ambulanta-accident-696x472

Dimensiune font:

Accident cu trei răniţi la Poiana Stampei

| 17-07-2019 11:17

 Trei persoane au ajuns, miercuri, la spital cu politraumatisme, în urma coliziunii dintre un TIR şi un autocamion la Poiana Stampei, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Două dintre persoanele rănite erau din TIR, iar una din autocamion, în urma impactului violent aceasta rămânând încarcerată.

La faţa locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, toate cele trei persoane sunt conştiente, dar prezintă traumatisme multiple în urma accidentului rutier.

Toate victimele au fost transportate spre Centrul de Primire Urgenţe de la Spitalul Municipal din Vatra Dornei.

Traficul a fost temporar blocat în zonă, pe timpul intervenţiei lucrătorilor de la descarcerare.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Abordări didactice moderne pentru profesorii ieşeni
21/08/2019 19:12

O echipă formată din cinci cadre didactice de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iaşi a participat la o nouă etapă a proiectul Erasmus+ Innovative Teaching Methods for teachers, school ...

Stocul de sânge, aproape inexistent la Iaşi!
21/08/2019 19:07

Cei de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi lansează un nou apel pentru cei care pot dona sange. Apelul a fost publicat pe pagina de socializare a instituţiei medicale. „Suntem ingrijoraţi ...

Peste 100 de chiulangii la „Bacul de toamnă”
21/08/2019 19:05

Prima probă din sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat s-a derulat cu bine. În judeţul Iaşi nu au fost inregistrate incidente şi niciun candidat nu a fost eliminat din examen. Din cei 699 can ...

Un şofer beat şi drogat, care a fost la un pas să strivească un copil, nu reprezintă pericol public
21/08/2019 19:04

 Dumitru Maricel Stan (55 de ani), un anonim patron de sală de jocuri de noroc, a dobandit o notorietate ce nu-i face deloc cinste, in noaptea de 22 iulie a.c. Beat criţă şi drogat temeinic, acesta a i ...

Senatorul, privilegiile şi furia sindicaliştilor
21/08/2019 19:01

USLIP IAŞI solicită senatorului liberal Florin Ciţu să prezinte scuze pentru afirmaţiile făcute pe pagina sa de socializare „Îi transmitem domnului Florin Ciţu că salariile din Educaţie, d ...

Accident grav la Vaslui
21/08/2019 18:35

    Un autobuz care efectua curse periodice Vaslui-Albeşti a fost implicat, ieri, intr-un accident rutier la ieşirea din municipiul Vaslui, pe DN24, in localitatea Muntenii de Jos. Potrivit purt ...

21/08/2019 17:35

 Din investigatiile efectuate pană in prezent, s-a constatat faptul că, la data de 19 august a.c., un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Iasi ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iasi, ava ...

 Soferi  amendati după ce au împrăștiat beton pe o stradă
21/08/2019 16:43

Politistii locali au identificat ieri, 20 august, trei soferi de utilaje care au imprăstiat beton si pietris pe stradă. Soferii au fost amendati cu cate 680 de lei in baza Hotărarii de Consiliu Local 172 / 2 ...

VIDEO-Un șofer băut a luat pe capota mașinii un polițist
21/08/2019 15:49

În această dimineată un agent de la Serviciul Rutier Maramureş a fost lovit in plin de un autoturism al cărui şofer nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţistului. Politistul are  ambele ...

„Oraşul, ca şi poezia, se înţelege atunci când îi traversezi străzile la pas”
21/08/2019 11:51

  La Bacău va avea loc, in perioada 23-25 august, cea de-a treia ediţie a evenimentului Street Delivery. Derulat sub sloganul „Poezia in stradă”, evenimentul işi propune să adune artişti ...