Fost șef din ANAF, trimis în judecată de către DNA

dan-stroe

Dimensiune font:

| 06-12-2022 18:07

Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru două fapte de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dan Stroe, la data faptelor director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din ANAF, pentru trafic de influenţă, în formă continuată şi instigare la spălarea banilor, în formă continuată, dar şi două persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălarea banilor, şi cumpărare de influenţă, comise în formă simplă şi continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Dan Stroe, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.614.818 lei (2.712.616 lei, 2.644.300 lei şi 1.257.902 lei), reprezentând preţul influenţei pe care acesta ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuţii în procedura de achiziţie, astfel încât societăţile celor trei persoane să câştige licitaţiile organizate de ANAF pentru cumpărarea de produse software.

‘Banii respectivi (reprezentând 10% şi 20% din valoarea contractelor respective) ar fi fost remişi funcţionarului indirect, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, prin transfer bancar, în contul unor societăţi indicate şi controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii’, spun anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, arată DNA, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Dan Stroe a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei ce a fost admis de Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:01

Franța intră în grevă!
07/02/2023 11:52

În Franţa urmează două zile de grevă generală, marţi şi miercuri, in numeroase sectoare de activitate. Dezbaterea in Adunarea Naţională a inceput intr-o atmosferă tensionată, tulburată de repr ...

Lansarea proiectului Februarie 2023 „ Cresterea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii si cadrele didactice din Comuna Cristesti, judetul Botosani”
07/02/2023 09:00

 Lansarea proiectului Februarie 2023 „ Cresterea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii si cadrele didactice din Comuna Cristesti, judetul Botosani”

FMI: Creșterea economică a Rusiei o va depăși pe cea a zonei euro în 2024
06/02/2023 19:57

In recesiune din 2022, tara condusă de Vladimir Putin va experimenta o crestere economică foarte slabă in 2023, in ciuda sanctiunilor occidentale, potrivit FMI. In 2024, cresterea Rusiei ar trebui să fie ...

Klaus Iohannis: România este un producător important de hidrocarburi în Europa
06/02/2023 19:38

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că Romania este, in prezent, un producător important de hidrocarburi in Europa şi se intenţionează ca acest rol să fie dezvoltat cu rezervele de gaz desc ...

OMV Petrom anunță că dă bani la buget și fără taxă de solidaritate: În 2022 a contribuit cât pentru o autostradă și două spitale regionale
06/02/2023 18:59

Contribuţia OMV Petrom la bugetul de stat al Romaniei a crescut anul trecut cu şapte miliarde lei, de la 12 miliarde lei in 2021 la peste 19 miliarde lei, impozitarea specifică industriei depăşind 7,3 mili ...

“Creșterea eficienței energetice la Școala Profesională din comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași ” – ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
06/02/2023 14:06

  Comunicat de presă ”PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Numele proiectului: “Cresterea eficientei energetice la Scoala Profesională din comuna Stoln ...

“Modernizare și dotare cămin cultural sat Brătești,  comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași ”– ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
06/02/2023 13:41

 Comunicat de presă ”PNRR:  Fonduri pentru Romania modernă si reformată” Numele proiectului: “Modernizare si dotare cămin cultural sat Brătesti, comuna Stolniceni-Prăjes ...

“Creșterea eficienței energetice la căminul cultural Matei Millo din comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași – ”PNRR – Fonduri pentru România modernă și reformată!”
06/02/2023 13:19

 Comunicat de presă ”PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Numele proiectului: “Cresterea eficientei energetice la căminul cultural Matei Millo din  comuna Stoln ...

Val de frig până pe 10 februarie
06/02/2023 09:00

​​Codul galben de zăpadă si viscol a fost prelungit de meteorologi pană luni seară la ora 20.00, valul de ger lovind Romania unde temperaturile vor scădea pană la minus 20 de grade in unele zone. Valu ...

Proiectul
06/02/2023 08:50

 Comunicat de presa Data: 6 februarie 2023, lasi  Proiectul "Harta Administratiei lncluzive (HAI)" intra in etapa testarii

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei