Burse mai mari pentru elevii din Vaslui

cj-vaslui

Dimensiune font:

| 25-02-2021 15:50

Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei ordinare de joi, creşterea valorii burselor acordate elevilor din cele patru unităţi şcolare aflate în subordinea instituţiei.

Astfel, bursele de merit cresc de la 300 la 650 de lei, iar bursele de studiu şi bursele de ajutor social se majorează de la 300 la 500 de lei.

‘Elevii din cele patru centre de educaţie incluzivă pot beneficia de burse acordate din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar. Acordarea acestor burse reprezintă o formă de sprijin material, vizând atât protecţia socială, cât şi stimularea elevilor care obţin rezultate
foarte bune la învăţătură şi disciplină’, se arată în decizia luată în unanimitate de consilierii judeţeni.

În total, un număr de 259 de copii vor beneficia de aceste burse. Potrivit datelor prezentate de Consiliul Judeţean Vaslui, 79 de elevi beneficiază de burse de merit, 11 de burse de studiu şi 169 de burse de ajutor social. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

07:58

%ANUNTSPECIAL%
15 polițiști împreună cu șeful trimiși in judecată pentru șpagă
18/04/2021 10:51

Nu mai putin de 15 agenti de la Politia Rutiera Iasi, in frunte cu fostul sef Gheorghita Ciobanu au fost trimisi in judecata ieri de DNA pentru luare de mita. De asemenea, a fost trimis in judecata pentru dare ...

Şeful Sanitas Iaşi: Nu paturile la ATI sunt marea problemă, nici aparatura medicală, ci faptul că nu avem personal. Angajaţii din sănătate sunt epuizaţi, unii clachează
18/04/2021 10:28

Liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, susţine că epuizarea personalului medical este o problemă mai mare decat găsirea de noi paturi la ATI pentru bolnavii de Covid, el afirmand că unii angajaţi din spit ...

102 cazuri noi de COVID-19 raportate in judetul Iasi in ultimele 24 de ore
18/04/2021 09:46

 Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pană ieri, 17 aprilie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 40850 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 10 ...

50.000 de cartușe letale fără documente prevăzute de lege, descoperite de politistii de frontieră
18/04/2021 09:33

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie romană si R. Moldova care intentiona să ajungă in R. Moldov ...

Focar de COVID la Institutul Regional de Oncologie din Iași
18/04/2021 08:52

Este focar de coronavirus la Institutul Regional de Oncologie din Iasi, anuntă, sambătă, Directia de Sănătate Publică a judetului. Opt pacienti sunt infectati cu SARS-CoV-2. Potrivit DSP Iasi, la Sectia ...

Timp REDUS semnificativ pe listele de AȘTEPTARE pentru IMUNIZARE
17/04/2021 10:03

  Timp redus semnificativ pe listele de asteptare in platformă Întrucat persoanele aflate pe listele de asteptare din platforma ROVACCINARE din judetul Botosani au fost deja programate pentru vacc ...

 Ateneul ieșean deschide ușile Sălii Mari de Spectacole „Radu Beligan”
17/04/2021 09:32

După cele patru săptămani in care activitatea cu publicul a institutiilor de spectacole a fost oprită, de sambătă, 17 aprilie, Ateneul iesean deschide usile Sălii Mari de Spectacole „Radu Beligan&r ...

Irina-Mălina STRUGARU, studentă la Facultatea de Fizică, va reprezenta UAIC la finala națională FameLab
17/04/2021 09:32

Irina-Mălina STRUGARU, studentă in anul al III-lea la Facultatea de Fizică a Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a fost selectată vineri, 16 aprilie 2021, in cadrul unui eveniment onli ...

Festivalul ouălor încondeiate
17/04/2021 08:15

Cea de-a XX-a ediţie a evenimentului „Ouă incondeiate” va aduce pe 17 şi 18 aprilie, pe esplanada din faţa Palatului Culturii, meşteri populari cu tradiţie in meşteşugul incondeierii ouălor ...

Incendiul de la Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost lichidat, nu s-au înregistrat victime
16/04/2021 22:35

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la Spitalul Judetean de Urgentă Bacău. Au ars izolatia unor conducte si deseuri, potrivit Mediafax. Pompierii militari băcăuani au fost anuntati că pe casa scării a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei