Traficul de migranți, o afacere foarte profitabilă

MIGRANTII

Dimensiune font:

| 19-04-2021 13:02

Dincolo de drama umanitară, afluxul neîntrerupt de migranţi care traversează Mexicul pentru a ajunge în SUA scoate la iveală traficul de persoane care generează miliarde de dolari, comentează luni France Presse într-o amplă analiză. Unii dintre ei ajung pe jos, alţii în camioane sau cu trenul, după ce depăşesc numeroase obstacole de-a lungul traseului lung, potrivit agerpres.ro.

Potrivit ONU, sute de mii de persoane trec ilegal frontiera ce se întinde pe 3.200 km între Mexic şi Statele Unite ale Americii.

Este un "comerţ" profitabil, luând în calcul câştigurile anuale ale celor cunoscuţi drept "coioţi", care se cifrează la aproximativ 4,2 miliarde de dolari, potrivit datelor ONU colectate în 2018. În 2010, Naţiunile Unite au estimat această activitate la 6,6 miliarde de dolari.

În respectiva regiune, această activitate lucrativă este controlată în totalitate de puternicele organizaţii de trafic de droguri, chiar dacă cel numit 'enganchador' ("cârligul", cel care "agaţă" victimele - n.r.), prima verigă din lanţul migraţiei, este adeseori doar un vecin dintr-un sat izolat din America Centrală.

Un hondurian de 35 de ani, Juan Macias, foarte sărac, a trebuit să plătească 7.000 de dolari în luna martie uneia dintre aceste reţele, sumă pe care a putut să o strângă împrumutându-se de la familie şi apropiaţi.

"Totul trece prin organizaţii care contactează ghizi. Iar, apoi, la graniţă apar cartelurile", explică Juan, găzduit într-un centru din Ciudad Juarez, în Mexic, de când a fost întors înapoi din SUA.

Din grupul său fac parte alţi 30 de migranţi. În cursul călătoriei lor, ei au trecut prin mâinile a opt persoane care le-au dat un cod de identificare. "Ei nu spun decât 'iată codul. Urmaţi-mă'", mărturiseşte Juan, îngropat în datorii.

Dar Juan şi camarazii săi de suferinţă nu vor să renunţe, sperând să treacă frontiera indiferent de mijloace, fie şi cu o scară, chiar dacă preşedintele american Joe Biden a anunţat amânarea planului său de creştere a numărului de refugiaţi admişi în Statele Unite. De fapt, Biden a decis să menţină plafonul istoric scăzut al predecesorului său în funcţie, Donald Trump, provocând un protest inedit în rândul democraţilor.

Traficanţii găsiseră în discursul lui Joe Biden la sosirea sa la Casa Albă "un pretext pentru a trafica mai multe persoane", în special femei şi copii, declară Oscar Hernandez, expert la Northern Border College. Numărul minorilor neînsoţiţi s-a dublat luna trecută, ajungând la aproape 19.000.

Potrivit statisticilor publicate la 8 aprilie în SUA, peste 172.000 de persoane au fost reţinute în martie de către grănicerii americani între Mexic şi Statele Unite, adică cu 71% mai mult decât în luna februarie, un record în ultimii 15 ani.

Iniţial, între 1942 şi 1964, acest trafic era controlat de mexicani care îi ajutau pe migranţi să muncească în SUA, pe căi ilegale de traversare.

De-a lungul timpului însă, aceştia au fost înlocuiţi de organizaţii criminale specializate care au înfiinţat "un lanţ întreg care porneşte din America Centrală şi ajunge până în Statele Unite", explică Oscar Hernandez.

În cursul periplului lor lung şi chinuitor, migranţii - adevărate mărfuri vii - sunt "marcaţi" prin brăţări colorate cu numele lor şi inscripţionări, precum "livrări" sau "sosiri", potrivit ONU.

Osmerin Sarmiento, o femeie din Honduras în vârstă de 24 de ani, şi fiica ei de un an au primit o brăţară violet pentru "călătorie specială". Ajungând în Reynosa, la graniţa cu statul american Texas, Osmerin a fost în cele din urmă expulzată la 12 aprilie împreună cu alte 156 de mame şi copiii lor.

Cartelurile de droguri au preluat controlul asupra traficului cu migranţi în 2009, în timpul operaţiunii militare antidrog lansate de preşedintele mexican Felipe Calderon (2006-2012).

"Este un comerţ şi, ca atare, funcţionează pe baza ofertei şi cererii", explică Javier Urbano, cadru universitar la Universitatea ibero-americană. Bandele îi jefuiesc pe migranţi, îi estorchează sau îi constrâng să lucreze pentru ele, spune acesta, adăugând că au fost documentate chiar cazuri când migranţi au fost ucişi de traficanţi.

În 2010, 72 de migranţi au fost masacraţi la San Fernando (Tamaulipas, est) aparent pentru că au refuzat să se înroleze în sângeroasa bandă Los Zetas, în timp ce 16 guatemalezi şi trei mexicani au fost ucişi în acelaşi stat în ianuarie, notează AFP. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
M2: “INVESTITII IN CREAREA SI DEZVOLTAREA DE INTREPRINDERI NON-AGRICOLE IN MICROREGIUNEA „ASOCIATIA LEADER COLINELE MOLDOVEI”
29/03/2024 13:16

 M2: “INVESTITII IN CREAREA SI DEZVOLTAREA DE INTREPRINDERI NON-AGRICOLE IN MICROREGIUNEA „ASOCIATIA LEADER COLINELE MOLDOVEI”

PNRR: anunt de incepere proiect – Infiintarea unui centru de colectare prin aport voluntar in comuna CORBASCA, JUDETUL BACAU
29/03/2024 12:20

 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” - ANUNT DE INCEPERE PROIECT - „INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA CORBASCA, JU ...

Inovații financiare: schimbările ce redefinesc lumea afacerilor
29/03/2024 10:09

Inovatii financiare: schimbările ce redefinesc lumea afacerilor Paradigma de business se schimbă spectaculos, pe măsură ce tehnologiile digitale rescriu modul in care afacerile isi gestionează resursele f ...

Guvernul oferă 500 de milioane de euro pentru susţinerea investiţiilor mediului de afaceri
29/03/2024 09:47

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă mult aşteptată pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de euro, de ...

LOTO 6/49 din 28 martie 2024. Numerele extrase la Loto 6 din 49, Joker, 5/40, Noroc
28/03/2024 20:27

  Rezultatele la tragerea Loto 6/49 din 28 martie 2024 Loto 6 din 49: 15 33 17 44 1 46  Loto 5 din 40: 38 31 20 26 40 10 Joker: 34 16 9 10 36 + 7 Noroc Plus: 4 2 8 8 3 7 0  Noroc: 882 ...

Guvernul a prelungit cu trei luni plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA
28/03/2024 14:50

Executivul a aprobat in şedinţa de joi actul normativ privind prelungirea cu trei luni, pană la 30 iunie 2024, a plafonării tarifelor pentru poliţele de asigurare auto obligatorie (RCA), informează MF pri ...

Ministrul Agriculturii vine în apărarea fermierilor, în scandalul puiilor vopsiți în galben
28/03/2024 14:36

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii romani "vopsesc" puii, subiect care a fost intens discutat in ultimele zile, el arătand că Romania exportă carne de pui inclus ...

Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finanțată prin PNRR, ce va asigura peste 25% din necesarul de energie electrică
28/03/2024 10:20

  * centrala fotovoltaică la sol de 2,5 MV va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei    * noua facilitate va produce in medie 3.500 MWh/an, contribuind la r ...

PNNR: Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finanțată prin PNRR, ce va asigura peste 25% din necesarul de energie electrică
28/03/2024 09:49

 Comunicat de presă „PNNR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Antibiotice Iasi a pus in functiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finantată prin PNRR, ce va asigura peste ...

Contracţie pe piaţa ieşeană a muncii
28/03/2024 08:25

Pentru prima dată in acest an, centralizatorul remis, săptămanal de către AJOFM Iaşi arată o scădere a numărului de locuri de muncă disponibile. De la 686 posturi vacante, s-a ajuns la 664. Degeaba ave ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei