VIDEO - Pensiile vor fi recalculate. Ministrul Muncii dă asigurări că nu vor scădea

pensie-22

Dimensiune font:

| 28-01-2021 16:00

Pensiile vor fi recalculate după o nouă formulă, prevăzută într-o altă lege. Cinci milioane de dosare vor fi evaluate, dar nicio pensie din sistemul public nu va scădea, a anunțat ministrul Muncii. În plus, pensionarii vor putea continua să lucreze până la 70 de ani, dar vor avea de ales între pensie și salariu, în cazul în care muncesc la stat. Și pentru bugetari ministerul pregătește schimbări, ca de exemplu plafonarea unor sporuri sau chiar eliminarea altora.

Deocamdată, ministrul Muncii a transmis că nicio pensie nu va scădea. Cele care, potrivit recalculării ar trebui să fie mai mici vor fi menținute la nivelul actual a transmis Luiza Gireadă, jurnalist TVR, pentru Telejurnal 14.00.

Pe de altă parte, Raluca Turcan a subliniat că multe dintre pensiile mici ar urma să crească după recalculare.

Potrivit ministrului Muncii, indicatorii pe baza cărora vor fi recalculate pensiile se referă la stagiul de cotizare, la vechimea în muncă, la stagiul de cotizare realizat în grupele de muncă, la venituri de natură salarială și la perioadele necontributive.

Raluca Turcan a declarat că recalcularea pensiilor înseamnă că vor fi înlăturate situaţii când, la pregătire egală, contribuţie egală, muncă egală, pensiile sunt considerabil diferite.

"În momentul de faţă începem evaluarea acestor dosare. Dosarele vor sta la baza procesului de recalculare a pensiilor. Recalcularea se va face în baza unei noi legi, care va înlocui legea 127/2019, şi va conţine o formulă care va folosi indicatorii incluşi în aceste dosare reevaluate şi incluse în sistemul electronic al Casei Naţionale de Pensii. (...) Până se finalizează acest proces şi legislativ, şi tehnic, pensiile se plătesc şi se calculează pentru cei care intră în pensie în baza legii existente", a declarat Raluca Turcan într-o conferință de presă.

În total, este vorba despre evaluarea a 5 milioane de dosare, pe o perioadă de maximum 18 luni.

"Concret, evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituite pe baza informaţiilor colectate de către casele judeţene de pensii în format electronic din surse care în momentul de faţă sunt în format electronic şi în format letric. Toate aceste date vor fi colectate în sistemul informatic al Casei Naţionale de Pensii pentru realizarea operaţiunilor de recalculare şi punere în plată a pensiilor recalculate", a precizat ministrul Muncii.

Raluca Turcan și-a exprimat speranța ca proiectul să fie trimis în Parlament în această sesiune parlamentară, adică până în vară, astfel încât până la finalul anului să fie aprobat.

Referitor la pensiile speciale, ministrul Muncii a arătat că și acestea vor trebui recalculate, dar deocamdată nu s-a găsit varianta legală, astfel încât legea să nu fie respinsă la Curtea Constituțională.

Este pregătit și un proiect de lege prin care vârstnicii care își doresc să lucreze până la 70 de ani să poată face acest lucru, însă ei vor trebui să aleagă dacă vor să primească salariul de la instituția de stat sau pensia. Nu vor mai putea să le primească pe amândouă, așa cum se întâmplă în prezent.

Și în privința sporurilor trebuie făcute modificări importante, crede ministrul Muncii.

Acestea trebuie plafonate, astfel încât sporurile primite de un angajat din sistemul de stat să nu depășească 30% din salariul de bază. Pe de altă parte, numărul sporurilor ar urma să fie ajustat, cel mai probabil redus și, de asemenea, anumite sporuri ar putea fi modificate, adică acordate în sumă fixă și nu procent din salariu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
19/04/2024 09:10

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
19/04/2024 09:00

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Leul, afectat de ieșirile de capital speculativ
15/04/2024 22:00

Afirmatia făcută de oficialii de la Teheran că nu mai urma un nou atac asupra Israelului si intarzierea unui răspuns armat din partea Ierusalimului a calmat intr-o anumită măsură pietele internationale, ...

Cine este fondatoarea farmaciilor Catena. Afacerista este a doua cea mai bogată femeie din România
15/04/2024 14:41

In spatele succesului uluitor pe care il au farmaciile Catena, se află Anca Vlad, a doua cea mai bogată femeie din Romania. In cadrul unui interviu, afacerista a povestit cum a reusit să facă un business de ...

Benzina, în continuă scumpire
15/04/2024 12:37

Preţul mediu al unui litru de benzină continuă să crească. Faţă de luna trecută, majorarea este de 3,2%. În Bucureşti, un litru de benzină standard se vinde cu preţuri intre 7 lei şi 28 de ba ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei