Iaşul, mină de aur pentru companiile din industria de business services

speaker 1 Iasi eveniment outsourcing 19 septembrie
Iasi deschidere eveniment outsourcing 19 sept

Dimensiune font:

| 19-09-2019 16:45

* specialiştii susţin că, în ultimul an, industria locală de business services a creat peste 1.000 de locuri noi de muncă, iar joburile disponibile în companii BPO (business process outsourcing) se pot dubla în următorii trei ani

Transformarea în Industria Business Services a fost tema evenimentului organizat astăzi la Iaşi de Asociaţia Business Service Leaders in Romania (ABSL).

În cadrul evenimentului, s-au dezbătut subiecte precum tendinţe în HR, capacitatea organizaţiilor de a face faţă schimbărilor, training-ul ca metodă de creştere a angajamentului şi loialităţii angajaţilor sau spaţii de lucru flexibile, adaptate atât la nevoile companiilor, cât şi la cele ale angajaţilor.

Iaşi este unul dintre cele mai atractive oraşe în industria de business services din România, alături de Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Forţa de muncă de aici şi faptul că la Iaşi se află unul dintre cele mai mari centre universitare din ţară a permis atragerea de noi investitori şi implicit dezvoltarea acestei industrii. Acest lucru a dus la creşterea competitivităţii pe piaţa muncii, dar şi la disponibilitatea candidaţilor cu pregătire preponderent pentru domeniul IT şi financiar.

103.489 persoane lucrează în industria de business services la Iaşi, care se plasează astfel pe locul 11 în topul judeţelor din România ca număr de angajaţi în acest domeniu.

Domeniul call-center, care este doar unul din serviciile industriei, ocupă locul 7 la nivel local, cu un număr de 2.773 angajaţi, şi locul 2 pe ţară, după Bucureşti.

Cele mai importante tipuri de servicii din industria de Business Services din Iaşi sunt IT, project management, finanţe şi contabilitate, HR, achiziţii şi operaţiuni clienţi.

Peste 11.000 de persoane lucrează în industria de business services din Iaşi. Toate companiile mari (peste 15 la număr) din domeniul BPO (business process outsourcing) şi SSC (shared services center) au deschis filiale la Iaşi. „În Iaşi, industria de outsourcing este foarte competitivă, companiile cresc activitatea, dar apar şi start-up-uri noi. În ultimul an, industria locală de business services a creat peste 1.000 de locuri noi de muncă. La nivel local, joburile disponibile în companii BPO se pot dubla în următorii trei ani”, spune Cătălin Constantin, HR Manager la SCC.

Cei mai căutaţi sunt cei care combină limbile străine cu alte aptitudini

Companiile din domeniul Business Service au înregistrat la Iaşi o continuă dezvoltare, mărind constant echipele. Candidaţii preferaţi sunt, în cele mai multe cazuri, proaspăt absolvenţi de studii superioare sau cu studii superioare în curs. În acest caz, companiile aleg să investească în angajaţi prin programe de specializare intensive. „Din perspectiva aptitudinilor căutate, foarte importante rămân în continuare competentele lingvistice pentru limbi europene, dar şi certificările din domeniul financiar contabil sau project management, pe care candidaţii le-au obţinut de la autorităţi specializate (FIMA, CIA, ACCA, CFA, PMP)”, spune Marian Pătraşcu, Head of Sales and Talent Acquisition – APT Resources & Services.

Conform estimărilor ABSL, cea mai importantă organizaţie care reprezintă sectorul de servicii de business şi reuneşte cele mai importante companii din industrie, sectorul oferă locuri de muncă pentru un număr de circa 125.000 de angajaţi, reprezentând aproximativ 1,5% din populaţia activă a României.

Potrivit unui studiu realizat de Asociaţie, împreună cu KPMG, se estimează că industria de business services a generat, doar în 2017, venituri de aproximativ 4 miliarde de euro. În următorii 5 ani, în România, se estimează că industria poate depăşi 200 de mii de angajaţi.

Conform aceluiaşi studiu, vârsta medie a forţei de muncă este cuprinsă între 26 şi 35 de ani, femeile reprezentând 61% dintre angajaţii din industrie. În acest moment, cei mai căutaţi sunt oamenii care combină cunoaşterea limbilor străine cu alte aptitudini cerute de industrie. Daniel BACIU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei