Cristian Roșu (ASF): Piața asigurărilor se înviorează

thumbnail

Dimensiune font:

| 19-06-2019 18:15

Societățile de asigurare, autorizate și reglementate de ASF, au subscris, în primele trei luni ale acestui an, prime brute în valoare de 2,71 miliarde lei, în creștere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Tendința de consolidare a segmentului de asigurări de viață a continuat și pe parcursul trimestrului I al anului 2019. Acesta a înregistrat o creștere cu 8,75%, în comparație cu intervalul similar al anului 2018.                                                                                                                                                                                                             

Cu toate acestea, piața asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deține o pondere de 79% din totalul primelor brute subscrise (PBS).

La sfârșitul lunii martie a anului 2019 toate societățile de asigurare îndeplineau atât cerințele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), cât și cerințele minime de capital (MCR). De asemenea, ratele SCR și MCR, calculate la nivelul pieței ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerințele de capital și valoarea totală a necesarului de capital, au înregistrat valori supraunitare. Rata SCR la nivelul pieței s-a situat la un nivel de 1,70, iar rata MCR la o valoare de 3,93.

La 31 martie 2019, activau pe piața asigurărilor 28 de societăți de asigurare, autorizate și reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurări generale (AG), 7 au practicat numai activitate de asigurări de viață (AV) și 6 au practicat activitate compozită.

Piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În trimestrul I 2019, aproximativ 91% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare dintre cele 28 de societăți autorizate.

 

Prime brute subscrise AG+AV

PBS aferente asigurărilor generale (AG) s-au ridicat, în intervalul ianuarie-martie al anului 2019, la valoarea de aproximativ 2,14 miliarde lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului anterior, iar PBS aferente asigurărilor de viață (AV) au însumat aproximativ 575 milioane lei, cu 8,75% mai mult față de trimestrul I al anului 2018.

 

Indemnizații brute plătite (AG+AV)

În trimestrul I al anului 2019, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (IBP) (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări (AG+AV), în sumă de 1.393.450.954 lei. Din această sumă, 1.343.017.736 lei reprezintă IBP pentru contractele de asigurări generale (96%), în  creștere cu 13% față de trimestrul I al anului 2018. Pentru segmentul asigurărilor de viață, asigurătorii au raportat IBP în valoare de 50.433.218, cu circa 8%  mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2018.

 

Rata daunei

Rata combinată a daunei, calculată pe date cumulate pentru toate clasele de asigurări generale, a fost, în primele trei luni ale anului, de 110,6%, în creștere comparativ aceeași perioadă a anului trecut, când s-a situat la 99%.

Piața RCA

 

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele trei luni ale anului 2019 a atins valoarea de aproximativ 970 de milioane lei, restul până la totalul clasei A10 (1,022 mld. lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu primul trimestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4,65%.

La 31 martie 2019, cele mai mari ponderi au fost deținute de polițele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 33%), respectiv 12 luni (33%).

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată, a crescut ușor cu aproximativ 3% în trimestrul I al acestui an, comparativ cu același trimestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 609 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele trei luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu trimestrul I din anul precedent cu 9%, iar cea pentru daune materiale a crescut  cu 14%.

În primele trei luni din anul 2019, asiguratorii RCA, autorizați și supravegheați de ASF, au încheiat un număr de 63.464 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 5.980.405 lei.

 

Asigurările de locuințe

 

La 31 martie 2019, numărul de contracte în vigoare aferente asigurărilor obligatorii de locuințe a crescut cu circa 1%, iar primele brute subscrise, cu aproximativ 2%. În același timp  indemnizațiile brute plătite au crescut semnificativ, cu 417%.

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe au înregistrat, pe parcursul primului trimestru al anului 2019, `o creștere de aproximativ 6%, comparativ cu primul trimestru din anul precedent. Indemnizațiile brute plătite au înregistrat o majorare de circa 29%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare a crescut cu 3%.

 

Asigurările de sănătate

Asigurările de sănătate au cumulat la finalul trimestrului I al acestui an, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 93,1 milioane lei, în creștere cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă a anului 2018:

  • primele brute subscrise aferente asigurărilor generale au fost în sumă de 62,5 milioane lei, în creștere cu aproximativ 14% și au reprezentat circa 67% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de sănătate;
  • primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au atins valoarea de 30,6 milioane lei, în creștere circa 33%.

Sucursale

La 31 martie 2019, activau pe piața asigurărilor 11 sucursale, dintre care 8 au practicat activitate de asigurări generale (AG) și 3 au practicat activitate de asigurări de viață (AV).

Sucursalele au cumulat, la finalul lunii martie 2019, prime brute subscrise în valoare de 204,9 milioane lei, în creștere cu aproximativ 18%  față de anul precedent. În același timp, sucursalele au raportat indemnizații brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de circa 56 milioane lei.

 

Brokerii de asigurare

 

La 31 martie 2019, figurau înregistrați în evidențele Autorității de Supraveghere Financiară un număr 340 de brokeri autorizați, dintre care 296 de societăți active, 14 societăți cu activitatea suspendată temporar și 30 societăți cu activitatea interzisă temporar.

În urma centralizării raportărilor transmise de companiile de brokeraj, la data de 31.03.2019, a fost constatată o creștere cu 8,4% a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață de la 1.540.926.092 lei la 1.670.365.009 lei. În primul trimestru al anului 2019, brokerii de asigurare și/sau reasigurare au intermediat circa 62% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, în ușoară creștere față de perioada similară a anului 2018.

Veniturile din activitatea de intermediere obținute de brokerii de asigurare, în primul trimestru al anului 2019, a crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului 2018, de la 254.669.849 lei la 295.255.037 lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei