Decizie definitivă a Curţii de Apel Iaşi: Nu este permis accesul studenţilor UMF Iaşi nevaccinaţi sau netestaţi la examene

Decizie finală a Curtii de Apel Iasi: a fost respinsă cererea Ligii Studentilor de suspendare a Deciziei nr. 516/12.05.2021 Asociaţia Liga Studenţilor din Universitatea Al. I. Cuza, alături de cinci studente ale Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi, au acţionat in instanţă Universitatea pentru suspendarea Deciziei nr. 516/12.05.2021, care prevede că „pentru a putea participa la sesiunea de examene din perioada 29.05.2021 -19.06.2021, sesiunea ordinară nr.2, studentii vor prezenta, inainte de fiecare examen, unul dintre următoarele doc ...

 Autoritatea şi autonomia universitară, călcate în picioare de Guvern
11/06/2021 09:45

  Membrii Consorţiului Universitaria afirmă că, potrivit autonomiei universitare, nu vor accepta prevederile legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care indeplinesc condiţiile de pensionare. Membrii Consorţiului Universitaria, alcătuit din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, s-au declarat consternaţi de aprobarea, in şedinţa de guvern din ...

Tabloul dezastrului din învățământul superior: Nici o universitate din România in topul primelor 1000 de universitati realizat de QS World University Ranking
09/06/2021 20:30

În 2021, toate universitătile romanesti se situează sub primele 1000 din QS World University Rankings, intocmit de QS Quacquarelli Symonds, inclusiv Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea din Bucuresti, care s-au clasat anul trecut in clasamentul 801-1000. Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea din Bucuresti s-au clasat in Top 500 prin indicatorul reputatiei academice, Universitatea Babes-Bolyai clasandu-se pe locul 492, iar Universitatea din Bucuresti plasandu-se pe locul 495 la nivel global in acest sistem de evaluare. Universitătile din Romania prezente in clasament sun ...

România nu mai are nicio universitate în top 1000, în prestigiosul QS World University  Ranking– ediția 2022. Universitatea din București și Babeș-Bolyai au coborât în grupa 1001-1200
09/06/2021 09:45

Romania nu mai este reprezentată de nicio universitate in primele 1000 de institutii de invătămant superior incluse in QS World University Rankings 2022, cel mai nou clasament dat publicitătii, marti, de compania britanică Quacquarelli Symonds. Acum un an, in acest clasament figurau, peste pragul de 1.000, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si Universitatea din Bucuresti. Ambele au coborat, acum in grupa 1001-1200, unde se mai află Universitatea de Vest din Timisoara. Alte opt universităti romanesti mai apar in clasament, pe pozitii inferioare. Topul global este condus de Ma ...

Universitatea Ovidius din Constanța face verificări privind tezele de doctorat coordonate de IPS Teodosie
25/05/2021 14:04

Universitatea Ovidius din Constanta anuntă, marti, infiintarea unei comisii de analiză după informatiile apărute in presă, potrivit cărora nouă teze de doctorat pe care le-a coordonat ÎPS Teodosie au fost invalidate pentru plagiat. "În cadrul sedintei Consilului de Administratie desfăsurată astăzi, 25.05.2021, a fost discutată si situatia semnalată de către presă cu privire la activitatea Scolii Doctorale de Teologie din cadrul Universitătii Ovidius din Constanta. Consiliul de Administratie a hotărat infiintarea unei comisii de analiză, la nivel de universi ...

Rectorul   prof.dr. Gerard Jităreanu Schimbare majoră la Agronomie. USAMV devine Universitatea de Ştiinţele Vieţii
15/05/2021 11:25

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ a devenit, prin Hotărare de Guvern, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi. Astfel, USV Iaşi devine prima instituţie de invăţămant superior din Romania care face acest pas, natural in evoluţia universităţilor agronomice. În ultimul deceniu, in Europa au fost mai multe instituţii de profil care au făcut acest pas, ba chiar cele mai importante dintre acestea s-au adunat şi intr-un consorţiu - Euroleague for Life Sciences. La acest ...

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri la licență și la doctorat pentru admiterea din această vară
08/05/2021 10:22

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a primit de la Ministerul Educatiei mai multe locuri la studiile de licentă si doctorat pentru admiterea din anul universitar 2021 - 2022. Astfel, intr-o adresă primită de la Ministerul Educatiei se specifică faptul că TUIASI poate să scoată la concurs 2.400 de locuri pentru licentă, 1.600 de locuri la master si 130 la doctorat, dintre care 64 cu bursă si 66 fără bursă. „Ministerul Educatiei a tinut cont de cresterea numărului de candidati la studiile de licentă ale Politehnicii iesene, ca efect al ...

ULTIMA ORA
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 24.06.2021, 01.07.2021, 08.07.2021, respectiv 15.07.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31, et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei: BUNURI IMOBILE, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA), Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, situată în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 96,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, nr. cad. 77045,CF nr. 77045 a Mun. Brăila și Construcția C1-grup social, nr. cad. 77045-C1, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, Sc la sol=93,00 mp și Sc desf=279,00 mp, cu regim de înălțime S+P+1E; 19.279,60. Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, s ituată în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, CF nr.72141 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 580,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, nr.cad.3362, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Construcția C1-spațiu producție și sediu, nr.cad.3362-C1, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=367,89 mp și Sc desf=735,78 mp, cu regim de înălțime P+1E,Construcția C2-centrală electrică, nr.cad.3362-C2, CF nr.72141a Mun. Brăila, Sc la sol=13,99 mp, cu regim de înălțime P și Construcția C3-atelier, nr.cad.3362-C3, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=36,67 mp, cu regim de înălțime P. 43.048,00. Proprietate imobiliară, teren și construcții cu destinație nerezidențială, situată în Localitatea Eforie Sud, Str. Eternității nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 950,00 mp din acte (972,00 mp măsurat), amplasat în Loc.Eforie Sud, Str. Eternității, nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, nr.cad.102530, Construcția C1(construcție fără acte)-locuință, nr.cad.102530-C1, Sc=123,00 mp, Construcția C2(construcție fără acte)-magazie, nr.cad.102530-C2, Sc=8,00 mp, Construcția C3(construcție fără acte)-spații cazare, nr.cad.102530-C3,Sc=32,00 mp, Construcția C4-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4, Sc=43,00 mp, Construcția C5-umbrar, nr.cad.102530-C5, Sc=26,00 mp, Construcția C6-grup sanitar, nr.cad.102530-C4, Sc=10,00 mp; Construcția C7-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4,Sc=6,00 mp, Construcția C8-spații de cazare, nr.cad.102530-C8, Sc=90,00 mp, Construcția C9-magazie, nr.cad.102530-C9, Sc=5,00 mp, Construcția C10-spațiu comercial și locuință, nr. cad.102530-C10, Sc=57,00 mp și Construcția C11(construcție fără acte)-spații de cazare, nr.cad.102530-C11, Sc=58,00 mp. 79.807,60. Prețurile nu includ TVA, urmând a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2),l it.F, din Codul Fiscal,în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON,TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini,urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activelor imobile este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, mail: vanzari@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Reorganizarea Academiei de Poliție. Se desfiinţează studiile doctorale şi Facultatea de Arhivistică
07/05/2021 15:20

Ministerul Afacerilor Interne a anuntat că Academia de Politie se reorganizează, urmărindu-se desfiintarea studiilor doctorale si a Facultătii de Arhivistică. Ministerul Afacerilor Interne a organizat, vineri, o dezbatere publică despre proiectul ce propune reorganizarea studiilor de licenţă de la două facultăţi ale Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', dar şi eliminarea studiilor de doctorat. Potrivit notei de fundamentare, proiectul de hotărare al Guvernului propune reorganizarea studiilor de licenţă la nivelul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' exclusiv in ...

Cursuri universitare plătite cu criptomonede. Care este prima instituție din România unde se acceptă acest lucru
08/04/2021 08:38

Moda criptomonedelor a ajuns si-n mediul universitar. Prima institutie de acest fel care acceptă plata taxelor de admitere cu o criptomonedă e din Sibiu. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULSB) va fi prima universitate din Romania care va permite plata taxelor pentru admitere din acest an intr-o monedă virtuală. Criptomoneda in care se vor putea efectua plăţile va fi EGLD, dezvoltată de startup-ul sibian Elrond, anuntă institutia. „Universitatea noastră a fost şi va fi in continuare o susţinătoare a comunităţii şi afacerilor locale, iar decizia de a ...

Bilete de tren la preț redus pentru studenți
03/03/2021 11:17

Bilete de tren la jumătate de pret. Proiectul prin care studentii vor primi reducere la biletele de tren ale CFR a fost pus in dezbatere publică. Potrivit acestuia, studentii vor primi reduceri de 50% pentru transportul pe calea ferată, in conformitate cu OUG nr. 8/2021, transmite Agerpres. “În cadrul proiectului de Hotărare de Guvern de modificare a normelor metodologice s-a specificat care este reducerea la transport de care beneficiază studenţii, respectiv legitimaţii de călătorie cu tarif redus 50% (50% din tariful de transport şi 50% din tariful de rezervare) şi ab ...

A început ÎNSCRIEREA și SELECȚIA candidaților la școlile de POLIȚIE! Peste 1.400 de locuri sunt scoase la CONCURS
23/02/2021 11:14

  ADMITERE LA SCOLILE DE POLITIE, SESIUNEA februarie – aprilie 2021 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru a participa la concursul de admitere in unitătile de invătămant postliceal Scoala de agenti de politie “Vasile Lascăr” Campina si Scoala de agenti de politie “Septimiu Muresan” Cluj-Napoca , sesiunea februarie-aprilie 2021.  Numărul de locuri aprobate pentru sesiunea februarie-aprilie ...

 Sprijin pentru studenții defavorizați de la Medicină Dentară
15/01/2021 09:24

  Facultatea de Medicină Dentară a adus o veste bună pentru studentii din anul intai. Potrivit decanului Norina Forna, au fost prelungite inscrierile la proiectul DENTIS UP, care oferă sprijin in vederea prevenirii abandonului scolar prin organizarea de programe remediale, consiliere, indrumare si dezvoltare personală. Prin intermediul acestui proiect se vor asigura cursuri si ateliere de lucru pe domenii specifice pentru 140 de studenti apartinand unor grupuri dezavantajate, consiliere profesională si orientare in carieră pentru tot atatia studenti apartinand unor ...

Rectorii celor cinci universități ieșene cer autostradă
30/12/2020 17:30

 Rectorii celor cinci universităţi de stat din Iaşi au semnat o scrisoare deschisă in care işi arată susţinerea pentru proiectul autostrăzii A8. Documentul semnat de către reprezentanţii celor cinci instituţii de invăţămant superior din Iaşi va fi trimisă la Bruxelles, solicitand prin intermediul acestuia finanţarea şi execuţia integrală a Autostrăzii Unirii: Targu Mureş - Iaşi - Ungheni. Propunerea pentru realizarea acestei scrisori şi trimiterea ei la Bruxelles a venit de la două cadre didactice de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Ia ...

Fondatorul Universității „Spiru Haret
16/12/2020 14:58

Fondatorul Universitătii „Spiru Haret", Aurelian Gh. Bondrea, a murit, anuntă institutia, miercuri, intr-un mesaj publicat pe Facebook. Aurelian Gh. Bondrea este cel care a infiintat in 1991 Fundatia Romania de Maine, prin care a derulat „activităti de invătămant, stiintă si cultură”, inainte ca, in 2002, să fie infiintată si acreditată Universitatea Spiru Haret, conform datelor de prezentare de pe site-ul acesteia. Fondatorul institutiei, cunoscută drept o „fabrică de diplome” si vizată acum un an de procurorii DIICOT, este prezentat astfel in ...

Doi noi prorectori desemnați la UAIC
27/11/2020 08:10

În sedinta Senatului Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, a desemnat doi noi prorectori pentru mandatul 2020-2024. Astfel, cei doi noi prorectori validati de membrii Senatului UAIC sunt: prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, si conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN - Prorector pentru programe de licenţă şi activităţi de formare a personalului didactic din invăţămantul preuniversitar. Prin desemnarea si validar ...

FOTO/VIDEO - Câștigătoarea concursului „Zootehniștii au talent”
25/11/2020 17:38

   La Facultatea de Zootehnie din cadrul Universitătii de Stiinte Agronomice si Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” a avut loc ieri festivitatea de premiere a tinerilor care au participat la concursul „Zootehnistii au talent”. Ei au avut o misiune foarte frumoasă, cea de a prezenta intr-un clip video o zi din viata de student la Zootehnie. Filmuletele au fost postate pe o retea de socializare, iar publicul a fost invitat să voteze. În finală au intrat Elena Stancu, Mihai Ardeleanu si Anca Chirtes, toti la specializarea Zootehnie. „C ...

Servicii unice în Moldova - Consultanță online pentru fermieri, oferite de o doctorandă a USAMV
25/11/2020 13:00

O doctorandă a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi vine in sprijinul micilor fermieri oferindu-le consultanţă personalizată prin servicii unice la nivelul Moldovei. Florentina Vrincianu este doctorandă in anul II la Facultatea de Horticultură, specializarea Legumicultură şi impreună cu soţul, absolvent al USAMV Iaşi, au pus bazele unei afaceri unice in zonă, oferind sfaturi şi tratamente fitosanitare abia după un set intreg de analize prelevate din ferme.   „Foarte mulţi tineri s-au intors d ...

17 noiembrie, Ziua Internațională a Studenților
17/11/2020 09:15

Ziua internaţională a studenţilor este sărbătorită, in fiecare an, la 17 noiembrie, fiind declarată oficial in anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele din 1939 desfăşurate la Praga. În 1939, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstraţiilor, opt studenţi şi un profesor au fost executaţi fără proces, iar pes ...

Încep Zilele TUIASI. 207 de învățământ tehnic la Iași
16/11/2020 08:09

Începand de astăzi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) organizează o serie de evenimente dedicate implinirii a 207 ani de cand Gheorghe Asachi a infiintat la Iaşi primele cursuri de inginerie de predare in limba romană şi 83 de ani la momentul infiinţării Institutului Politehnic. Ediţia din acest an va fi dedicată centenarului naşterii academicianului Cristofor Simionescu, rector pentru 23 de ani al Politehnicii ieşene, considerat a fi unul dintre creatorii şcolii moderne de astăzi. De altfel şi evenimentul de astăzi, care marchează d ...


1 la 19 din 50

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei