Stiri Iasi

Acord pentru reducerea birocraţiei din instituţiile publice

Noul acord de colaborare privind Consiliul de Dezvoltare Economică şi Socială a Judeţului Iaşi (CDES) va fi semnat pe 3 aprilie, la ora 10, in Sala Galbenă a Prefecturii. La evenimentul organizat de Instituţia Prefectului, alături de partenerii săi, Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean, au fost invitaţi reprezentanţi ai oamenilor de afaceri, ai universităţilor, ai societăţii civile. Noul acord va fi semnat pentru o perioadă de trei ani şi işi propune intensificarea eforturilor celor trei instituţii pentru coagularea acţiunilor intreprinse in beneficiul cetăţenilor. Pre ...

Aglae Pruteanu, actriţă
28/03/2013 04:50

Mare personalitate artistică a scenei ieşene, eleva lui Mihail Galino şi partenera mult preţuită a Aristizzei Romanescu şi a Agathei Barsescu. A debutat la Teatrul Naţional din Iaşi in 1886, slujind scena peste patru decenii, pană in 1930. A fost una dintre actriţele cu cea mai valoroasă contribuţie in modernizarea artei interpretative romaneşti. A intruchipat peste 300 de roluri din dramaturgia naţională şi universală, dar memorabile au rămas indeosebi creaţiile sale in Doamna Clara („Vlaicu Vodă”), Marguerite Gautier („Dama cu camelii”), Sonia (&bd ...

Vreţi asfalt sau gaz? Mutaţi-vă pe lângă şmecherii Iaşului!
27/03/2013 20:07

În timp ce unii ieşeni tot speră că vor veni şi vremurile in care echipele Citadin vor putea fi văzute turnand asfalt pe strada lor, există cetăţeni care nu resimt acest disconfort. Culmea este că nu au mişcat un deget pentru a-şi vedea asfaltat drumul spre casă, norocul lor constituindu-l prezenţa printre vecini a unor persoane arhicunoscute şi sus-puse. Astfel, despre strada Strugurilor am pomenit intr-un material anterior că nu există trotuare, nu există asfalt, noroiul fiind elementul dominant. Cei ce deţin proprietăţi aici s-au arătat deseori revoltaţi de fapt ...

Un nou ghişeu pentru caziere
27/03/2013 15:23

Pentru a veni in sprijinul cetăţenilor in vederea reducerii timpului de aşteptare la ghişeele de lucru cu publicul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, incepand cu 1 aprilie va fi operaţionalizat un nou ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi situat pe strada Otilia Cazimir, numărul 14. În prezent, la nivelul judeţului Iaşi funcţionează deja un număr de 5 ghişee cu publicul pe această linie: Sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Poliţia Municipiului Paşcani, Poliţia Oraşului Targu Frumo ...

500 de suflete, la mâna primarului din Ruginoasa
27/03/2013 05:05

Mai mulţi cetăţeni din comuna Ruginoasa atrag atenţia asupra unei situaţii demne de analizat de către autorităţile judeţene. Mai exact, aceştia semnalează blocarea drumului care face legătura dintre localităţile Vascani şi Ruginoasa, pe fondul revenirii viscolului şi a ninsorilor din ultimele zile. „Suntem izolaţi aici, fără să se intereseze nimeni de soarta noastră. Primarul din Ruginoasa ridică din umeri şi ne spune că nu are bani pentru deszăpezire. În schimb, copiii noştri stau cu zilele acasă, că nu pot ajunge la şcoală, iar salvarea nu poate int ...

Administratorul de la Grup Artigiani Brianza, judecat pentru moartea unui muncitor beat
27/03/2013 05:01

Un afacerist şi un maistru au fost daţi pe mana judecătorilor din cauza unei explozii care a curmat o viaţă. Lucian Moisea lucra, fără forme legale, la Grup Artigiani Brianza SRL şi se ocupa adesea de alimentarea unor centrale. Pe 13 noiembrie 2010, bărbatul a intrat in tură, dar după cateva ceasuri, s-a imbătat şi a adormit. L-au trezit cateva angajate, care i-au cerut să mai pună lemne in instalaţii. „Posibil datorită alcoolemiei extreme – 3,48 la mie, Moisea Ovidiu nu a reacţionat la aprinderea focului, supraincălzirea focarului şi a boilerului, deoarece, pr ...

ApaVital a premiat copiii de Ziua Mondială a Apei
27/03/2013 05:00

Aproximativ 30 de tineri reprezentanţi ai şcolilor şi liceelor implicate au ţinut să ducă la bun sfarşit toate activităţile incluse in proiectul educaţional „Apa – izvorul vieţii”, realizat de ApaVital in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi Palatul Copiilor. Echipaţi cu pieptăraşe de culoare albastră, personalizate cu insemnele ApaVital şi ale Palatului Copiilor, cu mascota Avi pe piept şi mesajul „Apa - izvorul vieţii”, copii au impărţit ieşenilor cateva sute de flyere şi pliante in care se sublinia cat de important este ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
Parazăpezi şi GPS pentru utilajele de deszăpezire
27/03/2013 05:00

Conducerea Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi intenţionează ca in acest an să facă unele investiţii pentru mărirea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din judeţ, dar şi pentru eficientizarea acţiunilor de deszăpezire. Primele propuneri vizează achiziţia de parazăpezi, acele panouri din metal care se pun la 30-40 de metri de axul drumului, in lateral, pentru a opri zăpada viscolită. „Aş vrea ca in toamna acestui an, odată cu incheierea unui nou contract pentru iarna 2013-2014, să achiziţionăm măcar 1.000 de metri li ...

Groapă în asfalt apărută din senin pe Ştefan cel Mare
27/03/2013 05:00

Ieşenii care au trecut ieri dimineaţă prin apropiere de Magic Pizza, de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, au avut surpriza să constate apariţia unei gropi de dimensiuni considerabile pe un teren folosit indeobşte ca loc de parcare. Cei care derulează activităţi in zonă susţin că respectiva groapă a apărut peste noapte. „Cred că este vorba de o surpare cauzată de infiltraţiile provenite din canalizarea oraşului. Cei care şi-au parcat maşinile au avut mare noroc că nu s-a surpat o porţiune mai mare”, ne-a spus unul dintre locatarii din zonă. Sosiţi la faţa locu ...

Vinerea redevine zi scurtă la Prefectură
27/03/2013 05:00

Începand cu 1 aprilie, programul de lucru al Prefecturii Iaşi se modifică, acesta urmand să fie redus cu aproximativ două ore. Astfel, programul va incepe la ora 8.00 şi se va termina la 16.30, iar vineri va fi cuprins in intervalul orar 8.00 - 14.00. Potrivit prefectului Romeo Olteanu, modificare de program vine la solicitarea Ministerul Administraţiei şi Internelor. „Pană acum trei ani, acesta a fost de fapt programul peste tot. Cateva prefecturi din ţară l-au menţinut şi am intrebat la minister de ce sunt aceste programe diferite. Ne-a venit o circulară de la minist ...

Tâlhar fugărit cu cârja de o nonagenară
27/03/2013 05:00

Un talhar de 17 ani a fost pus pe fugă de o bătrană de 93 de ani. Marius C. a mers in noaptea de 23-24 martie la locuinţa Magdalenei T., cu gandul de a-i lua banii. Femeia nu s-a lăsat talhărită, in ciuda faptului că minorul a ameninţat-o cu un cuţit. Mai mult, a reuşit să-l fugărească, lovindu-l cu o carjă. Tanărul a fost prins de poliţişti şi i s-a intocmit dosar penal pentru tentativă de talhărie şi violare de domiciliu. El a fost prezentat Parchetului de pe langă Judecătorie cu propunere de arestare preventivă. (A. Hurbea)  

Fără apă potabilă în comuna Victoria
27/03/2013 05:00

Din cauza turbidităţii mari a apei (conţinut mare de impurităţi) provenite din sursa Prut, de la punctul de captare situat in localitatea Sculeni, ApaVital se află in neplăcuta situaţie de a nu putea asigura o tratare corespunzătoare a acesteia. „Din acest motiv, furnizarea apei potabile este oprită de pană miercuri 27 martie 2013, ora 17.00, către un număr de 500 de abonaţi din comuna Victoria”, spun oficialii societăţii. În funcţie de evoluţia parametrilor apei brute pot apărea şi alte modificări in programul de intrerupere a furnizării apei potabile. ...

Poliţist judecat fiindcă a accidentat mortal un biciclist
27/03/2013 05:00

Un poliţist va da ochii cu judecătorii fiindcă a zdrobit cu maşina un biciclist. Pe 17 noiembrie 2011, agentul nemţean Ionuţ Muraru (32 de ani) a fost trimis să transporte nişte aparatură criminalistică de la Piatra Neamţ la Iaşi, insă călătoria s-a terminat prost. La Budăi, in calea maşinii a ieşit Mihai Cristian Chelariu (45 de ani). „Întrucat biciclistul a virat brusc stanga, fără semnalizarea manevrei şi fără asigurare, Muraru Ionuţ a franat energic şi a virat stanga, in scopul evitării coliziunii, insă fără succes”, au spus procurorii. Impact ...

Plimbare penală
27/03/2013 05:00

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au prins in trafic, pe o stradă din municipiu, şoferul unui autoturism cu autorizaţie de circulaţie provizorie expirată. Autoturismul era condus de Alexandru V. (63 ani, din Paşcani), iar autorizaţia de circulaţie era expirată din 18 octombrie 2012. Maşina i-a fost incredinţată de proprietarul acesteia, Silviu B. (34 ani), care in momentul controlului se afla pe bancheta din dreapta faţă. Celor doi le-au fost intocmite dosare de urmărire penală pentru punerea in circulaţie sau conducerea unui autovehicul neinmatriculat şi inc ...

Judecat fiindcă a lăsat însărcinată o fată de 14 ani
27/03/2013 05:00

Un tanăr de 27 de ani va fi judecat fiindcă a făcut sex cu o fată de 14 ani. Benone Radu a cunoscut-o pe copilă cand avea doar 13 ani. În decembrie 2010, ea s-a mutat in casa părinţilor lui. Din 2011, au inceput să facă şi sex. „În urma relaţiei de concubinaj cu invinuitul, partea vătămată a rămas insărcinată in februarie 2011 şi a născut-o o fetiţă, care s-a imbolnăvit şi a decedat pe 12 februarie 2012”, ne-a spus dna Irina Perjoiu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe langă Judecătorie. În faţa anchetatorilor, Radu şi-a recunoscu ...

Primăria plăteşte iluminatul arhitectural la două biserici
27/03/2013 05:00

Municipalitatea ieşeană intenţionează să racordeze la reţeaua de alimentare cu energie electrică a iluminatului public iluminatul arhitectural aferent Bisericii „Sf. Sava” şi Mănăstirii „Trei Ierarhi”. Lucrările de racordare, dar şi consumul efectiv de energie, vor fi suportate exclusiv de către Primăria Iaşi, cu bani de la bugetul local, urmand ca intreţinerea, exploatarea, revizia şi reparaţiile reţelelor aferente să rămană in sarcina Parohiei „Sf. Sava” şi a Arhiepiscopiei Iaşilor. „Lucrările de integrare turistică a ansamb ...

Proiecte ambiţioase pentru Biblioteca „Gh. Asachi”
27/03/2013 05:00

Actualul director al Tehnopolis, Dan Doboş, este singurul candidat care s-a inscris la concursul de proiecte de management organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi in vederea ocupării postului de manager al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi”. Acesta susţine are pregătit un set de măsuri menite a readuce cu adevărat biblioteca in viaţa culturală a oraşului, in ultimii ani inregistrandu-se o scădere ingrijorătoare a numărului de ieşeni care frecventează sălile de lectură. Dan Doboş are şi o explicaţie pentru lipsa contracandidaţilor. „Părerea mea si ...

Traficanţii de carne vie îşi încercau „marfa” cu sex în grup
27/03/2013 05:00

Ieri, judecătorii Curţii de Apel au pus punct procesului unor traficanţi de persoane care şi-au inceput activitatea ilegală in 2007. Capul răutăţilor era Ovidiu Ionel Pavel, care a exploatat două minore şi o tanără de 20 de ani. De găsirea clienţilor şi paza fetelor se ocupa Ciprian Feodorov, din grup făcand parte şi Liviu Radu. Una dintre victimele traficanţilor, o fată de 17 ani, le-a povestit anchetatorilor că a fost intai obligată să facă sex cu Pavel şi cu amicii săi. De altfel, sexul in grup era proba decisivă pentru verificarea „mărfii”. Fata a fo ...

Tânăr prins cu abonament RATP fals
27/03/2013 05:00

Ieri dimineaţă, in jurul orei 9.30, echipele de controlori ai RATP au depistat un tanăr care a prezentat un abonament studenţesc valabil pe toate liniile, cu timbru falsificat. „Timbrul fusese scos la o imprimantă color. Cel veritabil conţine o bandă securizată, imposibil de falsificat, acest lucru atrăgandu-le atenţia angajaţilor noştri”, ne-a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvant al RATP. Interesant este faptul că, in momentul in care i s-a cerut să se legitimeze, persoana care a prezentat timbrul fals a scos două cărţi de identitate. „Erau pe acelaşi n ...


7544 la 7562 din 7701

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei