Voucherele de vacanţă nu vor mai putea fi folosite ca până acum. Noile reguli privind valoarea şi perioadele pentru care se vor acorda

litoral_31039500

Dimensiune font:

| 14-10-2019 12:04

 Angajaţii pot primi o singură categorie de vouchere de vacanţă şi nu pot schimba alegerea făcută

Se schimbă radical modul de acordare şi valoarea voucherelor de vacanţă, potrivit unui proiect postat recent pe site-ul Ministerului Turismului. Astfel, vor fi introduse voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie, având o valoare mai mare decât cea a voucherelor acordate pentru sezon. Angajaţii pot opta pentru o singură variantă de vouchere, iar firmele care vor accepta vouchere extra-sezon în alte perioade decât cele prevăzute legal, vor fi sancţionate cu amenzi de peste 50.000 de lei şi interzicerea pentru doi ani a acceptării acestor vouchere.

Guvernul a luat decizia ca măsura voucherelor de vacanţă să fie prelungită până la data de 31 decembrie 2025, se arată în proiect.

PROIECTUL DE LEGE AICI

 

"Având în vedere că s-a constatat în practică o aglomerare a unităților de cazare în sezon (în special în lunile iunie-august), pe de o parte, și un număr scăzut de turiști în extrasezon, pe de altă parte, s-a decis încurajarea beneficiarilor să opteze pentru o vacanță în extrasezon, prin acordarea unei valori mai ridicate în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat, pentru voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie", se arată în nota de fundamentare.

Voucherele de vacanţă sunt bonuri de valoare emise în format electronic, reglementate exclusiv de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, fiind destinate exclusiv achiziţionării pachetelor de servicii turistice în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Angajaţii pot primi o singură categorie de vouchere de vacanţă şi nu pot schimba alegerea făcută

Proiectul de ordonanţă introduce noţiunea de "vouchere pentru extrasezon".

Voucherele de vacanţă pentru utilizare în extrasezon sunt bonuri de valoare emise în format electronic destinate exclusiv achiziţionării pachetelor de servicii turistice care sunt prestate în perioada aprilie-mai și octombrie-noiembrie.

Astfel, un angajat poate primi, anual, în perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2025, vouchere de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei sau vouchere de vacanță valabile pentru utilizarea în extrasezon, în cuantum de 2.080 de lei, în funcție de opțiune.

Angajații pot primi în cursul unui an calendaristic o singură categorie de vouchere de vacantă, vouchere de vacantă cu utilizare pentru un an de zile sau vouchere de vacantă pentru utilizare în extrasezon, în funcție de opțiunea beneficiarului exprimată până la data de 1 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor. Această opțiune nu poate fi schimbată în decursul anului.

Voucherele de vacanță vor fi emise doar pe suport electronic.

Voucherele de vacanță pentru extrasezon nu pot fi utilizate pentru achiziția online a pachetelor de servicii turistice, cu excepția situației în care unitatea afiliată implementează procese și proceduri operaționale pentru identificarea acestora în momentul efectuării plății. În aceste cazuri, unitatea afiliată trebuie să înştiinţeze unitatea emitentă să configureze caracteristicile suportului electronic în sensul efectuării de plăţi online.

LISTA completă a sancţiunilor care se vor aplica dacă vor fi încălcate noile reguli privind voucherele de vacanţă

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte-amendă următoarele:

a) fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la voucherul de vacanţă;

b) comercializarea voucherelor de vacanţă de către angajaţi, angajatori, unităţile afiliate şi structurile de primire turistice;

c) diminuarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă utilizate de angajaţi;

d) emiterea de vouchere de vacanţă de către alte entităţi decât cele prevăzute în lege-

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte-amendă şi retragerea licenţei de turism agenţiei de turism, în calitate de unitate afiliată, fapta agenţiei de turism de a emite pachete de servicii turistice pentru achiziţionare cu vouchere de vacanţă la un preţ mai mare faţă de preţul pachetului similar de servicii achiziţionat prin alte mijloace de plată.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 25 puncte – amendă şi interzicerea pentru doi ani a dreptului de a accepta vouchere de vacanță ca modalitate de plată, fapta unității afiliate de a accepta vouchere de vacanță pentru utilizare în extrasezon pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice prestate în altă perioadă decât aprilie - mai și octombrie - noiembrie.

 

Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei