Amenzi de peste 42.000 lei aplicate de poliţiştii locali ieşeni

2amenzi

Dimensiune font:

| 05-03-2021 18:00

În ultimele zile au fost legitimate 324 persoane, iar în urma constatărilor directe s-au întocmit 129 procese-verbale de constatare a contravenției

 

 

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat în ultimele zile 324 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 129 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 42.200 lei. Au fost întocmite 18 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice,

2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții şi 93 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 7 procese-verbale au vizat nerespectarea prevederilor privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, 3 procese-verbale se referă la evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, iar 50 procese-verbale de constatare a contravenției sunt în conformitate cu hotărârile de Consiliu Local. În fine,

19 procese-verbale de constatare a contravenției au fost întocmite conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

A adus gunoiul în oraş

Dintre sancţiuni se remarcă amenda de 900 lei primită de doi ieşeni care au staționat cu autovehiculele proprietate personală pe trotuar sau pe spațiul verde. La rândul lor, polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului O.D., întrucât a deranjat liniștea locatarilor unui bloc prin producerea de zgomote, ascultând muzică la intensitate mare.

Şi polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului V.I., întrucât a proferat injurii și expresii jignitoare la adresa lucrătorilor Companiei de Transport Public Iaşi.

În fine, polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului B.I. întrucât a fost depistat în timp ce depozita mai mulți saci cu deșeuri menajere, lângă punctul găspodăresc situat pe Aleea Tudor Neculai nr. 139, acesta neavând reședința pe raza muncipiului Iași.

Nu în ultimul rând, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, stabilind drept sancțiune amendă în valoare de 1.000 lei, numitului C.A., întrucât a efectuat lucrări de construire fără a anunța demararea acestora. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Timp REDUS semnificativ pe listele de AȘTEPTARE pentru IMUNIZARE
17/04/2021 10:03

  Timp redus semnificativ pe listele de asteptare in platformă Întrucat persoanele aflate pe listele de asteptare din platforma ROVACCINARE din judetul Botosani au fost deja programate pentru vacc ...

 Ateneul ieșean deschide ușile Sălii Mari de Spectacole „Radu Beligan”
17/04/2021 09:32

După cele patru săptămani in care activitatea cu publicul a institutiilor de spectacole a fost oprită, de sambătă, 17 aprilie, Ateneul iesean deschide usile Sălii Mari de Spectacole „Radu Beligan&r ...

Irina-Mălina STRUGARU, studentă la Facultatea de Fizică, va reprezenta UAIC la finala națională FameLab
17/04/2021 09:32

Irina-Mălina STRUGARU, studentă in anul al III-lea la Facultatea de Fizică a Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a fost selectată vineri, 16 aprilie 2021, in cadrul unui eveniment onli ...

Festivalul ouălor încondeiate
17/04/2021 08:15

Cea de-a XX-a ediţie a evenimentului „Ouă incondeiate” va aduce pe 17 şi 18 aprilie, pe esplanada din faţa Palatului Culturii, meşteri populari cu tradiţie in meşteşugul incondeierii ouălor ...

Incendiul de la Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost lichidat, nu s-au înregistrat victime
16/04/2021 22:35

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la Spitalul Judetean de Urgentă Bacău. Au ars izolatia unor conducte si deseuri, potrivit Mediafax. Pompierii militari băcăuani au fost anuntati că pe casa scării a ...

Iași-Antalya în sezonul estival, cursă aeriană propusă pentru aprobare de Wizz Air
16/04/2021 20:47

Compania low-cost maghiară a solicitat vineri, 16 aprilie, permisiunea de a opera zboruri comerciale regulate din trei orase romanesti spre Antalya. Wizz Air isi doreste să zboare regulat in sezonul estival d ...

Primele autobuze electrice vor circula pe străzile Iașului la începutul anului viitor
16/04/2021 15:00

    Compania poloneză Solaris Bus & Coach este castigătoarea unei ample licitatii organizate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei, prin care, gratie fonduri ...

 Jumătate dintre gravidele de la Maternitatea „Elena Doamna” suferă de o formă gravă COVID
16/04/2021 14:00

Sectia de Terapie Intensivă de la singura maternitate suport-COVID din Moldova ajunge la capacitate maximă. Jumătate dintre femeile gravide care se prezintă la Maternitatea „Elena Doamna” di ...

Primăria Iaşi preia serviciul de termoficare din oraş
16/04/2021 13:20

 Începand cu data de 1 mai, serviciul de termoficare din Iaşi va fi preluat de municipalitate. În urma discuţiilor purtate de primarul Mihai Chirica cu cei din conducerea Veolia, ambele păr ...

Accidentele rutiere s-au înjumătățit la Suceava
16/04/2021 13:15

Numărul accidentelor grave produse pe raza judeţului Suceava s-a injumătăţit, de la inceputul acestui an şi pană in prezent, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Într-un comunicat de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei