Filtrare Anunturi

Dimensiune font:

Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., organizează

ANUNT EXPIRAT!!!Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Mun. Iaşi, Str.Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei PETROMOLD S.R.L., astfel desemnat prin Sentința Civilă nr. 283/F/29.09.2015, pronunțată de instanţa Tribunalului Vaslui-Secţia Civilă, în dosarul nr. 497/89/2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006,privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilităţii, aducem la cunoştinţă, că în data de 18.12.2019, ora 14.00, organizează licitaţie publică competitivă, cu strigare, pentru valorificarea următorului activ: DENUMIRE ACTIV - PREȚ DE PORNIRE A LICITAȚIEI (EUR, fără TVA) -TEREN INTRAVILAN ARABIL, în suprafață de 8.900 mp, situat în Com. Munteni, Jud. Galați, T146P 1133/4, nr.cad. provizoriu 502, înscris în CF 1493/N a loc. Munteni - 26.700,00. În cazul în care la licitaţia din 18.12.2019, nu se va reuși valorificarea bunului imobil, se vor organiza noi licitaţii, pe 06.01.2020, 13.01.2020 și 20.01.2020, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare, au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 17.12.2019, 05.01.2020, 12.01.2020, respectiv 19.01.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar. În conformitate cu prevederile art.53, din Legea nr.85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii. Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de valorificare aprobat în cadrul ședinței Adunării Creditorilor din data de 10.12.2019. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, conform Regulamentului de valorificare aprobat în cadrul ședinței Adunării Creditorilor din data de 10.12.2019. Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei, prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei. Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 10% din preţul de pornire a licitației, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei: nr. RO85BUCU1032235337512RON, deschis la Alpha Bank S.A., în lei, la cursul BNR din data plăţii. În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitaţie publică. Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini, care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este 476,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar, nr.: RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank, suc. Iaşi sau în numerar la sediul lichidatorului judiciar. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar, pe www.lrj.ro, la tel./fax: 0232/220777, mobil: 0733683702, mail: vanzari@lrj.ro.
STIRI ULTIMA ORA
Coronavirus: Zece sfaturi pentru elevi și profesori - Ministerul Educației
26/02/2020 14:32

 Ministerul Educatiei si Cercetării lansează o campanie de informare pentru elevi si profesori pentru a se feri de infectia provocată de Covid-19 (coronavirus). Sfaturile sunt valabile pentru toti cetă ...

Grecia a anunțat primul caz de infectare cu coronavirus: O femeie de 38 de ani din Salonic, a picat testul la scurt timp după ce s-a întors din Italia
26/02/2020 14:20

Grecia confirmă primul caz de infectare cu coronavirus, fiind vorba despre o femeie care a călătorit, anterior in Nordul Italiei, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii de la Atena, potrivit Mediafax. ...

GALERIE/FOTO- Au apărut primele mărțișoare în Iași
26/02/2020 14:09

 Odată cu venirea primaverii si apropierea lunii martie, in Iasi au aparut si vanzătorii de mărtisoare. Preturile pleacă de 2 lei si pot ajunge pană la 20 de lei, in timp ce ornamentele costă intr ...

Germania introduce la 1 martie o noua lege privind imigratia fortei de munca: Se cauta specialisti
26/02/2020 13:08

 In Germania o noua lege privind imigratia fortei de munca intra in vigoare la 1 martie. Iata ce prevede aceasta. Sa traiesti si sa lucrezi ca strain in Germania? Nu este chiar atat de usor. Republica F ...

Răspuns pentru Ponta: Am găsit clinica de dezalcolizare unde l-au tratat pe Orban
26/02/2020 12:24

Răspuns pentru Ponta: Am găsit clinica de dezalcolizare unde l-au tratat pe Orban. Ponta nu a mai revenit, după atacul de la motiune, dar un răspuns la intrebare am primit marti, 25 februarie. Clinica in ...

Ieşean încătuşat pentru tăinuire
26/02/2020 12:22

  Politistii ieseni au desfăsurat două perchezitii domiciliare in cadrul unui dosar penal in care se efectuează cercetări pentru tăinuire. Un bărbat a fost retinut pentru 24 de ore. La data de 24 f ...

EXCLUSIV! Câți ani de închisoare riscă Axinte de la Vacanța Mare. Detalii nebănuite din dosarul de șantaj
21/02/2020 15:07

Umoristul Florin Petrescu, parte a grupului de comedie ”Vacanta Mare”, a fost, miercuri, la DNA, unde s-au reluat investigatiile intr-un dosar deschis in urmă cu 8 ani, pentru trafic de influentă, ...

Leul & românii, victimele politicianismului
24/02/2020 20:11

  Dorian OBREJA Pagini de istorie. Mai indepăratată, de peste un secol. În 1914, leul romanesc era echivalent cu francul francez şi cel elveţian, un dolar „făcea” circa 5 lei, iar ...

Cele mai sigure destinaţii de călătorie în 2020
25/11/2019 13:48

    Danemarca, Finlanda, Groenlanda, Islanda, Norvegia, Luxemburg, Elveţia şi Slovenia sunt cele mai sigure locuri pentru călătorii in 2020, potrivit unei hărţi a riscurilor, aflată la a 11-a ...

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..