Avem prefect!

1prefect

Dimensiune font:

| 12-12-2019 09:27

Sub privirile pline de satisfacţie ale premierului Ludovic Orban, ieri, 15 prefecţi din ţară au depus jurământul, într-un mod inedit - în sistem de videoconferinţă. Printre aceştia s-a aflat şi noul prefect al judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, care a fost numit în funcţie marţi seară.

La ceremonia de la Instituţia Prefectului au fost de faţă toţi şefii de instituţii pe care Marian Grigoraş îi va avea de acum înainte în subordine. „Pentru mine, este o onoare deosebită să ocup funcţia de prefect al judeţului Iaşi, mai ales că va fi pentru a doua oară. Planurile mele de viitor se subsumează atribuţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească prefectul, respectiv transpunerea la nivel local a politicilor guvernamentale, coordonarea activităţii serviciilor publice deconcentrate, verificarea legalităţii actelor serviciilor emise de autorităţile publice locale şi atribuţiile legate de gestionarea serviciilor şi situaţiilor de urgenţă. Anul viitor vor avea loc cel puţin două procese electorale, unde prefectul are atribuţii importante”, a declarat Marian Grigoraş.

De asemenea, el a mai precizat că îşi doreşte să se implice în toate activităţile şi evenimentele care ţin de judeţul Iaşi. „Mi-aş dori să fie un mandat fără evenimente deosebite, fără situaţii de urgenţă, fără tensiuni sociale. Îmi doresc să fiu implicat în calitate de prefect şi în virtutea competenţelor legale, cel puţin în demararea proiectelor importante de care Iaşul are nevoie, respectiv Autostrada Iaşi - Târgu Mureş, Spitalul Regional de Urgenţă şi Şoseaua de Centură a municipiului Iaşi”, a mai spus noul prefect.

Pentru ziua de astăzi, noul prefect a convocat, în a doua parte a zilei, un Comitet Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care se vor prezenta problemele stringente ale judeţului şi situaţia pregătirilor pentru sezonul rece.

Marian Grigoraş are 41 de ani, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Petre Andrei” Iaşi, din 2012 până în 2014 a fost comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est, cu sediul la Iaşi, unde a revenit după ce a fost demis din funcţia de prefect, în 2017. În câteva rânduri a fost purtător de cuvânt al Biroul Electoral Judeţean Iaşi, fiind reprezentantul PNL în această instituţie.

În ceea ce priveşte noul subprefect, acesta va fi instalat peste câteva zile. Este vorba de Marian Tudoran (PMP), director în cadrul Prefecturii Iaşi, care îl va înlocui pe Constantin-Adrian Blănaru, demis şi el marţi, odată cu fostul prefect, Marian Şerbescu. Ruxandra CAŞU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei