27 hectare de teren mistuite de flăcări

incendii-de-vegetatie

Dimensiune font:

| 27-01-2020 18:34

 * 9 din cele 16 incendii consemnate la sfârşitul săptămânii trecute au izbucnit pe pajiştile din judeţ * altă cauză frecventă, coşul de fum * un gospodar şi-a uitat tigaia cu friptură pe aragaz, vecinii au văzut fumul şi au chemat pompierii

 Sfârşitul săptămânii trecute a adus cu el un nou record de incendii pe raza judeţului. 9 din cele 16 asemenea evenimente au avut loc în câmp deschis, flăcările mistuind 27 hectare de teren acoperit cu vegetaţie uscată. O circumstanţă favorizantă e, ca şi-n Australia, seceta prelungită, care durează de aproape 8 luni. Din fericirile, la noi flăcările au fost ţinute sub control, focul neajungând în zonele împădurite. Tonul a fost dat joi la prânz, pe islazul din Vulturi, comuna Popricani. Deşi echipajul de pompieri din cadrul Detaşamentului 1 a ajuns în mai puţin de 10 minute, aproximativ 5 hectare de vegetaţie uscată se făcuseră deja scrum.

Mai spre seară, la ora 17.20, a fost semnalat încă un incendiu pe câmp. La Budăi, unde pagubele au fost la jumătate. Doar 2,5 hectare arse. Ziua s-a încheiat cu un scenariu similar, derulat la marginea satului Grădinari, comuna Golăeşti, aici fiind vorba de aproximativ un hectar de pajişte făcut scrum.

Vineri, de Ziua Unirii, flăcările au ajuns la marginea municipiului Iaşi. Primul caz, la ieşirea din Dancu, iar al doilea în Zanea. La acesta din urmă, a fost vorba de un foc pus intenţionat, de către nişte persoane iresponsabile, în afara celor 3.000 metri pătraţi de tarla, mai arzând şi circa 4 tone de deşeuri.

O ţigară nestinsă şi aruncată neglijent a făcut dezastru în satul Ursoaia din comuna Româneşti. Au ars 7 tone de furaje, 7 metri liniari de gard din lemn şi 300 kg de paie.

Spre seară, într-un interval de doar un sfert de oră (17.55 – 18.10), trei incendii, toate pe câmp. La Goeşti, comuna Lungani flăcările au distrus 2 hectare de vegetaţie, la Leţcani încă 5, dar recordul zilei a fost stabilit la marginea satului Bosia, cu 10 hectare arse.

Sîmbătă, mai domol, doar două evenimente. La Feredeni, comuna Deleni a luat foc un depozit de furaje, arzând 5 tone de fân, iar la Târgu Frumos, pe un teren viran din vecinătatea străzii Lunca Bahlueţ a ars vegetaţia de pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi

 

Pompierii, chemaţi să stingă friptura fumegândă

Panică mare joi seara la un imobil de pe strada Izvor din Iaşi. De la fereastra unui apartament ieşea mult fum gros şi înecăcios, iar pompierii de la Detaşamentul 2 au intervenit în forţă. Ca să constate apoi că sursa incendiului era, de fapt, o bucată de friptură uitată în tigaie pe aragazul deschis.

Revenind la incendiile propriu-zise, cea mai frecventă cauză pe vreme de iarnă o reprezintă coşurile de fum necurăţate ori neizolate termic faţă de materialele combustibile. Aşa s-a întâmplat joi dimineaţă, ora 11.00, în Rusenii Noi, comuna Holboca. Până la intervenţia pompierilor, focul a transformat în scrum 80 metri pătraţi de acoperiş din lemn, două paturi, un dulap şi aproximativ 350 kg de textile. A urmat secvenţa de la Dumbrava, comuna Ciurea, unde au ars 2 metri pătraţi de acoperiş din lemn. În aceeaşi zi, ceva mai târziu, în jurul orei 18.00, incident similar la Pârcovaci. Aici, pagube minore.

Tot de la coşul de fum necurăţat a izbucnit şi incendiul de sâmbătă, din localitatea Prigoreni, comuna Ion Neculce. Aici, proprietarul a rămas fără pat şi fără dulap.

 

Un câine căţărat în copac şi o pisică blocată-n scorbură

După cum bine se ştie, pompierii mai au şi alte sarcini în afară de eterna luptă cu flăcările. Bunăoare, ei sunt cei solicitaţi atunci când animalele se află în dificultate. Cum s-a întâmplat vineri, aproape de miezul nopţii, în apropiere de strada Parcului din municipiul Iaşi. Un câine se căţărase cine ştie cum într-un copac, era panicat şi nu putea coborî înapoi pe sol. A fost ajutat de pompieri.

Sâmbătă seară, de sprijinul pompierilor a beneficiat o pisică. Felina se blocase în scorbura unui copac de pe marginea străzii Vitejilor. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Traficanți de droguri, arestați la Bacău
29/03/2024 15:02

Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de droguri de risc, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. ‘S-a reţinut că, in mod repeta ...

A fost inaugurat noul Terminal T4 al Aeroportului Internațional Iași
29/03/2024 14:57

Astăzi, a fost inaugurat noul Terminal T4 de la Aeroportul International Iasi. Constructia are trei niveluri, sapte porti de imbarcare si 20 de birouri check-in. Este singurul terminal din regiune prevăzut cu ...

Concurs de produse tradiționale - valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică
29/03/2024 14:37

Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV), Facultatea de Ingineria Resurselor Animale si Alimentare (FIRAA), in parteneriat cu Directia pentru Agricultură Judeteană ...

Festivalul International de șah „Suflet de român
29/03/2024 11:21

Asociatia Împreună pentru Miroslava in parteneriat cu Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” Iasi , Federatia Romană de Sah, Iasah, Clubul Sportiv Micul Sahist din Iasi, ...

Botoșani – încă un drum județean se piatră va fi asfaltat
29/03/2024 11:20

Un nou sector de drum este modernizat de Consiliul Judetean prin intermediul Directiei Judetene de Drumuri si Poduri. O asociere condusă de firma botosăneană Transasfalt Prod a primit ordinul de incepere si ...

„Imunologia este o cheie care poate deschide multe mecanisme ce ajută la înțelegerea altor domenii din medicină”
29/03/2024 11:19

Imunologia, o ramură distinctivă a stiintelor biologice, reprezintă studiul sistemului imunitar al organismelor si modul in care răspunde la agentii patogeni si alte substante străine. În medicină, ...

Accident grav la Prisaca Dornei.Un microbuz s-a răsturnat în afara șoselei
29/03/2024 11:18

Un microbuz in care se aflau şase persoane s-a răsturnat, in această dimineată, la Prisaca Dornei, in judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cinci dintre ...

Astăzi are loc primul zbor de pe terminalul T4. Pasagerii vor tăia panglica
29/03/2024 11:10

Astăzi, 29 martie, are loc deschiderea oficială a terminaluli T4 de la Aeroportul Iasi. Primii ieseni care vor avea ”onoarea” de a păsi prin noul terminal sunt pasagerii zborului TAROM RO704, ca ...

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!
29/03/2024 11:05

Industria regională de TECH se pregăteste să celebreze o nouă serie de recunoasteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai 2024, la Centrul de evenimente Agora. Evenimentul, se va bucura de ...

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ se va desfășura la Iași, sâmbătă, 30 martie
29/03/2024 10:59

   Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iasilor, in parteneriat cu Primăria Municipiului Iasi, organizează sambătă, 30 martie, „Marsul pentru viată&rdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei