24 de copii au trecut pe lângă moarte
Dimensiune font:
Douăzeci şi patru de elevi din Vaslui vor ţine minte multă vreme excursia din luna mai realizată în masivul Ceahlău, din judeţul Neamţ. Atât ei cât şi profesorii care i-au însoţit au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor nemţeni pentru a coborî de pe munte. Excursioniştii au urcat pe la Cascada Duruitoarea şi au coborât pe alt traseu, însă organizatorii nu au luat în calcul apele umflate de ploile din ultima perioadă ale pâraielor. La un moment dat copiii au rămas blocaţi undeva între Duruitoarea şi staţiunea Durău, din cauza unui torent pe care trebuiau să îl traverseze. Din cauza debitului mare şi a vitezei de scurgere, pericolul de accidentare a fost foarte mare, iar în aceste condiţii, profesorii au cerut ajutor salvamontiştilor. „În jurul altitudinii de 1.100 m s-au blocat la traversarea unui torent şi au luat decizia corectă să solicite asistenţă Salvamont. Au fost scoşi din zonă şi conduşi pe o rută nemarcată, dar mult mai sigură, până în Staţiunea Durău. Nu au existat cazuri de accidentare sau persoane care să necesite acordarea primului ajutor”, a precizat Raul Papalicef, şef Serviciu Salvamont Neamţ .
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau