Virusul hepatitic B creşte de o sută de ori riscul de cancer hepatic

În Romania, peste un milion de persoane sunt infectate cu VHB, ţara noastră ocupand locul 2 in Europa şi avand statut de ţară cu endemicitate ridicată pentru infecţia VHB. „Virusurile hepatitice reprezintă in intreaga lume o problemă reală de sănătate publică şi, din acest motiv, există o preocupare pentru prevenirea infecţiei şi depistarea precoce a pacienţilor infectaţi. Populaţia trebuie să ştie că există soluţii pentru ca o astfel de infecţie să nu se transforme intr-o dramă, iar una dintre cele mai importante măsuri este vaccinarea. Încă d ...

 

 

S-a descoperit adevărata funcție a APENDICELUI
03/12/2013 19:00

Se pare că apendicele nostru este un adevărat depozit de bacterii „bune”, care se pot activa in cazul unor afectiuni. Pot preveni boli exact ca in cazul iaurturilor cu probiotice. Teoria conventională este că apendicele este parte a intestinului gros si este redundant, iar multi dintre noi il avem scos si trăim perfect fără el. Dar specialistii de la Duke University Medical Center din North Carolina spun că poate deveni important in cazul holerei sau dizenteriei. Cu toate acestea, specialistii avertizează că doar pentru că are un rol, nu inseamnă că trebuie să ...

Medicamentele banale de la care risti caderea parului
29/11/2013 18:00

Suntem constiente ca parul nu creste in mod constant, existand perioade de crestere rapida, de un centimetru pe luna, dar si perioade de repaus in care firele de par cad ca sa lase locul altora noi. Caderea parului. Cauze si tratament Chiar si aceste perioade pot fi insa influentate de substantele la care ne expunem organismul, fie ca este vorba de mancare, fie ca este vorba de medicamente. Iar cercetatorii de la Unveristatea din Melboune au constatat ca unele substante din pastile pot determina modificari notabile la nivelul firelor de par. Tratamentul pentru acnee Cosurile sunt o mare ...

MINUNE medicală! O femeie DESFIGURATĂ într-un incendiu are o NOUĂ faţă, CRESCUTĂ la SÂN - VIDEO
29/11/2013 15:30

O adolescentă de 17 ani, din China, a cărei faţă a fost desfigurată de flăcări, zambeşte din nou, după 12 ani. Medicii au reuşit să ii construiască o nouă faţă, după ce i-au crescut această faţă chiar pe pieptul acesteia. Tanăra Xu Jianmei s-a trezit in această săptămană, după una dintre multiplele operaţii la care a fost supusă, că are bărbie, pleoape şi o ureche. Tehnologia reprezintă un pionierat in chirurgia plastică, iar pacienta a fost astfel supusă gratuit acestei intervenţii chirurgicale. Echipa de medici din provincia Fujian a utilizat o tehno ...

 O formă recombinantă de virus, cu evoluţie rapidă, a apărut la consumatorii de droguri
29/11/2013 14:50

Declaraţia a fost făcută de managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, marţi, la o conferinţă care a marcat Ziua Mondială HIV. Profesorul Adrian Streinu-Cercel a precizat că a fost identificată noua formă recombinantă de virus şi la pacienţi romani, utilizatori de droguri cu administrare intravenoasă şi la un grup de deţinuţi, potrivit Mediafax. "Această recombinantă şi-a făcut apariţia undeva in 2007, in Spania şi Portugalia, uşor, uşor a ajuns in Grecia, Bulgaria şi Romania. Prin analizele făcute la ...

Femeile care iau anticoncepționale riscă să orbească
19/11/2013 19:00

Numai trei ani de administrare a medicamentului dublează riscul de glaucom mai tarziu in viată. Potrivit specialistilor, glaucomul duce la orbire după varsta de 60 de ani. Nivelul redus al estrogenilor după menopauză contribuie la riscul cresut de glaucom in cazul femeilor. Este o maladie a ochilor care apare, in principiu, după varsta de 60 de ani. Aceasta afectează nervul optic şi care conduce, in timp, la orbire. Expertii de la Universităţile California şi Duke din SUA şi de la Universitatea din Nanchang, China, au observat că riscul de glaucom este mai crescut in randul femei ...

Medicii americani au descoperit o modalitate de a schimba culoarea ochilor VIDEO
14/11/2013 19:42

Medicii americani au descoperit o modalitate de a schimba culoarea ochilor. Prin operaţie, ce-i drept. Durează 15 minute la fiecare ochi şi constă in implantarea unui silicon special şi culorat pe iris. Operaţia e reversibilă, dacă pacientul suferă complicaţii, după intervenţie.   Sursa: antena3.ro

 

 

ULTIMA ORA
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ MOARTE? Descoperirea REVOLUŢIONARĂ a unui MEDIC ROMÂN oferă RĂSPUNSUL
26/09/2013 15:43

Medicul neurolog Bogdan Florea a dezvaluit pentru Ziar de Cluj povestea demna de un scenariu de Hollywood a atingerii unei noi frontiere in domeniu, scrie ziardecluj.ro. Este cercetator la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) “Iuliu Hatieganu”, la Institutul de Cercetare Imogen, si, cu peste 20 de ani in urma a venit la studii tocmai din Suceava, atras de scoala medicala de aici. Cercetarile asupra pacientilor in coma au dus si la descoperirea care poate revolutiona ceea ce se cunoaste despre creier. Mai exact, a scos la iveala ca in creierul unor pacienti in coma, i ...

1 din 3 ROMÂNI suferă de această BOALĂ. Vezi tratamentul revoluţionar care poate schimba statisticile sumbre
05/09/2013 12:26

Statisticile arată că unul din trei oameni la nivel mondial este afectat de hipertensiune, ce poate provoca atacuri cerebrale, atacuri de cord şi insuficienţă renală. Situaţia rămane la fel şi la nivelul ţării noastre. Conform datelor date publicităţii de Fundaţia Romană a Inimii, 1 din 3 romani suferă de hipertensiune arterială, bolile de inimă fiind principala cauză de deces in randul persoanelor adulte. Însă situaţia s-ar putea imbunătăţi simţitor, dacă acest studiu va da rezultatele aşteptate. Cercetătorii de la Universitatea Bristol din ...

 A fost descoperit un alt beneficiu important al vinului
02/09/2013 10:29

Cercetătorii din Spania au descoperit o legătură intre consumul moderat de alcool — mai ales vin — şi un risc redus de a suferi de depresie. Bărbaţii şi femeile in varstă care consumau 2-7 pahare mici de vin săptămanal prezentau un risc cu 32% mai mic de a suferi de depresie in comparaţie cu oamenii care nu consumau niciodată alcool, se arată in noua cercetare. Aceste rezultalte par să contrazică studii mai vechi, care asociau consumul de alcool cu un risc crescut de depresie. Cercetătorii au postulat două explicaţii pentru riscul crescut: faptul că oamenii ar ...

BOALA de care suferă milioane de români poate afecta iremediabil creierul. Au descoperit asta acum
29/08/2013 14:08

Migrena poate duce la modificări durabile şi permanente ale structurilor cerebrale, cum ar fi leziunile, arată o analiză a circa 20 de studii apărută miercuri in revista americană Neurology şi preluată de AFP. "În mod tradiţional, migrena este considerată o tulburare benignă, fără efecte durabile asupra creierului", spune dr Messoud Ashina de la Universitatea din Copenhaga, principalul autor al cercetării. "Meta-analiza noastră ne face să credem că migrena ar putea altera in mod permanent, in multe feluri, structurile creierului", explică el. Cerce ...

Din ce în ce mai aproape de un tratament în cazul sindromului Down
22/07/2013 07:20

Specialiştii au reuşit să „dezactiveze” cromozomul care provoacă simptomele bolnavilor de sindromul Down, din celulele umane, in condiţii de laborator. Acest studiu, publicat in ultimul număr al revistei Nature, poate duce la apariţia unor noi tratamente eficiente impotriva acestui sindrom. Oamenii se nasc cu 23 de perechi de cromozomi, inclusiv cei doi cromozomi sexuali, existand astfel, in total 46 de cromozomi in fiecare celulă. Persoanele cu sindromul Down au trei copii ale cromozomului 21 şi nu două cum este normal. Acest cromozom in plus provoacă o serie de sim ...

Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial
14/07/2013 11:11

  Metamfetamina este un drog psihostimulant cunoscut mai ales datorită serialului de televiziune „Breaking Bad” şi mediatizării cazurilor grave de persoane dependente. Însă, nu mulţi ii cunosc trecutul interesant. Puţini sunt cei ce ştiu că ea a fost extrem de populară in randul soldaţilor din armata germană in timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bruxelles de la 141€ › Rezervă bilete de avion prin În 1972, Heinrich Böll a caştigat premiul Nobel pentru literatură. Dar inainte să devină scriitor, el a făcut parte din armata ...

Medicamentul perfect pentru a scăpa de cancer, testat pe oameni
14/07/2013 11:05

  Oamenii de stiintă de la Universitatea Stanford se pregătesc să efectueze primele teste pe oameni ale unei substanţe cu potenţial uriaş in lupta contra cancerului. Cercetătorii de la Stanford plănuiesc să efectueze primele teste clinice pe un grup mic, de 10-100 de oameni, la inceputul anului 2014. Anunţul vine la doar cateva luni după studiul realizat de dr. Irving Weissman, biologul care a conceput medicamentul care distruge sistemele de apărare ale cancerului, scrie descoperă.ro. O proteină cunoscută sub numele de CD47 spune corpului să nu „consume” ...

Revoluţia terapiilor genetice
12/07/2013 04:21

În cadrul unui studiu incă nepublicat, oamenii de ştiinţă au obţinut in laborator un cromozom uman artificial din componentele sale chimice de bază şi nu prin reproducerea unui cromozom uman existent. Această reuşită vine in contextul in care guvernul britanic a anunţat că va investi zeci de milioane de lire sterline in domeniul biologiei de sinteză, domeniu din care face parte şi un proiect internaţional privind obţinerea tuturor celor 16 cromozomi individuali ai ciupercii de drojdie, in scopul obţinerii primului organism sintetic cu un genom complex. O drojdie de sint ...

Un doctor pretinde că poate face TRANSPLAT de CAP!
03/07/2013 13:25

Un reputat medic italian a publicat recent un studiu amănunţit, pe care l-a intitulat "Proiectul GEMINI", in care explică modalitatea in care poate fi făcut un transplat complet de cap, de la un om la altul. Dr. Sergio Canavero de la Universitatea din Torino explică modul in care, dacă va fi permisă, ar putea funcţiona procedura. Acesta incepe prin a descrie cum o "tăietură curată", cu o "lamă ultra-ascuţită" ar putea permite cordoanelor spinale să fie re-ataşate. "Este convingerea mea că tehnologia există acum, pentru astfel de ...

A fost descoperită o nouă componentă a ochiului uman
21/06/2013 07:26

Harminder Dua, profesor la Universitatea din Nottingham, a identificat un nou strat la corneea umană, partea transparentă din jurul globului ocular. Acest strat - care se va numi de acum stratul Dua - este al şaselea al corneei şi se află in spatele ochiului. Profesorul Dua şi echipa sa au descoperit noul strat injectand aer intre straturile corneei, pe care le-au studiat la microscopul electronic. Rezultatele cercetărilor au fost postate online pe site-ul revistei Ophtalmology. Stratul are o grosime de doar 0,015 mm, insă identificarea lui poate simplifica multe operaţii. Dua consi ...

Terapia craniosacrală, ajutor în autism şi surditate
13/06/2013 05:45

Vindecarea incepe in momentul in care a fost restabilit echilibrul dintre corp, minte şi spirit, lucru care se poate face şi prin terapia craniosacrală. Tehnica are la bază o ascultare a ritmului craniosacral, o mişcare greu de sesizat pentru o persoană neantrenată şi care se repetă de circa 12 ori pe minut la un organism sănătos. Mişcarea este simţită de către terapeut, căruia ii oferă informaţii despre starea de sănătate a persoanei aflate in tratament. „Bolile produc contracturi in structura osteo-musculară, care induc o variaţie a ritmului craniosacral pe car ...

S-a descoperit cel mai eficient antibiotic! E de 100 de ori mai puternic
06/06/2013 15:12

Rezistenta microorganismelor la antibiotice constituie una dintre cele mai acute probleme ale medicinii moderne. Este, totusi, posibil ca agentii care favorizeaza aparitia tuberculozei, a antraxului sau a dezinteriei sa fie invinsi cu ajutorul antibioticelor cu un mecanism principial nou de actiune. Cercetatorii din Pensilvanya au analizat 663.000 de molecule pretendente, selectand din acest total numai 46, capabile sa distruga selectiv procesul de sinteza a proteinelor bacteriene in etapa finala de „control al calitatii” la citirea informatiilor ARN-ului ribozonal. Apoi, a fost t ...