parlament-croitoru-maran

Dimensiune font:

BUGET 2019: Bugetele mai multor ministere, inclusiv al Sănătăţii, aprobate de Comisiile de buget-finanţe/ Dezbaterea bugetelor SRI, SIE şi SPP, amânată

| 12-02-2019 10:37

Comisiile pentru buget, finanţe, bănci vor dezbate, marţi şi miercuri, raportul proiectului de Lege pentru aprobarea bugetului de stat pe anul 2019, după ce luni au fost adoptate avize favorabile în comisiile de specialitate din cele două camere ale Legislativului.

 

 Comisiile pentru buget, finanţe din Parlament au aprobat, luni seara, bugetele mai multor ministere, inclusiv cel al Sănătăţii, care cuprinde şi amendamentul lui Liviu Dragnea privind finanţarea programului privind vitamina D. Dezbaterea bugetelor SRI, SIE şi SPP a fost amânată pentru marţi.

Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost aprobat cu 19 voturi favorabile, trei ”împotriv㔺i două abţinere. Bugetul MS include amendamentul depus de Liviu Dragnea, care prevede că “suma propusă asigură implementarea de Ministerul Sănătăţii a trei programe importante pentru populaţie, respectiv programul vitamina D, proiect nou care se va derula în 2019 şi cuprinde analize pentru depistarea carenţei de vitamina D pentru un număr estimat de 3,56 milioane de asiguraţi”. În acest amendament mai sunt prevăzute şi programele panorama, ce presupune testări prenatale şi programul testare markeri tumorali. Sursa de finanţare pentru programul privind vitamina D, panorama şi teste markeri tumorali este din bugetul SRI, care se diminuează cu 295 milioane de lei, se arată în amendament.

Un alt amendament adoptat stipulează suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 230 milioane de lei, credite bugetare şi credite de angajament, pentru implementarea de către CNAS a programului "Diabet juvenil". Sursa de finanţare pentru acest amendament provine din diminuarea bugetului SRI cu 150 milioane de lei, a SIE - cu 30 milioane de lei şi a SPP - cu 50 milioane de lei.

De asemenea, au mai fost aprobate bugetele ministerelor Apărării Naţionale, Afacerilor Interne, Justiţiei şi al Relaţiei cu Parlamentul.

Comisiile de buget-finanţe au amânat pentru marţi dezbaterea bugetelor SRI, SIE şi SPP. MEDIAFAX.RO

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. ALDO S.R.L. Vaslui, cu sediul social în mun. Vaslui, str. Traian, bl. 228, sc. A, etaj 2, ap. 9, jud. Vaslui, C.U.I. RO 3337184, nr. de înreg. O.R.C. J37/918/1992, potrivit Sentinţei nr. 924/2013 din data de 23.10.2013, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia Civilă, în dosarul nr. 2980/89/2012, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare pentru data de 08.03.2019, ora 13.00, respectiv 25.03.2019 ora 13.00 a următorului activ proprietatea S.C. Aldo S.R.L. Vaslui: Nr. crt. - Denumire activ - Valoare pornire (lei fără T.V.A.) Activul Nr.1 - Proprietate imobiliară comercială – Magazin Mixt: Construcţie – "Magazin Mixt" situată în mun. Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 279, jud. Vaslui, în vecinătatea benzinăriei Bemoil, cu suprafaţa construită de 40,50 mp şi supr. utilă de 38,50 mp – EXTRATABULARĂ – construită pe terenul unei persoane fizice - 14.190,00 Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 07.03.2019, ora 14.00, respectiv 22.03.2019, ora 14.00 la sediul lichidatorului judiciar M.R.L. Iaşi din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0755132474; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
COMUNA MOVILENI, cu sediul în sat Movileni, str. Speranţei nr.40, comuna Movileni, judeţul Iaşi, cod fiscal: 4540410, cont deschis la Trezoreria Iaşi, tel./fax: 297777, 297878 (tel. şi fax), e-mail: movileni_iasi@yahoo.com, persoană de contact: Ancuta Carmen, organizează licitaţie publică în vederea concesionării: - suprafeţei de 20.000,00 mp., teren intravilan situat în sat Iepureni, comuna Movileni, T.62/1 - parcela Cc 454/2/4, proprietate privată a comunei Movileni, judeţul Iaşi - în vederea desfăşurării de activităţi agricole. - suprafeţei de 25.900,00 mp., teren intravilan situat în sat Iepureni, comuna Movileni, T.62/1 - parcela Cc 454/2/1, proprietate privată a comunei Movileni, judeţul Iaşi, în vederea desfăşurării de activităţi agricole. - suprafeţei de 1211,00 mp., teren intravilan situat în sat Iepureni, comuna Movileni, T.138 - parcela A 1723/3/229, proprietate privată a comunei Movileni, judeţul Iaşi - în vederea desfăşurării de activităţi agricole. - suprafeţei de 1005,00 mp., teren intravilan situat în sat Iepureni, comuna Movileni, T.138 - parcela A 1723/3/230, proprietate privată a comunei Movileni, judeţul Iaşi, în vederea desfăşurării de activităţi agricole. - suprafeţei de 73.787 mp de teren, proprietate privată a comunei Movileni, parcelat în 76 de loturi, în vederea construirii de locuinţe, în sat Iepureni, comuna Movileni. - suprafeţei de 330,00 mp., teren intravilan situat în sat Movileni, comuna Movileni, T.5 - parcela Cc 45/2, proprietate privată a comunei Movileni, judeţul Iaşi, în vederea contruirii anexelor gospodăreşti. - suprafeţei de 3.830,00mp, din domeniul privat al comunei Movileni, situat în T 7 parcela 2 în intravilanul satului Movileni, comuna Movileni, în vederea desfăşurării activităţi agricole. Caietul de sarcini se poate procura în perioada 25.02.2019–18.03.2019, între orele: 08.00–16.00, de la secretariatul Primăriei comunei Movileni, contra sumei de 50 lei. Data limită de solicitare a clarificărilor: 19.03.2019, ora 12.00. Data limită de transmitere a răspunsului la clarificări: 20.03.2019, ora 16.00. Depunerea ofertelor se face la sediul Primăriei comunei Movileni din satul Movileni, str. Speranţei, nr.40, judeţul Iaşi, până la data de 21.03.2019, ora 10.00. Număr exemplare depunere ofertă: 1(unu) exemplar. Data desfăşurării licitaţiei publice: 21.03.2019, ora 12.00, sala mare de şedinţe din cadrul Primăriei comunei Movileni.
Plan de măsuri fiscale al USR: reducerea taxelor pe muncă, încurajarea investiţiilor, reforma ANAF
21/02/2019 19:14

 „Vrem să menţinem cota unică, dar să existe un prag sub care să nu se mai plătească impozite. Vrem să nu să mai impoziteze sărăcia. Vrem un impozit gradual, un CAS mai mic pentru tineri ...

Iar va fi SCANDAL: Ce numere au ieșit la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc
21/02/2019 18:43

 Numerele castigătoare de joi, 21 februarie, 2019 Loto 6/49 26 33 11 9 24 20 Joker 1 37 13 23 5 + 2 Loto 5 din 40 23 9 31 29 28 39 Noroc 3 3 7 5 1 9 1 Super Noroc 4 9 0 5 9 9 Noroc Plus 6 ...

România, pas important pentru adoptarea Directivei Gazelor!
21/02/2019 10:55

  “Sunt foarte multumit că am ajuns la un acord atat de repede. Acest acord elimină o lacuna din cadrul legislativ al UE in domeniul energiei si va garanta o aplicare coerentă a normelor Uniunii ...

Lovitură de proporții. O nouă fabrică se închide în România. Angajații, pe drumuri
21/02/2019 10:16

Conform AJOFM Covasna, decizia disponibilizării colective a fost luată ca urmare a problemelor economice cu care se confruntă compania. Totodată, directorul AJOFM, Kelemen Tibor, a mai precizat că la stabi ...

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE -     21 FEBRUARIE  2019
21/02/2019 09:33

  Dacă reprezinţi o agenţie de recrutare, poţi obţine mai multe informaţii despre publicarea anunţurilor contactand Departamentul de Publicitate al Ziarului EVENIMENTUL REGIONAL ...

Românii din străinătate vor trebui să își declare veniturile în țară. De ce
14/02/2019 08:33

 ANAF doreste ca toti romanii care stau in străinătate mai mult de 183 de zile să isi declare veniturile.   În baza conventiilor europene, ANAf face schimb de informatii cu statele parten ...

Innovation Labs 2019 - tinerilor pasionaţi de inovare li s-a pregătit „scena”
13/02/2019 00:00

Innovation Labs 2019, programul de pre–accelerare pentru startup–uri tehnice, invită tinerii pasionaţi de tehnologie şi inovare digitală să işi transforme ideile in realitate la Hackathoanele ...