Pentru prima oară în ultimii 10 ani, băncile au vândut aur

lingouri-aur-tifetz

Dimensiune font:

| 29-10-2020 14:43

 

Băncile centrale au vândut aur în trimestrul al treilea, pentru prima dată după 2010, în condiţiile în care unele state producătoare de metal galben au profitat de preţurile record pentru a diminua impactul pandemiei de coronavirus, transmite Bloomberg.

Conform unui raport al Consiliului Mondial al Aurului (WGC), în trimestrul al treilea al acestui an, vânzările nete de aur ale băncilor centrale s-au ridicat la 12,1 tone, comparativ cu achiziţii de 141,9 tone în perioada similară a anului trecut. Vânzările de aur au fost stimulate în special de tranzacţiile efectuate de băncile centrale din Uzbekistan şi Turcia, dar banca centrală a Rusiei a vândut şi ea aur în trimestrul al treilea, pentru prima dată în ultimi 13 ani.

„Nu este surprinzător că în condiţiile actuale băncile se uită la rezervele lor de aur. Practic, toate vânzările provin de la bănci care cumpără aurul din surse interne, profitând de preţul ridicat al aurului într-un moment în care sunt supuse la presiuni fiscale, a spus Louise Street, analist şef la WGC.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, băncile centrale din Turcia şi Uzbekistan au vândut 22,3 tone, respectiv 34,9 tone de aur în trimestrul al treilea. Uzbekistanul a început să îşi diversifice rezervele valutare, diminuând ponderea aurului, pe măsură ce ţara din Asia Centrală pune capăt mai multor decenii de izolare.

Cotaţia aurului a crescut până la un nivel record în trimestrul al treilea, chiar dacă cererea a scăzut cu 19% în ritm anual, până la cel mai redus nivel de după 2009, susţine WGC. Declinul cererii generale a fost alimentat şi de scăderea la jumătate a cererii de aur pentru bijuterii în India, precum şi de consumul slab de bijuterii în China.

Scăderea cererii de aur pentru bijuterii a fost parţial contracarată de o creştere cu 21% a cererii din partea investitorilor, potrivit WGC, care îşi bazează analizele pe datele furnizate de Fondul Monetar Internaţional şi Metals Focus.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Priori
18/04/2024 12:00

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finantat ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
18/04/2024 09:49

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
18/04/2024 09:40

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
17/04/2024 12:47

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Leul, afectat de ieșirile de capital speculativ
15/04/2024 22:00

Afirmatia făcută de oficialii de la Teheran că nu mai urma un nou atac asupra Israelului si intarzierea unui răspuns armat din partea Ierusalimului a calmat intr-o anumită măsură pietele internationale, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei