Taierea sau scoaterea din radacini a copacilor, puietilor sau lastarilor, pedepsita cu inchisoare de la 1 la 5 ani

00000 Breaking NEWS

Dimensiune font:

| 27-02-2020 17:34

 Taierea sau scoaterea din radacini a arborilor, puietilor sau lastarilor din fondul forestier national si din vegetatia forestiera din afara acestuia se va pedepsi cu inchisoare de la 1 la 5 ani, potrivit unei initiative legislative depuse la Parlament.

Proiectul modifica in acest sens Codul penal, Codul silvic si Legea 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice.

Conform proiectului, se introduce un alineat nou in articolul 228 al Codului penal, in sensul ca se vor considera bunuri mobile si "arborii doborati sau rupti de fenomene naturale, taiati ori scosi din radacini, puietii sau lastarii care au fost taiati ori scosi din radacini, din paduri, perdele forestiere de protectie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrari de impadurire si din vegetatia forestiera din afara fondului forestier national".

De asemenea, la articolul 229 al Codului penal se introduce un nou alineat care prevede ca furtul savarsit "prin taierea sau scoaterea din radacini a arborilor, puietilor sau lastarilor din fondul forestier national si din vegetatia forestiera din afara acestuia se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani".

 

Proiectul mai prevede abrogarea articolului 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic si a literei b) a alineatului (1) a articolului 8 a Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, care se refera la faptul ca pedeapsa cu inchisoarea este aplicata daca valoarea materialului lemnos sustras este de cel putin 5 ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa.

"Infractiunea prevazuta de art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, referitoare la furtul de arbori, puieti sau lastari, necesita o noua reglementare, respectiv asimilarea acesteia cu infractiunea de furt incriminata de Codul penal.

Un prim motiv in sprijinul acestei modificari legislative este respectarea principiului referitor la egalitatea de tratament juridic pentru toate persoanele care savarsesc fapte de aceeasi natura, avand in vedere ca, potrivit actualelor reglementari din Codul silvic, nu reprezinta infractiune furtul de material lemnos a carui valoare nu este de cel putin 5 ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior", au aratat initiatorii in expunerea de motive a proiectului.

Acestia mai mentioneaza ca "modificarea legislativa devine absolut necesara in contextul national actual, caracterizat de o crestere alarmanta a defrisarilor ilegale si a furtului de masa lemnoasa din fondul forestier national si din vegetatia forestiera din afara fondului forestier national".

In opinia initiatorilor, una dintre principalele cauze pentru care nu se pot stopa furturile si defrisarile ilegale este permisivitatea actualelor reglementari, prin existenta unui prag valoric pentru a incadra furtul ca infractiune.

"Din cauza faptului ca marea majoritate a furturilor de arbori este infaptuita de persoane fizice cu mijloace rudimentare de transport, in rare situatii valoarea masei lemnoase depaseste pragul impus de actuala legislatie, fapta fiind astfel incadrata ca si contraventie silvica, prevazuta de art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice.

Aflandu-ne in prezenta unor fapte ce reprezinta contraventii silvice, nu se realizeaza cercetarea penala de catre organele abilitate, cu consecinta ca doar aproximativ 5% din aceste furturi sunt solutionate, iar faptuitorii nu sunt trasi la raspundere", explica initiatorii.

Proiectul este initiat de 14 parlamentari din grupurile PSD, printre care Gratiela Gavrilescu, Marian Cucsa, Alexandru Baisanu, Serban Nicolae, Radu Oprea.

Proiectul va intra mai intai in dezbaterea Senatului, care este prima Camera sesizata. Camera Deputatilor este for decizional.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Clienții nu vor mai putea retrage numerar la casele de marcat. Supermarketurile renunță la serviciu
24/04/2024 20:18

Un sereviciu popular in multe supermarketuri, inclusiv in cele din Romania ar putea să dispară. Oamenii nu vor mai putea retrage numerar de la casele de marcat. Comerciantii spun că trebuie să plătească u ...

Importanța unui plan de carieră pentru tineri
24/04/2024 14:00

În era modernă, in care optiunile profesionale sunt ample si schimbările sunt rapide, tinerii se află adesea in fata unui labirint aparent fără iesire in ceea ce priveste alegerea carierei lor. &Ic ...

Directorul Poștei Române face anunțul așteptat de toți pensionarii, chiar înainte de Paște
24/04/2024 12:43

Cinci milioane de pensionari romani aşteptă să afle dacă vor avea sau nu bani peste Paşte. Premierul Marcel Ciolacu a cerut ca pensiile şi salariile angajaţilor la stat să fie livrate inainte de sărbă ...

Royal Laundry SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de finisare a materialelor textile “, cod SMIS 313613, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord
24/04/2024 09:10

 Royal Laundry SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de finisare a materialelor textile “, cod SMIS 3 ...

Premierul estimează un salariu minim de 1.200 de euro
24/04/2024 06:36

  Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună in transparenţă, imediat după sărbătorile pascale, proiectul de lege privind adoptarea salariului minim europ ...

La cine apelezi când ai nevoie urgentă de bani? Descoperă soluțiile de finanțare rapidă
23/04/2024 15:37

La cine apelezi cand ai nevoie urgentă de bani? Descoperă solutiile de finantare rapidă O urgentă poate apărea in momente neprevăzute, lucru care crează griji, stres si dezechilibru pe plan financiar. C ...

O nouă masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană deasupra României
23/04/2024 10:20

În perioada 23 aprilie ora 09 – 24 aprilie ora 13, circulatia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer incărcată cu particule de praf de ori ...

 ”Viitorul producției agroalimentare”, conferință internațională
22/04/2024 14:43

Consulatul Regatului Tărilor de Jos de la Iasi, in parteneriat Ambasada Regatului Tărilor de Jos in Romania, Universitatea de Stiintele Vietii "Ion Ionescu de la Brad" Iasi (USV Iasi) si cu OFA UGI ...

Anunț de selecție partener în vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate
22/04/2024 13:38

Anunt de selectie partener in vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor in dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate

Euro rămâne la trei bani de „cota” 5 lei
21/04/2024 22:17

* un raport recent al unei bănci comerciale estimează, pentru finalul anului un curs, un curs al euro de „5,05 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent incă mare, d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei