La Centrul de Afaceri şi Expoziţii ,,Mircea Cancicov” din Bacău au inceput, ieri, lucrările unui simpozion avand tema ,,Soluţii pentru modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice locale”. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene din zona Moldovei. Prima ediţie a simpozionului are incluse in program dezbateri privind modernizarea administraţiei publice in contextul dezvoltării durabile, demararea procesului de regionalizare-descentralizare in Romania, soluţii de finanţare şi de garantare a proiectelor, soluţii de consulta ...
Politologul Cristian Parvulescu, coordonator al Forumului constituţional, susţine că impărţirea Romaniei s-a făcut pană acum „in mod arbitrar”, iar ca o regionalizare să işi atingă obiectivele, aceasta ar trebui să fie rezultatul unui proces democratic. „Forumul constituţional, avand in vedere că se va declina la nivel local, ar fi o bună oportunitate pentru a consulta societatea civilă şi cetăţenii şi in legătură cu regionalizarea, pentru că acesta este un subiect foarte sensibil, care nu poate fi lăsat in niciun caz numai pe seama unor tehnicien ...
Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a declarat ieri ca va candida, din nou, pentru una dintre cele opt funcţii de vicepreşedinte regional, la alegerile din 19-20 aprilie. Nichita va fi ales prin votul reprezentanţilor PSD din regiunea de Nord-Est, urmand să fie validat ulterior de toţi participanţii la Congresul naţional. „Votul va fi iniţial pe regiune, pentru că primul criteriu este să te voteze ai tăi, apoi să fie un vot, de principiu, in Congres. Înainte de 2006 era doar votul in Congres şi se ajungea la situaţia in care vicepreşedintele pe Moldova să fie ale ...
Primarul Iaşului Gheorghe Nichita a declarat ieri, la un post de televiziune, că viitoarea regiune de Nord-Est ar putea avea trei puncte de comadă. Întrebat dacă preferă varianta unei capitale unice sau cea a capitalelor-multiple, anunţată de Liviu Dragnea, Nichita a menţionat că ar trebui să se ţină seama şi de alte oraşe importante din regiune. „Există frustrări locale de tot felul, pe care desemnarea capitalei le scoate la iveală. Cred că in urma unei dezbateri publice trebuie specificate nişte criterii exacte pe care viitoarea capitală regională va trebui ...
Guvernul a decis inceperea actiunilor aferente procesului de regionalizare-descentralizare in Romania, printr-un memorandum avizat in sedinta de marti. Ministrul Administratiei, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat recent ca proiectul oficial de regionalizare si descentralizare al Guvernului va fi prezentat dupa ce vor fi finalizate toate discutiile cu toate mediile politice, sociale, academice, ONG-uri, respectiv dupa ce vor fi finalizate dezbaterile la nivel local, in judete, in regiunile de dezvoltare actuala si dupa ce se va finaliza tot pachetul de proiecte de acte normative ...
Regionalizarea este un proiect foarte important pentru Romania, un proiect care ne permite să negociem mai multe fonduri europene pentru ţara noastră şi in special pentru regiuni, a declarat pentru AGERPRES vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita, care este şi liderul filialei judeţene a formaţiunii politice. 'Ne permite să abordăm proiecte de investiţii foarte mari şi care să pună in evidenţă potenţialul economic al fiecărei zone, independent de Bucureşti. De asemenea, inseamnă şi o descentralizare importantă a administraţiei centrale şi o apropiere faţă de cetăţe ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Cristian Adomniţei a declarat că va comenta doar proiectul regionalizării asumat de Guvern, nu cele propuse de „colegi de partid, de alianţă sau de adversari politici”. „În primul rand trebuie să ne gandim la definirea regiunii, la modul de finanţare şi la procesul de descentralizare. Cred că stabilirea capitalei regionale sau a viitorului voievod sunt ultimele lucruri care ar trebui să ne intereseze”, a declarat astăzi Adomniţei.
Cel puţin patru oraşe din Moldova işi dispută statutul de capitală regională. Liderul liberal Sorin Frunzăverde a prezentat ieri un proiect legislativ de reorganizare administrativ-teritorială a ţării in care capitala Regiunii de Nord-Est este Piatra Neamţ. Municipiul de reşedinţă al Neamţului se alătură astfel altor trei oraşe (Iaşi, Bacău şi Suceava) ai căror lideri politici fac presiuni pentru obţinerea acestui statut de municipiile pe care le conduc. Deocamdată, proiectul lui Frunzăverde va intra in dezbaterea din interiorul USL in aşteptarea celui care ...
Concret, conform informaţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), regionalizarea va cuprinde două coordonate principale. Prima dintre aceste propuneri presupune crearea unei structuri fiscale prin care administrarea financiară a contribuabililor mijlocii va deveni regională. Astfel, această nouă structură, pe langă atribuţiile de colectare şi executare silită va avea şi rol de inspecţie fiscală. O a doua coordonată este legată de crearea unei Direcţii Regionale de Finanţe care va urma să aibă sediul la Iaşi. Aceasta va avea in subordine o administr ...
Preşedintelui PNL Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, le-a propus parlamentarilor suceveni să se intalnească pentru a discuta despre proiectul „Suceava-capitală de regiune”. Copreşedintele USL Suceava caută susţinere din partea parlamentarilor pentru ca municipiul reşedinţă de judeţ să devină capitala unei Regiuni din care să facă parte şi judeţele Botoşani şi Neamţ. „Vreau să adresez o invitaţie tuturor parlamentarilor suceveni şi factorilor de decizie pentru a participa la o astfel de discuţie, la Palatul Administrativ, in vederea stabil ...
Potrivit proiectului de reorganizare administrativă pregătit de Guvernul Ponta, Romania va avea in viitor opt regiuni: Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Sud, Sud-Est, Sud-Vest, Vest şi Bucureşti-Ilfov. Potrivit proiectului, cele opt regiuni vor fi: Nord- Est: Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi Sud-Est: Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa Nord Vest: Bihor, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud Sud: Argeş, Teleorman, Damboviţa, Călăraşi, Prahova, Giurgiu, Ialomiţa Vest: Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş Su ...
Premierul Victor Ponta a discutat intr-o interventie telefonica la RTV despre intalnirea avuta la Cotroceni cu presedintele Traian Basescu: "Am discutat despre buget, FMI, Constitutie, MCV. Am abordat principalele subiecte pe care le consider importante pentru perioada urmatoare." A continuat mentionand: "Trebuie sa formam noile regiuni pana in 2014 pentru a putea accesa mai usor fondurile europene. Vom infiinta un forum constitutional." "Singura varianta posibila, din punctul meu de vedere, pentru regionalizare ar fi introducerea in Constitut ...
"Pentru aleşii noştri locali plătim arierate şi pregătim bugetul pentru 2013-2016 in ideea formării anul viitor a regiunilor ca structuri administrativ-teritoriale. Eu sunt dispus şi imi doresc la modul sincer cat mai multe atribuţii de la Guvernul central către regiuni, cat mai multe resurse implicit, că nu primiţi doar (atribuţii - n.r.)", a spus Ponta. El a arătat că Guvernul central ar trebuie să păstreze Apărarea, Justiţia, Politica Externă, legiferarea şi controlul. "Noi legiferăm, noi controlăm. Dar să veniţi toată ziua la Bucureşti ca să dăm ...
39 la 52 din 52