Elevi, educați în privința postărilor pe Internet

  În cadrul Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi Campaniei „Prevenit in vacanţă”, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat o activitate educativă la un centru de agrement din comuna Barnova, la care au participat aproximativ 30 de persoane. În cadrul acestor activităti au fost prezentate principalele măsuri ce trebuie cunoscute pentru promovarea principiilor unui Internet mai sigur, politistii recomandand evitarea postării informaţiilor sau fotografiilor personale in me ...

Scandalagiu, pus la plată
23/07/2019 09:00

  Poliţistii din Harlău au acţionat recent pentru asigurarea unui climat corespunzător de sigurantă publică si prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul actiunii au fost verificate nouă societăti comerciale si au fost controlate 19 masini si două cărute, fiind legitimate 61 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost date 23 de amenzi, in cuantum de 3.450 de lei. Astfel, un bărbat de 39 de ani, din comuna Cucuteni, a fost amendat cu 200 de lei intrucat i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare unei femei. De asemenea, un tanăr de 21 de ani, din jud ...

Suspectați de contrabandă
22/07/2019 12:00

  Agentii din cadrul Sectiei II de Politie au prins zilele trecute in municipiul Iasi un tanăr de 24 de ani, un bărbat de 30 de ani si o tanără de 22 de ani, in timp ce aveau intr-un autoturism tigări susceptibile a proveni din contrabandă. Cele 5.980 de tigări au fost ridicate de politisti, in vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat in vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvarsirii infractiunii de contrabandă. Ciprian NEDELCU 

Gestionar sancționat de oamenii legii
21/07/2019 17:00

  Agentii Sectiei VI de Politie Rurală Pascani au actionat recent in comuna Lespezi, pentru cresterea gradului de sigurantă publică a cetătenilor. Au fost controlate 53 de vehicule si au fost legitimate 85 de persoane. De asemenea, au fost date 45 de amenzi, in cuantum de 85.450 de lei. De exemplu, o femeie de 46 de ani, gestionar la o societate comercială, a fost amendată deoarece a comercializat articole de imbrăcăminte si accesorii fără a avea aparat de marcat electronic fiscal. Ciprian NEDELCU 

Verificări la firmele de pază
19/07/2019 11:00

  Agentii din cadrul Secţiei VI de Poliţie au acţionat zilele trecute pentru verificarea pazei la societătile comerciale de pe raza de competentă. În cadrul actiunii au fost efectuate două informări ale administratorilor, au fost controlati 29 de agenti de pază si au fost verificate 25 de societăti comerciale. În urma neregulilor constatate, au fost date patru amenzi. De exemplu, doi bărbati, agenti de pază, au fost amendati intrucat au fost găsiti efectuand serviciul la obiective din municipiul Iasi fără a purta ţinutele cu care au fost echipati. Ciprian NED ...

Prins în trafic fără permis
18/07/2019 12:00

  Agentii din cadrul Secţiei VII de Poliţie Rurală Targu Frumos au oprit recent, pentru control, in comuna Strunga, un moped condus de un tanăr de 27 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu are permis pentru vreo categorie de vehicule. În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvarsirii infractiunii de conducere fără permis. Ciprian NEDELCU   

Suspectat de contrabandă
18/07/2019 11:00

  Agentii din cadrul Secţiei III de Poliţie au prins zilele trecute, in municipiului Iasi, un tanăr de 26 de ani, in timp ce avea asupra lui tigări susceptibile a proveni din contrabandă. Cele 7.400 de tigări au fost ridicate de politisti in vederea confiscării. În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvarsirii infractiunii de contrabandă, iar cercetările continuă. Ciprian NEDELCU 


ULTIMA ORA
Activitate de prevenire asupra infractorilor
16/07/2019 15:30

  În cadrul Campaniei „Prevenit in vacanţă”, politistii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, impreună cu jandarmii, au desfăşurat zilele trecute o activitate preventivă la Centrul de Servicii Comunitare „Bogdana”, din comuna Horlesti. În cadrul activităţii au fost prezentate atribuţiile şi competenţele fiecărei instituţii din cadrul MAI. Totodată, au fost oferite informaţii cu caracter informativ referitoare la delincvenţa juvenilă, răspunderea juridică a minorilor si prevenirea traficului de persoane. De asemenea ...

În bucluc, din pricina unei căruțe
15/07/2019 14:33

  Agentii din cadrul Secţiei IX de Poliţie Rurală Harlău au identificat recent un tanăr de 24 de ani si un altul, de 21 de ani, ambii din comuan Sipote, bănuiti de comiterea infractiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate pană in prezent s-a constatat faptul că, in noaptea de 13 spre 14 iulie, acestia ar fi intrat in grădina unui bărbat de 50 de ani, din comuna Plugari, de unde ar fi furat o cărută si un ham, cauzand un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă. Ciprian NEDELCU 

Și-a riscat libertatea pentru o... scară!
15/07/2019 11:00

  Agentii din cadrul Postului de Politie Rediu au identificat zilele trecute un bărbat de 50 de ani, din comuna Rediu, bănuit de comiterea infractiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate pană in prezent s-a constatat faptul că, in noaptea de 24 spre 25 mai, el ar fi furat o scară metalică din curtea unui imobil din aceeasi localitate, cauzand un prejudiciu de aproximativ 600 de lei. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările continuă. Ciprian NEDELCU 

Pedepsiți pentru purtare abuzivă
15/07/2019 09:00

  Patru bărbati au fost condamnati de către magistratii ieseni la finele săptămanii trecute. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iasi au dispus condamnarea lui Claudiu N., Vasile D., Cătălin C. si Alexandru G. la cate un an si trei luni de inchisoare, cu amanarea aplicării pedepselor, pentru purtare abuzivă. „Fiecare dintre inculpati va presta o muncă neremunerată in folosul comunitătii in cadrul Directiei de Asistentă Comunitară din cadrul Consiliului Local Iasi, la Centrul social de urgentă pentru recuperare si integrare C.A. Rosetti sau la Căminul de ...

Scandalagii, sancționați de polițiști
14/07/2019 12:58

  Agentii Sectiei III de Politie Rurală Popricani au actionat zilele trecute pentru asigurarea unui climat corespunzător de sigurantă publică si combaterea faptelor de comert ilicit. În cadrul actiunii au fost verificate 11 vehicule si au fost legitimate 37 de persoane. De asemenea, au fost date 18 amenzi, in cuantum de 2.600 de lei. Astfel, trei tineri din comuna Bivolari au fost amendati deoarece au făcut scandal intr-o societate comercială din aceeasi localitate. În plus, un tanăr de 26 de ani, din comuna Andrieseni, a fost amendat cu 200 de lei deoarece a făcut ...

Cu dosar penal, din pricina carnetului
14/07/2019 12:22

  Agentii din cadrul Secţiei V de Poliţie Rurală Răducăneni au oprit recent, pentru control, un autoturism condus de un tanăr de 26 de ani, din comuna Grozesti. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tanărul are suspendat dreptul de a conduce. De asemenea, s-a constatat că inspectia tehnică periodică si asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie ale autoturismului pe care acesta il conducea nu erau valabile. În cauză a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvarsirii infractiunii de conducere fără permis. Totodată, tanărul a fo ...

Violator, dus la pușcărie
14/07/2019 12:01

  Agentii din cadrul Sectiei II de Politie au pus recent in aplicare un mandat de executare a pedepsei de trei ani si patru luni de inchisoare, emis de Judecătoria Iasi pe numele unui tanăr de 19 ani. Acesta a fost condamnat pentru săvarsirea infractiunii de viol. Tanărul a fost incarcerat in Penitenciarul Iasi. Totodată, agentii din cadrul Postului de Politie Ciurea au pus in aplicare un mandat de executare a pedepsei de nouă ani de inchisoare, emis de Tribunalul Iasi pe numele unei femei de 64 de ani. Ea a fost condamnată pentru săvarsirea infractiunii de evaziune fiscală. F ...

Controale la Miroslava
14/07/2019 11:32

  Agentii Sectiei IV de Politie Rurală Miroslava au actionat zilele trecute pentru asigurarea unui climat corespunzător de sigurantă publică si prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul actiunii au fost controlate cinci societăti comerciale si au fost verificate 26 de masini si două cărute, fiind legitimate 39 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost date 15 amenzi, in cuantum de 3.945 de lei. De exemplu, un tanăr de 21 de ani, din comuna Voinesti, a fost amendat intrucat a făcut scandal in timp ce se afla in localitatea de domiciliu. Ciprian NEDE ...

Verificări la firmele de pază
11/07/2019 06:00

  Agentii din cadrul Secţiei III de Poliţie au acţionat recent pentru verificarea pazei la societătile comerciale de pe raza de competentă. În cadrul actiunii au fost efectuate opt instruiri ale agentilor de pază, au fost controlati opt agenti si au fost verificate 12 societăti comerciale. Au fost date patru amenzi, in cuantum de 2.000 de lei, fiind sanctionati trei agenti de pază si administratorul unei societăti comerciale. De exemplu, un bărbat de 40 de ani, agent de pază, a fost amendat intrucat a fost găsit efectuand serviciul la un obiectiv din municipiul Iasi f ...

Scandalagiu, pus la plată de polițiști
10/07/2019 12:54

  Politistii din Harlău au acţionat zilele trecute pentru asigurarea unui climat corespunzător de sigurantă publică si prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul actiunii au fost controlate nouă societăti comerciale si au fost verificate 24 de masini si sapte cărute, fiind legitimate 42 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost date 22 de amenzi, in cuantum de 20.640 de lei. Astfel, un bărbat de 32 de ani, din orasul Harlău, a fost amendat cu 200 de lei deoarece i-a adresat cuvinte jignitoare unei femei. Mai mult, un bărbat de 40 de ani, din judetul Bot ...

Ieșenii, informați asupra efectelor violenței domestice
10/07/2019 12:25

  Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat recent activităţi educative la Căminul Cultural din comuna Grajduri, la care au participat 120 de persoane cu atributii pe linie de sănătate si management in comunitate. În cadrul Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi a Proiectului „Fără discriminare”, poliţiştii le-au transmis celor prezenti informaţii legate de efectele discriminării, formele de manifestare, instituţii cu rol in constatarea formelor de discriminare şi măsuril ...

Perpessicius, primul cronicar literar al Radioului
03/04/2016 20:51

 Sub titlul „Cărţi noi, cronici radiofonice 1929 - 1947”, Editura „Casa Radio” a publicat o impunătoare ediţie critică a operei de cronicar şi comentator literar la Radio a lui Perpessicius, realizată de Valeriu Rapeanu şi Sanda Rapeanu. Ediţia, un masiv volum de aproape o mie de pagini format mare, prevăzută cu tot aparatul critic necesar – note, variante, indice de nume - se inscrie in seria „Magister” a Casei editoriale a Radiodifuziunii, serie inaugurată in 2001 cu „Sfaturile pe intunerec” ale lui Nicolae Iorga, apărut ...


39 la 57 din 73

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!