Mai bine şomer decât angajat
Dimensiune font:
* tinerii care finalizează o formă de studiu şi se înscriu în evidenţele AJOFM primesc lunar, timp de şase luni, o indemnizaţie în valoare de 250 de lei
Peste 1.100 de tineri absolvenţi de diverse forme de învăţământ s-au îndreptat luna trecută spre Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a beneficia de ajutor de şomaj. Este vorba despre cei care au terminat un ciclu de studii şi au ales să primească bani de la stat câteva luni în detrimentul căutării unui loc de muncă. „Pe parcursul lunii trecute s-au înscris în evidenţele noastre 1.149 de proaspeţi absolvenţi. 43 dintre aceştia au finalizat studii primare, 942 provin din ciclul liceal şi postliceal, iar 164 sunt absolvenţi de studii superioare”, a detaliat Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Indiferent de forma de învăţământ pe care au absolvit-o, tinerii pot obţine indemnizaţia de şomaj dacă în termen de 60 de zile de la data finalizării studiilor se înregistrează la AJOFM. Indemnizaţia de şomaj pentru aceştia este în cuantum de 250 de lei şi se acordă lunar pe o perioadă de şase luni. „În luna iunie s-au înregistrat 119 absolvenţi, din care 86 provin din învăţământul liceal şi postliceal, 25 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar opt persoane din învăţământul universitar”, a completat purtătorul de cuvânt al AJOFM Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau