Berea rece, un real pericol în zilele caniculare
* „Berea deshidratează. Efectul diuretic vulnerabilizează organismul uman și îți diminuează capcitatea de a compensa efectele căldurii. Capacitatea de reacție la pericol este alterată. Vederea, vorbirea, viteza de reacție, reflexele și echilibrul, precum și starea de conștiență sunt afectate, iar alterarea statusului neurologic predispune la expunerea prelungită la soare sau temperaturi crescute”, avertizează dr. Tudor Ciuhodaru
În perioada sezonului cald, când temperaturile din termometre sunt extrem de crescute, foarte mulți ieșeni caută metode prin care să se răcorească. Astfel, mulți dintre ei consumă băuturi reci pentru a mai uita de caniculă. De cele mai multe ori, aceștia apelează la bere rece pentru a se răcori. Conform cadrelor medicale, acest obicei poate fi letal, întrucât poate avea efecte irevesibile asupra organismului uman. „Îți afectează termoreglarea. Răcirea bruscă inițială a organismului este urmată de generarea de căldură și de vasodilatație, având drept consecință accentuarea senzației de căldură și perturbarea mecanismelor de termoreglare. Totodată,
Alcoolul provoacă foarte multe decese
Conform specialiștilor, consumul de alcool în perioada sezonului cald este extrem de periculos. Astfel, acesta poate conduce, de multe ori, la deces, mai transmis cadrele medicale. „Combinația bere rece și caniculă poate fi letală. Alcoolul este responsabil de 50% dintre decesele violente la adolescenți și adulți din această perioadă a anului. Mulți pacienți ajunși la urgențe în aceste zile au refuzat să creacă că două sau trei beri, uneori mai multe, pot avea consecințe dramatice. Țineți cont că lumina și radiațiile ultraviolete degradează
În perioada în care temperaturile înregistrate în termometre sunt extrem de mari, hidratarea este unul dintre cei mai importanți factori pentru menținerea sănătății. „Nu uitați recomandarea de a vă hidrata corect. Un pahar de apă, limonadă, ceai sau sucuri de fructe, iaurt, la 15-20 de minute. Nu trebuie să așteptăm apariția senzației de sete pentru a ne hidrata”, a încheiat dr. Tudor Ciuhodaru. Cristian ANDREI
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Economia de pe Whatsapp a explodat
Iașul face un pas uriaș pentru salvarea de vieți. Orașul intră în era defibrilatoarelor publice
Ieșenii sunt tot mai anxioși
Economia rușinii. Iașul care muncește „la negru” ca să supraviețuiască
Adicțiile din licee — energizante, vape și gambling
Alertă maximă în Iași! Caz confirmat de rabie în municipiu
Iașul, paradoxul imobiliar al României
Studenții întrețin industria xeroxului din Iași
Suceava trimite cea mai tânără sportivă la Mondialele tăietorilor de lemne
A început construcția Spitalului Regional de Urgență, proiectul care va schimba destinul medical al Moldovei
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
Indicele ROBOR la trei luni se apropie de pragul de 5,5%
Anticorupția a intrat în școlile auto din Iași
Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
Ce sucuri naturale pot susține funcția ficatului în 2026? 7 combinații ideale pentru detoxifiere
Disputa insolvențelor, în Copou! Poli Iași – Ceahlăul 3-1
Tendințele trec, stilul rămâne
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
Economia de pe Whatsapp a explodat
Iașul face un pas uriaș pentru salvarea de vieți. Orașul intră în era defibrilatoarelor publice
Cum alegi decolteul potrivit pentru rochia de mireasă?
Ieșenii sunt tot mai anxioși
Economia rușinii. Iașul care muncește „la negru” ca să supraviețuiască
Adicțiile din licee — energizante, vape și gambling
Alertă maximă în Iași! Caz confirmat de rabie în municipiu
Efectele aderării României la OECD
Iașul, paradoxul imobiliar al României
Studenții întrețin industria xeroxului din Iași
Suceava trimite cea mai tânără sportivă la Mondialele tăietorilor de lemne
Potop pe A7, după inaugurare!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Tânăr student, în remisie după un cancer rar, internat pentru transplant autolog. Tratamentul post-transplant este esențial pentru a preveni recidiva
Românul acuzat de două crime în Italia a încercat să evadeze din închisoare. Cum a reușit să scape din celulă și cum a fost prins FOTO
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Moldova
Anticorupția a intrat în școlile auto din Iași
Disputa insolvențelor, în Copou! Poli Iași – Ceahlăul 3-1
Economia de pe Whatsapp a explodat
Iașul face un pas uriaș pentru salvarea de vieți. Orașul intră în era defibrilatoarelor publice
Ieșenii sunt tot mai anxioși
Economia rușinii. Iașul care muncește „la negru” ca să supraviețuiască
Politica
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
