste ore. Senzaţia cred că vine in primul rand de la oameni, de la bărbaţii şi femeile care trec pe străzi sub pelerinele tăcerii, insinguraţi şi statuari. Femeile sunt inalte, poartă rar veşmintele tradiţionale, imbrăcate bărbăteşte, zambesc cu parcimonie şi din fantana ochilor lumina nu vine fierbinte, c ...

La Fălticeni, ca peste tot in Romania in anii deceniului cinci, ani de prigoană şi umilinţă, noaptea de Înviere era a renaşterii şi regăsirii de sine. Întreaga deriziune materialistă a cotidianului era uitată cel puţin pentru o scurtă bucată de timp. În Săptămana Mare, a Patimilor cum e cunoscută, oamenii se spovedeau. Ţin minte că tata nu mai prididea să-i asculte pe toţi cei care ingenuncheau inaintea lui ca să se mantuiască, mărturisindu-se sub acoperămantul atotcuprinzător al patrafirului. Nopţile erau scurte. Viaţa avea o cadenţă galopantă. ...

Din nou la şes spre Sesimbra, aşezare de pescari şi staţiune turistică la Oceanul Atlantic. Drum printre pămanturi de jeratic pe care se intind năvoadele uscate ale viilor, printre livezile de portocali, lampadare din care curge aur topit. Sesimbra. Oraşul e aşezat in pantă. În pantă abruptă, perete triunghi isoscel de piramidă. Străzile se amestecă, se inghit unele pe altele, ca intr-un uriaş triaj de cale ferată. Faleza. Nisip feruginos. Oceanul işi aşează ritmic gulere de spumă. O flotilă eterogenă, bărci cu vasle, bărci cu motor, şalupe, vase de mic tonaj, d ...

Suim pe coline, spre Palmela, aşezare vestită pentru cetatea maură, aşezată pe una din căpăţanile de cretă din preajma Setubalului. Pămantul e uscat, o vatră de cuptor, postav cafeniu-roşcat, peticit ici-colo eu negru sau bronz inverzit. Peste acest sol arid, vestimentaţie luxuriantă - palmieri, pini de un verde lichid, măslini lucind ca pletele indienilor. Palmela. Case adunate, o turmă adăstand in amiază. Clădiri vopsite galben, galben de policandru şi acoperişuri din ţiglă sangerie, culori care ard sub răsufletul uscat, astmatic al vantului. Urcăm in cetate, in ceta ...

În apropierea catedralei un magazin de vechituri. Vechituri şi nu antichităţi ca in alte locuri. O incăpere lungă cu năframe de păianjen, cu geamuri prăfoase, cu un pod pe unde umblă probabil guzgani. O incăpere lungă, de atelier părăsit de lemnar. Lucruri claie peste grămadă, figurine fără maini sau fără picioare, felinare cu sticla spartă, sfeşnice şchioape, cărţi cu coperţi de piele, cu foile ferfeniţă, sipete şi cufere ferecate şi incondeiate, pendule şi cate şi mai cate. Nimic din luxul ostentativ al magazinelor de antichităţi de pe aiurea. Harababur ...

La Lisabona, in apropierea gării maritime, forfotă de lume cu treabă. Cei veniţi să privească sunt acum putini deoarece sezonul turistic e pe sfarşite. Apa este grasă, murdărită de la unsorile vaselor, sumedenie de vase, un fel de colonie de păsări undeva pe o banchiză la Polul Sud. Pescăruşii răspund prezent la locul tradiţional de intalnire cu turiştii. O mulţime. Zburătăcesc, apoi plutesc deasupra apei. Cateva zeci de secunde. Turiştii aruncă firimituri. Atata doar. Nici vanzătorii ambulanţi nu au mai mult noroc. Din glasurile lor se varsă tristeţi rostogolind-se ...

La Lisabona dimineaţa vine tarziu, derutant de tarziu pentru noi cei din răsărit. E ora nouă, ora noastră şi in odaia hotelului Botanica intunericul incepe să se decoloreze. Pe străzi pustietate. Oraş abandonat. Femei bătrane, diforme, tinere subţiratice apar şi dispar fantomatic, purtand poveri pe cap, intr-un echilibru ireal. Palmierii par si ei mumificaţi. Clorofila parcă nu mai circulă pe traiectele ei. Verdele acela gras din alte anotimpuri a căpătat o pojghiţă de ceară. Frunzele celorlalţi copaci de pe Avenida, din istmul de vegetaţie care imparte artera in două fa ...