Cum ștergi datele de pe vechiul tău iPhone înainte să-l schimbi cu iPhone 11

Apple a lansat recent iPhone 11, iar dacă plănuiesti să renunti la vechiul telefon in favoarea noului model, ar fi bine să stergi toate datele de pe el. Noul model lansat de Apple a fost foarte bine primit, iar cei mai multi dintre cei care au apucat să-l folosească il recomandă. Cel mai ieftin model costă 700 de dolari, mai ieftin decat preturile cu care ne-a obisnuit compania in ultima vreme. Totusi, pretul nu e singurul motiv pentru care să vrei să-ti cumperi un iPhone 11. Specificatiile sale sunt si ele destul de bune. Astfel, in cazul in care vrei să renunti la vechiul t ...

VIDEO Apple a lansat noul telefon iPhone 11: Ce dotări are și cât costă
10/09/2019 23:06

 Apple a prezentat marţi, la evenimentul de toamnă al companiei, telefonul iPhone 11, care este prevăzut cu două camere pe spate şi opţiuni noi pentru culori, preţul de bază fiind de 699 de dolari, relatează Reuters. Cele două camere pe spate vor susţine funcţionarea pe timp de noapte, la lumină scăzută, precum şi fotografiile cu unghi ultra larg. Apple a subliniat şi capacitatea iPhone 11 de a efectua selfie-uri cu mişcare lentă, această funcţie foto fiind promovată sub numele de "slofies", informează news.ro Dispozitivul va fi disponibil in culorile ro ...

Cum dezactivezi cea mai dezamagitoare functie de pe telefoanele Samsung Galaxy (Foto)
28/08/2019 08:44

 Asistentul vocal Bixby este cea mai dezamagitoare functie de pe telefoanele din seria Galaxy a celor de la Samsung. Inca de la introducerea lui, odata cu S8, utilizatorii au tot cautat metode de a-l dezactiva. Android Central prezinta o metoda care va va ajuta. De ce ai vrea sa scapi de Bixby? Una dintre cele mai mari frustrari este ca asistentul vocal are un buton propriu. Si nu doar atat, ci este amplasat in cel mai nepotrivit loc posibil: sub cel de volum si in partea opusa a celui de Power si se acceseaza printr-o singura apasare a acestuia. Problema este ca poti act ...

De ce vi se descarcă mai repede telefonul în ultima perioadă
17/08/2019 15:48

  Descriere foto: telefon   Sunteti utilizator de Android si ati observat că bateria telefonului, in ultima perioadă, are o durată de viată foarte scurtă? Ei bine, este posibil ca ultima actualizare a Serviciilor Google Play să fie in spatele problemelor dumneavoastră, dezvăluie Gizmodo. Este vorba despre versiunea 18.3.82 a Serviciilor Google Play. Conform Android Hacks, această aplicatie este in topul listei de utilizare a bateriei pentru multi utilizatori si consumă mai multă energie decat alte aplicatii. Nu se stie dacă această problemă afectează t ...

Cum recuperezi toate mesajele de pe WhatsApp după ce îți schimbi telefonul
16/08/2019 20:46

 Chiar dacă vrei să-ti schimbi telefonul, cu sigurantă vrei să ai toate vechile mesaje de pe WhatsApp la dispozitie si pe noul dispozitiv. Configurarea unui nou telefon nu e un proces plăcut pentru prea multă lume. În cazul majoritătii aplicatiilor, vechile mesaje din contul tău iti vor apărea automat si pe noul dispozitiv, insă nu este si cazul WhatsApp. Lucrurile sunt putin mai complicate in ceea ce priveste aplicatie.   Cum recuperezi vechile mesaje de pe WhatsApp În primul rand, noile versiuni de WhatsApp includ backup-uri automate ale mesajelor pe ...

Cinci trucuri pentru a îmbunătăţi performanţele telefonului mobil
08/08/2019 20:08

  Descriere foto: telefon   Mobilul este un instrument care a căpătat o importantă deosebită in zilele noastre. În ciuda dezvoltării sale progresive, acumularea de aplicatii si fisiere sfarseste să influenteze performantele sale. Vă prezentăm cateva trucuri care vă vor ajuta ca telefonul dumneavoastră să funcţioneze din nou ca la inceput. Dezinstalati, dezactivati sau fortati inchiderea aplicatiilor   Unele dispozitive au aplicatii implicite care nu pot fi dezinstalate, insă pot fi dezactivate sau obligate să se inchidă. Mergeţi la SETĂRI, APLICAŢ ...

Cum conectati Chromecast pe WI-Fi intr-o camera de hotel cu Hotspot Windows 10 sau Mobile?
28/07/2019 22:17

Daca plecati in vacant si v-ati decis sa luati Google Chromecast in bagaje ca sa va bucurati de acces la mii de surse de divertisment la hotelul sau pensiunea la care urmeaza sa va cazati, s-ar putea sa aveti nevoie de urmatoarele indrumari.   Daca veti sta la un hotel cu o retea WI-Fi deschisa care nu necesita nicio conectare, atunci puteti spune ca aveti noroc. E cea mai simpla varianta. Tot ce trebuie sa faceti este sa conectati Chromecast -ul la televizor si sa il configurati in reteaua Wi-Fi, la fel cum faceti si acasa. Totusi, in cele mai multe hoteluri si pensiuni se solicit ...

ULTIMA ORA
ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
E in regula sa-ti iei laptopul in vacanta?
16/07/2019 09:00

Suntem in plina vacanta de vara si una din preocuparile care se afla pe buzele celor care se pregatesc sa-si faca bagajele pentru o noua destinatie este legata de a-si lua sau nu laptopul in calatorie. Unele personae raspund usor la aceasta intrebare, mai ales daca au un blog de calatorie sau daca sunt freelanceri care lucreaza de oriunde. Dar nomazii digitali inteleg deja ca a lualaptopul in calatorie vine la pachet cu pretul libertatiilor.   Daca acesta nu este cazul tau, iata in continuare cateva avantaje si dezavantaje pe care le implica impachetarea laptopului in bagajele de cal ...

Rezistent la apă. Când își pierde un smartphone această capacitate
13/07/2019 08:21

  Descriere foto: telefon   Utilizarea telefoanelor mobile sub apă in piscină sau in mare este una dintre marile ambitii ale utilizatorilor care tanjesc după fotografia perfectă, iar producătorii incearcă să facă din acest vis o realitate. În prezent, "rezistent la apă" inseamnă că producătorul garantează protectie impotriva scurgerilor sau picăturilor accidentale, dar nu se referă la faptul că telefonul poate fi luat si băgat in apă. Multe branduri de telefonie mobilă au incercat să atragă clientii, in ultimii ani, prin utilizarea conc ...

Riscați să rămâneți fără cont pe WhatsApp! Ce mesaje să NU trimiteți niciodată
10/07/2019 08:25

    Conditiile de utilizare   În primul rand, sunteti protejati prin intermediul Conditiilor de utilizare care enumeră activitătile interzise pe WhatsApp. De exemplu, se incalcă Conditiile de utilizare următoarele lucruri: trimiterea de continut (prin stare, poza de profil sau prin mesaje) care este ilegal, obscen, defăimător, amenintător, intimidant, abuziv, ostil, jignitor din punct de vedere etnic sau rasial sau care instigă sau incurajează o conduită ilegală sau nepotrivită. În cazul in care WhatApp consideră că un anumit utilizator incalcă a ...

Cum să apari offline pe WhatsApp - nimeni nu va vedea că ești online
08/07/2019 07:58

 Cu sigurantă vi s-a intamplat să nu vreti să apăreti online pe WhatsApp. Stiati că este o metodă prin care puteti să vă faceti nevăzuti? Mai mult de 55.000 de milioane de mesaje scrise sunt trimise pe parcursul unei zile pe intreaga planetă. WhatsApp a devenit cel mai popular mod de a trimite mesaje, dar ce faceti dacă nu aveti chef să răspundeti persoanelor care vă caută? Cel mai bine este să apăreti offline, asa că vă arătăm un truc pentru acest lucru.   Nu trebuie să vă instalti vreo aplicatie! Trebuie doar să mergeti la Setări, apoi accesati Cont, pas ...

3 opțiuni ale WhatsApp pe care puțini le știu
06/07/2019 10:05

 Aplicatia WhatsApp, pentru telefonul mobil, are cateva optiuni secrete pe care putini utilizatori le folosesc. Iată cum să le folosesti. Poti scrie cu italic sau bold si poti tăia cu o linie cuvintele   Pentru bold, adaugă (*) la inceputul si la finalul cuvantului.  Pentru italic, adaugă (_) la inceputul si la sfarsitul cuvantului.  Dacă vrei ca textul tău să apară tăiat, adaugă (~) la inceput si la final. Poti scrie cu italic sau bold si poti tăia cu o linie cuvintele Pentru bold, adaugă (*) la inceputul si la finalul cuvantului.  Pentru ...

Luați-vă la revedere de la WhatsApp dacă aveți astfel de telefoane
29/06/2019 13:13

  Descriere foto: telefon   WhatsApp nu va mai functiona pe anumite telefoane mobile.      Toată lumea comunică pe WhatsApp. Este un mod simplu si eficient să tinem legătura. Dar trebuie să stiti că WhatsApp nu va mai fi disponibil pe anumite smartphone-uri după 1 iulie 2019. Acest lucru inseamnă că, dacă aveti un telefon mobil cu sistem de operare Windows Phone, cum ar fi vechiul Lumia, nu puteti descărca aplicatia WhatsApp sau nu puteti accesa noile actualizări. Cel mai grav este că după 31 decembrie 2019, dacă aveati WhatsApp pe tele ...

Laptopul da semne de oboseala? Reparatii laptop la central specializat
14/05/2019 13:43

Adesea, dupa un an de utilizare a unui laptop, apar probleme cu performanta acestuia. Daca utilizatorul a observant simptomele unei defectiuni sau daca carcasa  laptop-ului s-a stricat, este recomandabil sa apelezi la service laptop, pentru a diagnostic si repara dispozitivul.  Daca procedurile de diagnosticare nu sunt efectuate cu promptitudine, pot aparea defectiuni grave ale componentelor interne. In astfel de cazuri ai nevoie de o firma de reparatii laptop din orasul tau. Simptome comune ale unei defectiuni ·        Imposibilit ...

Statie de calcat cu aburi sau fier de calcat? Ce e mai eficient?
24/04/2019 09:50

Statie de calcat cu aburi verus clasicul fier de calcat - iata o comparatie scurta intre cele doua electrocasnice mici ca sa stii daca merita sa schimbi radical metoda de calcare.   Calcarea hainelor cu ajutorul aburilor ajuta la igienizarea, ingrijirea si netezirea hainelor. Chiar daca aceasta sarcina nu este intotdeauna pe placul nostru , din fericire azi exista o multime de solutii ce vin in ajutor. Pe scurt: fierul de calcat modern cu jet de abur raspunde cerintelor de ingrijire a hainelor intr-o gospodarie obisnuita. Pe de alta parte, o statie de calcat cu aburi este recomanda ...

Unul dintre cele mai SUBȚIRI telefoane din lume are NUME ROMÂNESC. Merită să ți-l cumperi?
07/01/2015 18:58

 Cand vine vorba de companiile din Romania, sunt cateva succese recente care sunt amintite de toti, desi multe dintre ele nu mai sunt detinute de conationali de-ai nostri: eMAG, Dedeman, Siveco, Softwin etc. De curand, printre acestea a fost inclusă si Allview, brand detinut de compania Visul Fan cu sediul in Brasov. Allview a crescut in popularitate in mod constant pe parcursul ultimilor ani, avand acum o cotă de piată importantă atat in sectorul smartphone-urilor, cat si cel al tabletelor. Dar, in ciuda acestui fapt, acestia nu sunt producătorii dispozitive ...

Ce se întâmplă cu iPhone6 și Samsung Galaxy Note 3 la testul blenderului? VIDEO
25/09/2014 12:30

 iPhone 6 si Samsung Galaxy Note 3 au fost băgate, fiecare, in cate un blender pentru a vedea care e mai rezistent. Indestructibil nu este nici unul dintre cele două telefoane mobile, dar au părti mai bune si mai proaste. Spre exemplu, la iPhone 6 cedează prima dată ecranul, iar Samsung Galaxy Note 3 rămane in cateva secunde fără baterie. Finalul insă e socant... Urmăreste clipul pană la final pentru a vedea cum arată cele două smartphone-uri după ce se incheie testul blenderului.

OCAZIE. iPhone 6 și iPhone 6 Plus, pe site-urile de anunțuri. Cât de IEFTINE sunt
24/09/2014 13:09

Cu toate că unele oferte pot părea foarte bune la o primă vedere, noi vă sfătuim să fiti foarte atenti cand achizitionati produse electronice de pe site-urile de anunturi. Avand in vedere numărul mare de clone chinezesti ale iPhone 6 si iPhone 6 Plus, recomandăm testarea exhaustivă a dispozitivelor, preferabil in prezenta unei persoane experiementate, inainte de a finaliza achizitia. Citeste continuarea pe site-ul Playtech

Antireclama sau realitate!? Uite ce se intampla cu iPhone 6 daca it tii in buzunar si te asezi - E incredibil asa ceva!
24/09/2014 12:48

 Mai mult utilizatori de iPhone 6 Plus au ramas extrem de dezamagiti de noul lor gadget dupa ce au observat ca smartphone-ul lor s-a indoit efectiv dupa ce l-au tinut in buzunar si s-au asezat frecvent. "Stateam acasa si imi beam cafeaua cand mi-am pus telefonul pe masa si am observat ca telefonul meu este usor indoit" a spus extrem de uimit unul dintre cei care s-au plans de noul telefon de la Apple. Se pare ca acest lucru s-a intamplat din cauza presiunii puse pe iPhone-ul extrem de subtire in comparatie cu modelele mai vechi.


20 la 38 din 347