„Țara înapoi”, cu coada pe sus, ne costă tot mai mult
La sfârșitul acestei săptămâni, după închiderea pieței locale, agenția Standard & Poor's urmează să prezinte raportul său privind România, după ce la sfârșitul anului trecut Fitch a menținut ratingul la „BBB-” dar a schimbat perspectiva de la stabilă la negativă, următorul pas fiind retrogradarea în categoria „junk“, ţară nerecomandată investiţiilor!
O astfel de decizie se poate datora instabilității politice, cu un guvern care se află la doar câteva voturi de schimbare, în condițiile în care suveraniștii și izolaționiștii se găsesc pe val, mizând în cursa prezidențială locală pe un candidat legionar, în timp ce datoria bugetară se majorează constant.
Acestea au condus la majorarea riscului de țară iar dobânzile la care se poate împrumuta România au urcat, începând cu primul tur al prezidențialelor, de la circa 6,5% la 7,5% sau chiar 8%, echivalentul a circa 1 miliard de euro, în condițiile în care guvernul trebuie să împrumute în acest an 231 de miliarde de lei, în lei şi valută. De altfel, România este, în prezent, cel mai mare emitent de datorie suverană în euro din regiunea Europei Centrale şi de Est.
În piața secundară de la BVB, titlurile de stat cu scadenţa la 10 ani au fost cotate la începutul acestei săptămâni la un randament de 8,15%, față de 7,48%, la sfârșitul anului trecut.
Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, își încheia un articol publicat de cursdeguvernare.ro, spunând „cei care vor să își ia țara înapoi s-ar putea să se trezească într-o Românie care seamănă mai mult cu cei «3F» din anii ’80 (frig, foame, frică), decât cu cei «3C» ai ultimilor ani (călătorii, chefuri, cumpărături).”
Trezoreria s-a împrumutat lunea aceasta cu 300 milioane lei, la o dobândă medie anuală de 7,93%, pentru scadența februarie 2038, iar cererea de cumpărare s-a ridicat la 669 milioane lei.
Efortul BNR de a menține un curs stabil în perioada rămasă până la noile alegeri prezidențiale, dar și împrumuturile bilaterale făcute de Finanțe din piața locală, cât și incertitudinile legate de politicile fiscale ale guvernului, au condus la scăderea lichidității zilnice din piață de la 50 - 60 de miliarde de lei la 20 – 30 de miliarde de lei.
Aceasta a făcut ca indicii ROBOR să cunoască o creștere
La începutul acestei săptămâni, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 s-a oprit la 5,94%, față de 5,55%, la începutul lui noiembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6% iar cel la 12 luni la 6,09%.
Piața valutară este stabilă, așa cum își dorește BNR, iar cursul euro a urcat luni marginal de la 4,9759 la 4,9765 lei, față de 4,9751 lei la începutul săptămânii trecute. Însă cotațiile au urcat la palierul superior al ultimelor luni de 4,976 – 4,977 lei.
Înainte de primul discurs al lui Donald Trump, în calitate de președinte al Statelor Unite, care ar urma să dezvăluie prioritățile economice și politice ale Administrației sale, piețele se arătau prudente. Euro se tranzacționa în culoarul 1,0267 – 1,0327 dolari iar media monedei americane a scăzut la 4,8238 lei, de la 5,9109 lei, lunea trecută.
Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,2980 la 5,2821 lei iar cel al lirei sterline de la 5,8939 la 5,88 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la 420,2344 lei, aproape de maximul istoric de 420,8502 lei, atins joia trecută. Metalul galben se aprecia la 2.690,60 – 2.712,80 dolari/uncia.
Cotaţia bitcoin a atins luni un nou record de 109.024 dolari, cu câteva ore înainte de învestirea lui Donald Trump, care şi-a lansat sâmbătă propria monedă digitală, numită „Official Trump”, şi care a anunțat relaxarea reglementărilor în acest domeniu. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic. Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR / Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie
Argintul a atins un nou maxim istoric, pe măsură ce speculatorii profită de trendul ascendent
Cum a reușit o firmă partener Uber și Bolt să fenteze statul de 300.000 de lei. Încasări de 170.000 de euro de la platformele de ride-sharing ascunse de ochii statului
Nu s-a găsit supervizor pentru lucrările de electrificare a liniei de cale ferată către Ucraina
Schimbare majoră pentru proprietarii de sobe, șeminee sau centrale pe lemn!
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est
Consumul în România s-a prăbușit | Radu Georgescu: În acest ritm, Guvernul Bolojan va lua modelul Venezuelei. Pentru 2026 trebuie să ne pregătim financiar și mental
Tichetele de masă cresc la 45 de lei!
Investițiile prin TEZAUR pornesc azi. În Iași, accentul cade tot pe infrastructura birocratica ce scârțâie sub presiune
Finalizarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” ”Digitalizarea EXPERT ACTION MIND SRL”
Fonduri PNRR: ierarhia care răstoarnă logica în Iași
Președintele Cartel Alfa, după consultările de la Palatul Victoria pe tema majorării salariului minim: „Nu există nici o justificare să nu crească”
Ministrul Justiției, chemat în Parlament după documentarul Recorder despre sistemul judiciar
PSD anunţă că va solicita eliminarea impozitului pe solarii: „A fost strecurat în lege fără o consultare”
Cine sunt cei patru judecători CCR care au cerut amânarea deciziei privind pensiile speciale ale magistraților
Guvernul va decide până la Crăciun dacă majorează salariul minim din 2026. Bolojan: Ar proteja puterea de cumpărare
Emil Rengle și Alejandro Fernandez se căsătoresc: „Vreau să-l introduc complet în cultura noastră”. Când vă avea loc evenimentul
Un congresman republican introducerea unui proiect de lege pentru retragerea Statelor Unite din NATO. „Alianța este o relicvă a Războiului Rece“
Cum eviți capcanele online: cinci metode simple prin care te poţi proteja
Cum să investești în aur fără să plătești taxe? Prețul atinge maxime istorice și continuă să crească
CCR a aprobat creşterea taxelor din 2026. Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie
M-am uitat la filmul Recorder, ca să nu pierdeți voi două ore
Sportivul celebru alături de care s-a antrenat Simona Halep! Reacția lui Darren Cahill după ce a făcut publice imaginile
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că ultimul documentar publicat de Recorder, „Justiție capturată”, este unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
Pierdere uriașă pentru România la barajul cu Turcia! UEFA, decizie radicală
Emoțiile s-au redus! Real primește o veste excelentă despre starea lui Mbappe înaintea duelului cu City
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Moldova
Fonduri PNRR: ierarhia care răstoarnă logica în Iași
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
FOTBAL Poli respiră: va plăti mâine trei salarii, iar jucătorii vor merge la Șelimbăr
Prorectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, distins cu Premiul „Petre Sergescu” al Academiei Române


