Veşti proaste - Euro trece de 4,84 lei la bănci!

2analiza

Dimensiune font:

| 05-12-2019 20:01

Un sondaj realizat de Reuters anticipează o depreciere a leului în 2020 la un curs de schimb 4,85 lei pentru un euro.

Această informaţie vine la scurt timp după ce ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a spus într-un interviu dat Bloomberg, că „avem o rezervă de dimensiune adecvată. Dacă va fi nevoie vom interveni pe piaţă şi o vom utiliza”. Ceea ce confirmă situaţia grea prin care trece leul, într-un moment în care Comisia Europeană estimează că România va înregistra cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană atât în acest an cât şi în 2020.

Pragul de 4,8 lei a fost testat de mai multe ori la sfârşitul lunii trecute, dar creşterile apărute pe pieţele externe au fost contracarate rapid de BNR pe cea locală.

Scăderea aversiunii faţă de risc din ultimele zile, a permis leului să se instaleze în culoarul 4,77 – 4,78 lei, chiar dacă la casele de schimb valutar ale băncilor euro continuă să se vândă la peste 4,84 lei. Joi, BCR vindea euro la 4,8490 lei, ING la 4,8442 lei iar OTP la 4,8440 lei, conform unei platforme specializate.

Cursul a crescut joi de la 4,7744 la 4,7764 lei, după cinci şedinţe consecutive de scădere. Tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,775 – 4,778 lei, cele de la ora 14:00 fiind efectuate la 4,779 lei.

Media dolarului a continuat să scadă, de la 4,3117 la 4,3067 lei, mai jos cu circa patru bani faţă de sfârşitul lui noiembrie.

Moneda elveţiană şi-a încetinit evoluţia apreciativă pe pieţele internaţionale şi fluctua în culoarul1,094 – 1,098 franci/euro. Media ei a coborât de la 4,3620 la 4,3562 lei.

Speranţa investitorilor că alegerile anticipate din Marea Britanie vor fi câştigate de conservatori, ceea ce va permite semnarea unui acord privind Brexit-ul, a făcut ca media lirei sterline să urce de la 5,6236 la 5,6549 lei. Un curs mai ridicat se înregistra in 24 iunie 2016.

Preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 204,8011 la 204,0945 lei, în timp ce uncia de aur fluctua pe pieţele specializate între 1.474 şi 1.478 dolari.

Indicele cel trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,04 la 3,06%, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la 3,12%, iar cel la 12 luni la 3,22%.

Monedele din regiune se apreciau uşor faţă de de euro. Cea poloneză se întărea la 4,274 – 4,282 zloţi iar cea maghiară la 330,8 – 331,7 forinţi.

Perechea euro/dolar creştea la 1,1078 – 1,1097 dolari.

Bitcoin creştea pe platformele specializate la 7.200 – 7.450 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei