Lefurile au crescut, în iunie, cu 49 de lei!

473310

Dimensiune font:

| 11-08-2022 11:30

Câştigul salarial mediu net a fost, în iunie, de 3.977 lei, mai mare cu 49 de lei (+1,2%), faţă de valoarea consemnată în luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta a avut valoarea de 6.413 lei, în iunie anul curent, cu 55 lei (+0,9%) mai mare decât în luna mai 2022.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 9.331 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 2.186 lei.

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, indicele câştigului salarial real a fost 97,6% în luna iunie 2022, respectiv 100,4% comparativ cu luna mai a acestui an. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2022.

‘În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei’, menţionează INS.

Potrivit sursei citate, în luna iunie a acestui an, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat aplicării prevederilor legale privind unele măsuri fiscale conform cărora unele categorii de salariaţii beneficiază de prevederi speciale în ceea ce priveşte impozitul, contribuţia la asigurări sociale şi contribuţia la asigurări sociale de sănătate.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 24,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 23,2% în industria alimentară, respectiv cu 22,1% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net din luna iunie, faţă de mai 2022, au fost cauzate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Totodată, diminuările câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie sau a încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au consemnat în fabricarea produselor din tutun (-16,5%), în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-10,1%), în activităţi de servicii anexe extracţiei, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), tranzacţii imobiliare, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (între 1,5% şi 6%).

Datele INS relevă faptul că, în sectorul bugetar, în iunie, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net, comparativ cu luna precedentă, în învăţământ (-11,7%), în principal ca urmare a acordării în luna mai 2022 a biletelor de valoare (tichete de vacanţă) şi a reducerii în luna iunie 2022 a sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

În administraţia publică a existat o reducere de 2,2% a aceluiaşi câştig salarial, în timp ce în sănătate şi asistenţă socială, acesta a crescut uşor, comparativ cu luna precedentă (+0,7%) 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
20/04/2024 13:07

Ne vom revedea foarte curand la Business Days, care revine in tară cu sloganul "Beyond Business Evolution" pentru a apropia regiunile si a creste performanta Romaniei! Cel mai asteptat eveniment de ...

Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Priori
20/04/2024 09:05

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finantat ...

Vrei să îți cumperi un apartament în Dubai? Sâmbătă, 20 Aprilie, dezvoltatorul imobiliar SOBHA Dubai vine la Iași
19/04/2024 14:37

 În ultimii ani tot mai multi romani si-au indreptat atentia spre piata imobiliară din Dubai, unul dintre cele mai cosmopolite, dar si dintre cele mai sigure orase din lume. Pe lista celor mai aprec ...

Se scumpește benzina. Care sunt noile prețuri ale carburanților standard și premium
19/04/2024 12:23

 Pretul benzinei este din nou in crestere, fie că este vorba de benzină standard sau premium, in timp ce in cazul motorinei pretul rămane la fel. Romanii care se pregătesc să călătorească in weeken ...

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
19/04/2024 09:10

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Leul, afectat de ieșirile de capital speculativ
15/04/2024 22:00

Afirmatia făcută de oficialii de la Teheran că nu mai urma un nou atac asupra Israelului si intarzierea unui răspuns armat din partea Ierusalimului a calmat intr-o anumită măsură pietele internationale, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei