Piața valutară, sub presiune

2analiza

Dimensiune font:

| 23-03-2025 18:23

Atenția acordată de către BNR cursului leu/euro, cel mai important instrument utilizat în lupta cu inflația, dar și unul dintre principalii factori de stabilitate socială, a influențat piața. Dacă volatilitatea euro a fost minimă, celelalte valute majore s-au apreciat cu până la 0,9%.

Cursul monedei unice s-a mișcat între 4,9768 și 4,9774 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9770 lei, în timp ce tranzacțiile s-au rezumat la culoarul 4,976 – 4,9775 lei.

După scăderile marginale de joi, indicii ROBOR au revenit la sfârșitul săptămânii la valorile de la jumătatea ei. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a revenit de la 5,91 la 5,92%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a întors de la 5,98 la 5,99%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,07%.

Joia trecută, Trezoreria a lansat în premieră obligaţiuni de stat cu scadența în aprilie 2040. Valoarea programată a emisiunii a fost de 300 milioane lei, iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la 272,4 milioane lei.

Finanțele, care și-au propus să se împrumute luna aceasta cu minimum 8,24 miliarde lei, au refuzat joi oferta în totalitate, considerând mult prea ridicat nivelul dobânzilor solicitate.

Euro a atins luni un vârf al ultimelor patru luni, de 1,0955 dolari, dar a scăzut vineri, pe fondul marcărilor de profit, înainte de data de 2 aprilie, când ar urma să fie mărite taxele vamale la importuri, la 1,0797 – 1,0862 dolari, și a închis peste Ocean la 1,0814 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a crescut vineri de la 4,5871 la 4,5937 lei.

Războiul comercial declanșat de administrația Trump a pus moneda americană sub presiune, din cauza preocupărilor privind creșterea economică a Statelor Unite din acest an, ceea ce a obligat Rezerva Federală să mențină dobânda de politică monetară în culoarul 4,25 – 4,50% și să anunțe că nu se grăbește o scadă curând. Cu toate acestea, a indicat faptul că este pregătită să opereze cel puțin două modificări până la sfârșitul anului.

Creșterea ecartului între dobânda de referință a BCE, care a fost redusă în 12 martie la 2,50%, și cea a Băncii Angliei, care a decis joi să o mențină la 4,50%, valoare stabilită în februarie, în condițiile incertitudinilor provocate de taxele vamale americane, a asigurat aprecierea lirei sterline față de euro, iar media ei a crescut vineri la 5,9445 lei.

Moneda elvețiană a coborât sub pragul de 0,96 franci/euro, iar cursul ei a crescut vineri la 5,2096 lei.

Metalul galben a atins patru recorduri consecutive. Ultimul a fost înregistrat joi, 3.055,80 dolari/uncie, pentru ca la sfârșitul săptămânii cotațiile să fluctueze între 2.996,80 și 3.047,40 dolari/uncie. Astfel, în ciuda aprecierii monedei americane, prețul gramului de aur a urcat doar de la 447,0466 lei la 447,8879 lei.

Topirea entuziasmului pe care l-au arătat investitorii imediat după preluarea funcției de președinte de către Donald Trump, care declarase în campania electorală că vrea să facă din Statele Unite „capitala mondială” a pieței cripto, a provocat deprecierea monedelor digitale.

După ce a atins în 20 ianuarie un maxim istoric de 109.024 dolari, bitcoin a coborât luna aceasta sub pragul de 80.000 dolari, iar săptămâna trecută s-a stabilizat în jurul nivelului de 84.000 dolari. Ethereum s-a cantonat în ultimele săptămâni în apropierea pragului de 2.000 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:39

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
25/04/2025 08:22

Guvernul asteaptă rezultatul alegerilor pentru a creste taxele si impozitele. Din vară, ne asteaptă scumpiri. TVA ar putea ajunge la 21%, spun surse Observator, iar impozitele pe locuinte si masini ar putea ...

Dezastru economic! TVA se majorează la 21%
25/04/2025 07:55

Cu doar cateva zile inainte de alegerile prezidentiale, Guvernul anuntă, pe surse, cea mai dură măsură fiscală a anului: cresterea TVA-ului de la 19% la 21%. Măsura, asteptată de luni bune si negată pub ...

Loto. Rezultatele tragerilor de joi, 24 aprilie, 2025. Report de peste 3,36 milioane de euro la Joker
24/04/2025 19:51

  Numere extrase joi, 24 aprilie 2025 Loto 6/49: 17, 12, 22, 8, 2, 19 Loto 5/40: 39, 7, 32, 20, 24, 23 Joker: 34, 18, 4, 27, 41 (+18) Noroc: 8, 6, 4, 9, 2, 4, 8 Noroc Plus: 1, 6, 9, 8, 2, 5 Sup ...

Țara cu cei mai mulți cetățeni care au studii superioare!
24/04/2025 15:47

Multi vor să afle care este tara cu cei mai multi cetăteni care au studii superioare! Cele mai recente date Eurostat, publicate in 2023 arată că Irlanda este tara cu cea mai mare proportie de tineri (25&nda ...

România se aliniază noilor norme UE. Înmatriculări digitale, inspecții tehnice extinse și testări avansate ale emisiilor auto
24/04/2025 15:35

Romania se pregăteste să adopte o serie de modificări legislative importante in domeniul auto, ca parte a unui pachet amplu de măsuri propus de Comisia Europeană. Noile norme privind inmatricularea vehicul ...

Schimbare importantă în transmiterea indexului de consum pentru unul din cei mai mari furnizori de gaze din țară. Ce cere compania de la consumatori
24/04/2025 14:58

 ENGIE Romania, al doilea cel mai mare furnizor local de gaze naturale pentru consumatorii casnici, si-a anuntat recent clientii că, din iunie 2025, aplicatia mobilă MyENGIE va deveni singurul canal digi ...

Lovitură pentru români în preajma alegerilor. Creșterile de taxe și impozite pregătite de guvern
24/04/2025 14:56

 Majorările de taxe si impozite in 2025 par inevitabile, iar TVA va fi pe lista cresterilor, potrivit unor surse oficiale. Măsurile ar putea fi anuntate chiar inainte de alegerile prezidentiale din luna ...

Bula imobiliară se sparge! „În următorii ani vom vedea scăderi cu 50% la prețurile apartamentelor”
24/04/2025 13:35

* „În perioada 2020-2023 am avut o anomalie economică. Dobanzile de referintă ale băncilor centrale au fost aproape de zero la sută. Acest lucru a dus la scumpirea apartamentelor, deoarece multi ...

Transformarea digitala a companiei ORTOSMILE DESIGN SRL - Lansarea proiectului –
24/04/2025 09:21

 Transformarea digitala a companiei ORTOSMILE DESIGN SRL  - Lansarea proiectului –

Euro ar putea trece de 5 lei, în câteva săptămâni
23/04/2025 20:52

* in opinia analistilor, este de asteptat ca BNR să elibereze presiunile din piata valutară si să permită atingerea pragului psihologic de 5 lei/euro * pentru a limita deprecierea, se anticipează că banca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei