2insolvente

Dimensiune font:

Șase din zece locuri de muncă, în pericol!

| 31-05-2020 19:40

* conform simulărilor făcute de specialiști, 70 la sută dintre cele 29.000 de companii de impact din România vor intra în dificultate în perioada imediat următoare * cele 29.000 de companii reprezintă 79% din cifra de afaceri din economie şi 58% din totalul locurilor din muncă!

Numărul insolvențelor a scăzut cu aproape o treime în primele patru luni din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1.392. Cum principala cauză a acestui declin o reprezintă pandemia de coronavirus, cu perioade însemnate de „stare de urgență”, nu e de mirare că, în luna aprilie, au fost înregistrate, la nivel național, doar 72 de cazuri de profesioniști intrați în insolvență. Dintre acestea, 5 au fost contabilizate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est: Iași – 2, Bacău, Neamț și Vaslui câte un caz.

Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că în următoarele 18 luni vom consemna o explozie a numărului de insolvenţe în România. Iar asta, prin prisma faptului că, la momentul actual, jumătate dintre cele 29.000 de companii de impact din România, care au active de peste 1 milion de euro, aveau dificultăţi înainte de această criză, iar acum 70% dintre aceste companii ar putea fi în o stare de dificultate. „Dintre cele 29.000 de companii de impact din România care au active de peste 1 milion de euro, 50% dintre ele aveau dificultăţi înainte de această criză, iar după o simulare a crizei, analiza noastră a arătat că 70% dintre aceste companii vor fi în o stare de dificultate. Este o creştere substanţială şi mă aştept ca în următoarele 18 luni să fie un peak (vârf) în numărul de insolvenţe. Aceste 29.000 de companii reprezintă 79% din cifra de afaceri din economie şi 58% din totalul locurilor din muncă, sunt locomotiva economiei noastre”, a declarat Andra Olar-Caragea, CEO CITR, liderul pieței de insolvență din România.

CITR a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii cinci ani, din care 100 de milioane doar în ultimul an. Daniel BACIU

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

BREAKING - Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptat noua listă a ţărilor exceptate de la izolare/carantină
06/07/2020 20:51

Prim-ministrul Romaniei, Ludovic Orban, a condus astăzi sedinta Comitetului National pentru Situatii de Urgentă in cadrul căreia a fost adoptată Hotărarea nr. 34 privind stabilirea listei tărilor membre U ...

O nouă încercare nereușită de depreciere a leului
06/07/2020 20:13

  Ieri dimineată, raportul euro/leu a crescut pe pietele asiatice la un maxim de 4,852 lei, la o săptămană după ce cotatiile urcaseră pe aceleasi burse la 4,859 lei. La fel ca săptămana trec ...

Programul Prima casa reporneste in doua saptamani. Cum se modifica si ce conditii noi aduce
06/07/2020 15:24

 Programul Prima casa va reporni in doua saptamani, dar cu noi conditii pentru cei care vor sa-si cumpere o casa si va include si finantare pentru dezvoltatorii imobiliare. Pentru inceput, Prima ca ...

Cea mai mare lovitură pentru românii din Spania. Ce se întâmplă cu joburile străinilor . Un sfert dintre şomeri sunt străini
06/07/2020 13:43

Numărul şomerilor in sectorul agricol a crescut in Spania cu 15,4% in iunie, comparativ cu luna anterioară, respectiv cu 25.342 de persoane. Share it!     Aceste date au fost publicate de Minis ...

Coronavirusul a pus la pământ sezonul de nunți. Românii nu mai au voie să danseze în horă
06/07/2020 11:47

Nunta este, poate, cel mai important eveniment din viata unui om, dar sezonul din acest an este blocat, majoritatea rezervărilor fiind amanate pentru anul viitor din cauza restrictiilor impuse pentru eveniment ...

Se redeschid restaurantele - Care sunt regulile de urmat
06/07/2020 11:28

 Spaţiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli şi restricţii, in care, de exemplu, clienţilor le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate ...

Schimbare de plan: Marea Britanie condiționează Huawei pentru a fi implicat în construcţia reţelei 5G
06/07/2020 11:26

 Întrebat despre această informaţie, Hancock a refuzat să comenteze, dar a spus că recomandarea iniţială a fost de la inceput condiţionată. ”Nu aş comenta informaţiile de acest tip c ...

Conditiile in care vor putea fi redeschise restaurantele in interior. La masa vor putea sta cel mult sase persoane care nu sunt din aceeasi familie
06/07/2020 10:13

 Spatiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli si restrictii, in care, de exemplu, clientilor le va fi permis sa mearga doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, past ...

Hartă interactivă online a drumurilor aflate în lucru  în județele Moldovei cetățenii pot supraveghea în acest fel ce fac autoritățile cu banii lor
06/07/2020 09:45

A fost lansată online o hartă interactivă a drumurilor judetene si nationale din regiunea Moldovei aflate in lucrări de modernizare. Harta poate fi vizualizată la adresa www.adoptadrummoldova.ro Proiect ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!